Categorie: Poetry

de Nicoleta Rusandu

Omul:

Mă doare, mă apasă, mă ține, mă lasă,

Și-mi strânge răsuflul cu toată puterea,

Și vine, și pleacă; mai tare mă-ncearcă

Amarul și plânsul, și toată durerea…

Pe drum aud șoapte, e beznă, și-i noapte…

Eu nu mai am pace și inima-mi zace,

Se zbate-n pieptul meu,

Iar sufletu-mi plânge; cunosc al Tău sânge,

Căci Te-ai dat pentru mine,

Tu, Fiu de Dumnezeu…

Am tot promis, dar am greșit;

Am spus că vin, dar n-am venit-

Acum mi-e inima pustie și glasul istovit

Dar dacă m-aș întoarce, oare m-ai primi?

Și mă iubești Tu, oare, încă din veșnicii?

Te pot numi eu, Tatăl meu, dacă am plecat?

Mai poți să-mi spui că-s fiul Tău, când m-am îndepărtat?

O, iartă-mă, Te rog, că sufletul mi-e frânt,

Și rugăciunea-mi nu se-nalță mai sus de la pământ…

De-ar fi, să urce până la cer și norii să-i străpungă,

Ca mila Ta și dragostea, la mine să ajungă…

Diavolul:

Ceri dragoste și îndurare, dar lasă-mă să-ți zic:

În lumea asta te crezi mare, dar ești doar un nimic!

Cum îndrăznești să vii din nou și să uiți de trecut,

Când ai greșit atât de mult? – ești doar un om pierdut!

Și-ntr-adevăr, El a murit, să fie-n lume bine;

Și-a dat viața pentru toți, dar nu și pentru tine!

Ți-ai risipit atâtea șanse și-ai năruit ce ți-a fost dat;

Nici cerul nu mai stă s-asculte un om atât de vinovat!

Omul:

Dar nu e drept, nu-i drept ce spui!

Scrie clar în Cuvântul Lui

Că m-a răscumpărat!

Diavolul:

Adevărat, dar poți plăti tot sângele vărsat? Mai bine taci… Ești condamnat să trăiești în ruine,

căci jertfa Lui e pentru-oricine, dar nu și pentru tine!

Isus:

Taci, mincinosule, destul ai frânt și-ai risipit-

Eu l-am iubit din prima clipă, când se zbătea, rănit!

Nu tu decizi cât prețuiește, căci Eu am curățat

Păcatul lui, prin jertfa Mea, Eu l-am răscumpărat!

Nu pentru ce-ai știut să fii, ci pentru ce-am rostit prin har,

Întoarce-te, copilul meu, căci ți-am dat viața-n dar!

Când nu mai ai nicio roadă, Eu îți dau viață din cuvânt!

Când nu mai poți, Eu te ridic, căci eu sunt Tatăl tău cel Sfânt!

Nu pentru ce-ai făcut sau nu, ci pentru ce-am promis;

Tu caută-mă și-ndrăznește, căci ușa, Eu nu ți-am închis!

Tu ești al meu, nu ești uitat, și te țin strâns legat de mine;

De-ai fi fost singur pe pământ, aș fi murit doar pentru tine!

Omul:

Doamne-atunci vin, și nu mă tem,

Căci nu mai sunt străin

Te numesc Tată, și de-acum, sunt al Tău pe deplin,

Nu văd în mine c-aș fi vrednic, dar văd în ochii Tăi

Un Tată care m-a iubit până la moarte și-napoi

Și îndrăznesc, căci Tu ai zis, să vin chiar și zdrobit,

Nu pentru ce sunt eu acum, ci pentru ce-ai rostit…

Văd cine sunt, nu prin rușine,

Ci prin Cuvântul Tău:

Că cerul Tău e casa mea,

Și tu ești Tatăl meu, mereu!

de Nicoleta Rusandu

Mergând pe drumu'-acestei lumi,
Poți să fii mare, om bogat,
Poți să strângi lauri și cununi;
Gustând, o clipă, fericirea,
Dar, neștiind ce e Iubirea,
Îți va fi sufletul secat.

