de Nicoleta Rusandu
Omul:
Mă doare, mă apasă, mă ține, mă lasă,
Și-mi strânge răsuflul cu toată puterea,
Și vine, și pleacă; mai tare mă-ncearcă
Amarul și plânsul, și toată durerea…
Pe drum aud șoapte, e beznă, și-i noapte…
Eu nu mai am pace și inima-mi zace,
Se zbate-n pieptul meu,
Iar sufletu-mi plânge; cunosc al Tău sânge,
Căci Te-ai dat pentru mine,
Tu, Fiu de Dumnezeu…
Am tot promis, dar am greșit;
Am spus că vin, dar n-am venit-
Acum mi-e inima pustie și glasul istovit
Dar dacă m-aș întoarce, oare m-ai primi?
Și mă iubești Tu, oare, încă din veșnicii?
Te pot numi eu, Tatăl meu, dacă am plecat?
Mai poți să-mi spui că-s fiul Tău, când m-am îndepărtat?
O, iartă-mă, Te rog, că sufletul mi-e frânt,
Și rugăciunea-mi nu se-nalță mai sus de la pământ…
De-ar fi, să urce până la cer și norii să-i străpungă,
Ca mila Ta și dragostea, la mine să ajungă…
Diavolul:
Ceri dragoste și îndurare, dar lasă-mă să-ți zic:
În lumea asta te crezi mare, dar ești doar un nimic!
Cum îndrăznești să vii din nou și să uiți de trecut,
Când ai greșit atât de mult? – ești doar un om pierdut!
Și-ntr-adevăr, El a murit, să fie-n lume bine;
Și-a dat viața pentru toți, dar nu și pentru tine!
Ți-ai risipit atâtea șanse și-ai năruit ce ți-a fost dat;
Nici cerul nu mai stă s-asculte un om atât de vinovat!
Omul:
Dar nu e drept, nu-i drept ce spui!
Scrie clar în Cuvântul Lui
Că m-a răscumpărat!
Diavolul:
Adevărat, dar poți plăti tot sângele vărsat? Mai bine taci… Ești condamnat să trăiești în ruine,
căci jertfa Lui e pentru-oricine, dar nu și pentru tine!
Isus:
Taci, mincinosule, destul ai frânt și-ai risipit-
Eu l-am iubit din prima clipă, când se zbătea, rănit!
Nu tu decizi cât prețuiește, căci Eu am curățat
Păcatul lui, prin jertfa Mea, Eu l-am răscumpărat!
Nu pentru ce-ai știut să fii, ci pentru ce-am rostit prin har,
Întoarce-te, copilul meu, căci ți-am dat viața-n dar!
Când nu mai ai nicio roadă, Eu îți dau viață din cuvânt!
Când nu mai poți, Eu te ridic, căci eu sunt Tatăl tău cel Sfânt!
Nu pentru ce-ai făcut sau nu, ci pentru ce-am promis;
Tu caută-mă și-ndrăznește, căci ușa, Eu nu ți-am închis!
Tu ești al meu, nu ești uitat, și te țin strâns legat de mine;
De-ai fi fost singur pe pământ, aș fi murit doar pentru tine!
Omul:
Doamne-atunci vin, și nu mă tem,
Căci nu mai sunt străin
Te numesc Tată, și de-acum, sunt al Tău pe deplin,
Nu văd în mine c-aș fi vrednic, dar văd în ochii Tăi
Un Tată care m-a iubit până la moarte și-napoi
Și îndrăznesc, căci Tu ai zis, să vin chiar și zdrobit,
Nu pentru ce sunt eu acum, ci pentru ce-ai rostit…
Văd cine sunt, nu prin rușine,
Ci prin Cuvântul Tău:
Că cerul Tău e casa mea,
Și tu ești Tatăl meu, mereu!
