Îndrăznesc, căci Tu ai zis

de Nicoleta Rusandu

Omul:

Mă doare, mă apasă, mă ține, mă lasă,

Și-mi strânge răsuflul cu toată puterea,

Și vine, și pleacă; mai tare mă-ncearcă

Amarul și plânsul, și toată durerea…

Pe drum aud șoapte, e beznă, și-i noapte…

Eu nu mai am pace și inima-mi zace,

Se zbate-n pieptul meu,

Iar sufletu-mi plânge; cunosc al Tău sânge,

Căci Te-ai dat pentru mine,

Tu, Fiu de Dumnezeu…

Am tot promis, dar am greșit;

Am spus că vin, dar n-am venit-

Acum mi-e inima pustie și glasul istovit

Dar dacă m-aș întoarce, oare m-ai primi?

Și mă iubești Tu, oare, încă din veșnicii?

Te pot numi eu, Tatăl meu, dacă am plecat?

Mai poți să-mi spui că-s fiul Tău, când m-am îndepărtat?

O, iartă-mă, Te rog, că sufletul mi-e frânt,

Și rugăciunea-mi nu se-nalță mai sus de la pământ…

De-ar fi, să urce până la cer și norii să-i străpungă,

Ca mila Ta și dragostea, la mine să ajungă…

Diavolul:

Ceri dragoste și îndurare, dar lasă-mă să-ți zic:

În lumea asta te crezi mare, dar ești doar un nimic!

Cum îndrăznești să vii din nou și să uiți de trecut,

Când ai greșit atât de mult? – ești doar un om pierdut!

Și-ntr-adevăr, El a murit, să fie-n lume bine;

Și-a dat viața pentru toți, dar nu și pentru tine!

Ți-ai risipit atâtea șanse și-ai năruit ce ți-a fost dat;

Nici cerul nu mai stă s-asculte un om atât de vinovat!

Omul:

Dar nu e drept, nu-i drept ce spui!

Scrie clar în Cuvântul Lui

Că m-a răscumpărat!

Diavolul:

Adevărat, dar poți plăti tot sângele vărsat? Mai bine taci… Ești condamnat să trăiești în ruine,

căci jertfa Lui e pentru-oricine, dar nu și pentru tine!

Isus:

Taci, mincinosule, destul ai frânt și-ai risipit-

Eu l-am iubit din prima clipă, când se zbătea, rănit!

Nu tu decizi cât prețuiește, căci Eu am curățat

Păcatul lui, prin jertfa Mea, Eu l-am răscumpărat!

Nu pentru ce-ai știut să fii, ci pentru ce-am rostit prin har,

Întoarce-te, copilul meu, căci ți-am dat viața-n dar!

Când nu mai ai nicio roadă, Eu îți dau viață din cuvânt!

Când nu mai poți, Eu te ridic, căci eu sunt Tatăl tău cel Sfânt!

Nu pentru ce-ai făcut sau nu, ci pentru ce-am promis;

Tu caută-mă și-ndrăznește, căci ușa, Eu nu ți-am închis!

Tu ești al meu, nu ești uitat, și te țin strâns legat de mine;

De-ai fi fost singur pe pământ, aș fi murit doar pentru tine!

Omul:

Doamne-atunci vin, și nu mă tem,

Căci nu mai sunt străin

Te numesc Tată, și de-acum, sunt al Tău pe deplin,

Nu văd în mine c-aș fi vrednic, dar văd în ochii Tăi

Un Tată care m-a iubit până la moarte și-napoi

Și îndrăznesc, căci Tu ai zis, să vin chiar și zdrobit,

Nu pentru ce sunt eu acum, ci pentru ce-ai rostit…

Văd cine sunt, nu prin rușine,

Ci prin Cuvântul Tău:

Că cerul Tău e casa mea,

Și tu ești Tatăl meu, mereu!

Dragostea Lui

de Nicoleta Rusandu

Mergând pe drumu'-acestei lumi,
Poți să fii mare, om bogat,
Poți să strângi lauri și cununi;
Gustând, o clipă, fericirea,
Dar, neștiind ce e Iubirea,
Îți va fi sufletul secat.

Vorbe mărețe, înțelepciune,
Grai îngeresc tu poți avea.
Poți să ai cel mai mare dar,
Poți avea totul, e-n zadar
Când toate sunt deșertăciune
Și nu cunoști dragostea Sa!

Azi încetează să aștepți
Ce lumea nu îți poate da!
Întoarce-te și să-ți îndrepți
Privirea către crucea Sa!
Să vezi, chiar și dacă ești sus,
Și crezi că-n viață-ți merge bine,
Să vezi întâi cum te-a iubit Isus,
Murind pe-o cruce pentru tine.

Să cunoști dragostea adevărată,
Iubirea ce acoperă și se jertfește
O dragoste ce suferă și iartă,
Ce nu cârtește și nu se mândrește,
O dragoste ce n-a spus "nu" poverii,
Ducând pe umeri toată suferința
Și a răbdat până-n ceasul durerii,
Ca să ne dăruiască biruința.

Dacă auzi astăzi glasul Său
Nu-I spune "nu" lui Dumnezeu,
Căci a Lui dragoste nemăsurată
N-o să se risipească niciodată.
Dragostea e de toate mai presus
Și vei putea și tu să o găsești,
Dacă, în inimă-L primești,
Ca Domn, pe Fiul Său, Isus!

Tu, de Crăciun, mi-ai dăruit,
Din slava zărilor divine,
Cadoul cel mai prețuit:
O viață veșnică cu Tine.

Iar azi, de Crăciun, celebrez
Iubirea ce-am găsit în Tine,
La ieslea Ta îngenunchez
Și vreau să locuiești în mine...

Crăciunul fără Tine

de Nicoleta Rusandu

Atâta timp eu am serbat
Crăciunul, Doamne, fără Tine,
Și am uitat c-ai îmbrăcat
A tinei haină pentru mine.

Cu grijă am vrut să păzesc
Tradițiile din vechime,
Ce inima o-nveselesc,
Dar ele nu Te-aveau pe Tine.

Într-un târziu, am devenit
Hoinar, pe căile străine,
Sufletul meu era zdrobit
Și-am început să-ntreb de Tine.

Mi s-a răspuns că ai venit
Să mori pe-o cruce pentru mine,
Că cerul sfânt l-ai părăsit
Ca eu să trăiesc doar prin Tine.

Tu, de Crăciun, mi-ai dăruit,
Din slava zărilor divine,
Cadoul cel mai prețuit:
O viață veșnică cu Tine.

Iar azi, de Crăciun, celebrez
Iubirea ce-am găsit în Tine,
La ieslea Ta îngenunchez
Și vreau să locuiești în mine...

Mihai și Nicoleta(III)

de Oana Goga

De te-ncrezi în dragoste,
Să-ți aducă bucurie,
De te-ncrezi în vorbe dulci,
În referene calde, iuți,
Dragostea nu-i sentiment,
Nu dăinuie permanent.
Dragostea e bucuria
De-aL cunoaște bine, cert
Pe Cel care a creat
Inima și ce i-a dat,
Chiar dorința de-a iubi,
De-a visa și de-a simți.
Dragostea nu-i sentiment,
Ci este chiar bucuria
De a spune într-o zi:
„Bune, rele, orice-a fost,
Astăzi noi suntem în cer,
Departe de ce-i peren.
Suntem bine împreună,
Am trecut orice furtună,
Am trecut orice năpastă,
Suntem împreună acasă!”