Vorbe mărețe, înțelepciune,
Grai îngeresc tu poți avea.
Poți să ai cel mai mare dar,
Poți avea totul, e-n zadar
Când toate sunt deșertăciune
Și nu cunoști dragostea Sa!

Azi  încetează să aștepți
Ce lumea nu îți poate da!
Întoarce-te și să-ți îndrepți
Privirea către crucea Sa!
Să vezi, chiar și dacă ești sus,
Și crezi că-n viață-ți merge bine,
Să vezi întâi cum te-a iubit Isus,
Murind pe-o cruce pentru tine.

Să cunoști dragostea adevărată,
Iubirea ce acoperă și se jertfește
O dragoste ce suferă și iartă,
Ce nu cârtește și nu se mândrește,
O dragoste ce n-a spus "nu" poverii,
Ducând pe umeri toată suferința
Și a răbdat până-n ceasul durerii,
Ca să ne dăruiască biruința.

Dacă auzi astăzi glasul Său
Nu-I spune "nu" lui Dumnezeu,
Căci a Lui dragoste nemăsurată
N-o să se risipească niciodată.
Dragostea e de toate mai presus
Și vei putea și tu să o găsești, 
Dacă, în inimă-L primești,
Ca Domn, pe Fiul Său, Isus!

Tu, de Crăciun, mi-ai dăruit,
Din slava zărilor divine,
Cadoul cel mai prețuit:
O viață veșnică cu Tine.

Iar azi, de Crăciun, celebrez 
Iubirea ce-am găsit în Tine,
La ieslea Ta îngenunchez
Și vreau să locuiești în mine...

de Nicoleta Rusandu

Atâta timp eu am serbat
Crăciunul, Doamne, fără Tine,
Și am uitat c-ai îmbrăcat
A tinei haină pentru mine.

Cu grijă am vrut să păzesc
Tradițiile din vechime,
Ce inima o-nveselesc,
Dar ele nu Te-aveau pe Tine.

Într-un târziu, am devenit
Hoinar, pe căile străine,
Sufletul meu era zdrobit 
Și-am început să-ntreb de Tine.

Mi s-a răspuns că ai venit
Să mori pe-o cruce pentru mine,
Că cerul sfânt l-ai părăsit
Ca eu să trăiesc doar prin Tine.

Tu, de Crăciun, mi-ai dăruit,
Din slava zărilor divine,
Cadoul cel mai prețuit:
O viață veșnică cu Tine.

Iar azi, de Crăciun, celebrez 
Iubirea ce-am găsit în Tine,
La ieslea Ta îngenunchez
Și vreau să locuiești în mine...

de Oana Goga

De te-ncrezi în dragoste,
Să-ți aducă bucurie,
De te-ncrezi în vorbe dulci,
În referene calde, iuți,
Dragostea nu-i sentiment,
Nu dăinuie permanent.
Dragostea e bucuria
De-aL cunoaște bine, cert
Pe Cel care a creat
Inima și ce i-a dat,
Chiar dorința de-a iubi,
De-a visa și de-a simți.
Dragostea nu-i sentiment,
Ci este chiar bucuria
De a spune într-o zi:
„Bune, rele, orice-a fost,
Astăzi noi suntem în cer,
Departe de ce-i peren.
Suntem bine împreună,
Am trecut orice furtună,
Am trecut orice năpastă,
Suntem împreună acasă!”

de Ella-Lidia Clipa

Cer astăzi cerului albastru
„Bucuroși să fie împreună,
Cei ce se vor ține de mână
În duminica cea sfântă,
În sfârșit sunt împreună!”
Ducându-se spre adevăratul „ACASĂ”

de Giorgiana Oprea

Ce mare dar, ce bucurie!
E nunta noastră, dragul meu!
Înspre altar pășim să fie, 
Zi specială, tu, soțul meu!

Legământul nostru azi
Din cer, Isus îl va vedea
Noi împreună rostim „DA”
Până „ACASĂ” vom alerga! 

de Nicoleta Hereș

Te-am întrebat despre atâtea taine sfinte;
Să caut singur nu-mi era de-ajuns.
Mi-ai spus s-aștept, mi-ai spus să iau aminte...
La tot ce Te-ntrebam, mi-ai dat răspuns!

Te-am întrebat ce-i dragostea, ce-nseamnă să iubești?
De ce spui că nu piere niciodată?
Și-atunci când ai ales să Te jertfești 
Am cunoscut ce-i dragostea adevărată!

Astăzi mai am o singură-ntrebare,
Și cer în a mea viață, al Tău har;
Te rog să fiu o binecuvântare!
Oare poți Tu să faci din mine-un dar?

Ajută-mă, O, Doamne, să-l slujesc,
Pe omul ce Tu mi l-ai dăruit!
Cum tu iubești, Isuse, să-l iubesc!
Să faci din mine ajutorul potrivit!

Să am o inimă mai plină cu iubire,
Să nu iubesc din slava mea deșartă,
Să nu-mi las sufletul purtat de fire,
Căci dragostea cere răbdare, iartă...

În clipe, când din nedreptate, plâng,
Te rog, Isuse, să nu-mi dai dreptate!
Ci-ajută-mă, mai tare să mă frâng,
Căci dragostea-i plină de bunătate!

Când, din orgoliu-mi schimb vorbirea,
Și cu cuvintele grele, eu rănesc,
Îndreaptă-mi, Tată, spre Tine, privirea,
Și-ajută-mă, ce-mi dai, să prețuiesc!

Ajută-mă să fiu un sprijin când e greu,
Căci cot-la-cot, în doi, e mai ușor,
 Și să nu caut la folosul meu,
Ci fă din mine, Doamne-un ajutor!

Îți mulțumesc pentru ce-mi dăruiești!
Îți cer o inimă mereu curată!
Şi vreau, în mine, Doamne, să zideşti
Întotdeauna, dragostea adevărată!

de Nicoleta Hereș

Când mort eram, încă-n al meu păcat,
Ai venit Tu, Miel blând și fără pată,
Prin a ta moarte, viața mi-ai redat; 
Tu te-ai jertfit, din dragoste curată...

Și Te-ai făcut păcat în locul meu,
Când vina mea pe umeri ai purtat;
Doar Tu știi, Doamne, cât Ți-a fost de greu,
Când, din iubire, Te-ai făcut un vinovat...

Dar eu n-am cunoscut durerea, nici calvarul,
Pentru că ai răbdat Tu, totul, pentru mine,
Nici n-am gustat, Doamne, ce e amarul,
Căci jugul de păcate a căzut pe Tine...

Eu n-am vegheat, când Tu, în suferință,
Strigai, rugai pe Tatăl să-Ți dea har:
"Of, ce durere! Dacă-i cu putință,
Să treacă, să nu beau acest pahar!"...

Sudoarea-Ți se făcu picuri de sânge,
Și Te-a cuprins o întristare grea,
Ai lăcrimat atunci, și-ai început a plânge:
"Să fie, Tată, după voia Ta!"...

Am fost eu, Doamne, ucenicul cel pierdut,
Isuse, am fost Iuda, te-am trădat,
Pe bani puțini–treizeci de-arginți, eu Te-am vândut;
C-o sărutare-n mâna lor, eu Te-am predat...

Am fost un Petru ce-ți juram credinţa mea,
La primul val, de Tine am uitat...
"Cu Tine pân' la moarte, chiar dincolo de ea!"
Dar, de trei ori, Isus, m-am lepădat!

Eu ți-am pus judecata grea, Te-am pus pe cruce;
Eu, prin păcatul meu, Te-am răstignit,
Și am lăsat durerea să Te-usuce,
Am bătut cuiele, chiar eu Te-am pironit!

Am fost cununa cea de spini,
Pe fruntea Ta însângerată;
Tu și atunci, cu ochii plini,
Ai zis: "O, Te rog, iartă-l, Tată!" 

Am fost tâlhar, am fost nebun,
Și mi-am bătut atâta joc de Tine,
Dar Tu mi-ai zis: "Cu adevărat, îți spun,
Astăzi vei fi în Cer cu Mine!" 

Eu am fost sulița ce coasta ți-a zdrobit,
Sutașul, Doamne, fost-am eu;
Când de pe cruce-ai zis: "S-a isprăvit!"
Am cunoscut că Tu ești Fiu de Dumnezeu...

Isuse-am fost cel care s-a-ndoit,
Când toți spuneau că Te-au văzut, cu-adevărat,
Doar când rănile-n palme ți-am simțit,
Am cunoscut că Tu ai înviat! 

Din dragoste, Tu ai ales să mori,
Și Sângele Tău Sfânt m-a curățit,
Ca să mă-nalți, ai ales să cobori–
Atât de mult, Isuse, m-ai iubit...

Astăzi e bucurie, căci Tu m-ai mântuit ,
Mi-ai arătat un har cum nu a fost vreodată,
Prin Sacrificiul Sfânt, moartea ai biruit,
Căci Te-ai jertfit din dragoste curată...

de Nicoleta Hereș

Când firavă e mintea ta,
Ai gânduri multe și mărunte,
Și se scurg toate ca un râu
Și nu le mai poți ține-n frâu,
Căci toate vor să te înfrunte;
Unde ți-e inima?

Când umbre stau în calea ta,
Şi vor să-ntunece-al tău drum;
Când parcă toate se dărâmă,
Rămâi fără de vreo fărâmă,
În urma ta, doar praf și scrum...
Unde ți-e inima?

Când prea departe-i voia Sa
Şi voia ta ai vrea s-alegi,
 Te-nfurii şi suspini, şi plângi–
Tu singur, aripile-ți frângi,
Dar caută să înțelegi
Unde ți-e inima.

Când crucea ta o simți prea grea,
Când nu mai vezi deloc lumină,
Și te cuprind fiori de moarte,
Tu crezi că de El ești departe.
Când pe-ai tăi umeri cari o vină,
Unde ți-e inima?

Crezi c-ai căzut, dar nu-i așa,
Căci El, toți pașii ți-i veghează,
Iar astăzi nu mai ești pierdut.
Cuvântul Lui ți-e sabie, și brațul Lui ți-e scut,
În luptă, El te echipează,
La El ți-e inima!

de Nicoleta Hereș

În casa Ta, stând în genunchi, plângeam.
Plin de-ntristare și necaz, strigam:
De ce nu vii, și unde Ești, Tu, Doamne?
De ce lași frica mea să mă condamne?

Dacă Tu m-ai iertat, de ce nu Ești aici,
Și dacă mă iubești, de ce nu mă ridici?
Cum poți să spui că ierți, că-mi aduci pace,
Când vezi c-adânc, în mine, frica zace?

Tată, spune-mi, de ce dureri mă-ncearcă?
Eu voiam doar să fiu cu Tine-n barcă...
În timp ce Te luam la rost, fără izbândă,
Dușmanul meu, râzând, stătea la pândă.

Prin tot ce îți spuneam, știam că eu greșesc,
Și-atunci am zis: de ce nu pot să te slujesc?
De la o vreme și de lupta grea, am ostenit,
Și-atunci, un glas duios am auzit.

Eu, suspinând, stând pe genunchi, cu-obrazul ud,
Am înțeles că trebuie să tac, ca să Te-aud.
Am știut atunci că aud vocea Ta de Dumnezeu;
Că dintre noi, cel surd și orb eram doar eu...

Cu glasul blând, tare și clar, Tu mi-ai vorbit:
Să iei aminte la ce-ți spun, copilul Meu iubit!
Durerea ta și teama, din drum vor să te-ntoarcă;
Lasă-le-n mâna Mea, și să cobori din barcă!

Atunci când te scufunzi, când barca te-adâncește,
Să-ți amintești că Eu sunt cel care te-nsoțește!
Sunt Eu, Isus, Cel care, mereu îți e aproape;
Sprijinul tău e brațul Meu, și tu pășești pe ape!

N-am pus în tine duh de frică, ci duh de biruință;
Atunci când te zbați în furtună, alege s-ai credință!
Când spumegă, în valuri, marea, nu te lăsa zdrobit,
Căci dacă Eu am început lucrarea, Eu o voi duce la sfârșit!