Autor: One80° Cluj

Am realizat mai târziu că Biblia are dreptate în toate privințele: „Mai înainte ca să te fi întocmit în pîntecele mamei tale, te cunoșteam, și mai înainte ca să fi ieșit tu din pîntecele ei, Eu te pusesem deoparte și te făcusem prooroc al neamurilor.“ (Ieremia 1:5)

Provin dintr-o familie modestă, săracă pot să zic, care nu obișnuia să meargă la biserică decât de sărbători. Zic asta pentru că singura mea amintire cu o biserică este de la niște Sărbători Pascale. Am trăit într-o familie în care oamenii obișnuiau să bea, să fumeze și să își distrugă viața în fiecare zi, dar Dumnezeu a avut un alt plan cu mine și cu fratele meu. Noi doi am fost păziți de alcool și țigări, nu am pus gura pe așa ceva niciodată și cred că acest lucru este primul miracol de la Dumnezeu, deoarece a venit natural, în ciuda faptului că în fiecare zi vedeam în fața ochilor băutură și țigări.

Ulterior, chiar daca pot să zic că Dumnezeu era cu mine și Și-a făcut simțită prezența în viața mea, problema a fost că eu nu eram cu El și a trebuit să-L „chinui” mulți ani. Spun acest lucru pentru că acum știu cât de mult mă iubește și cât de mult dorește binele meu. Toți zicem că suntem oameni buni, că nu am greșit atât de mult și că nu am omorât pe nimeni, fără sa știm că păcatul trăiește în noi. Așa am fost și eu, nu pot să zic că am fost o persoană rea, dar pot să zic că lucrurile rele din viața mea le făceam cu o ușurință ieșită din comun. Furam de zici că eram profesionist, mințeam de și popa mă credea, înjuram ca la ușa cortului, mă băteam etc. Iar când mă puneai să fac ceva bun, vă zic că îmi era atât de greu, deși totul era atât de simplu. De exemplu, dacă îmi spuneau părinții cum trebuia să fac un lucru, chiar dacă luam o bătaie soră cu moartea, tot ce vroiam eu făceam, nu ce ar fi fost corect. „Ascultă de mama și de tatăl tău, că să trăiești zile multe pe pământ”, e un verset care îmi place mult. Făceam toate lucrurile rele din cauză că nu eram cu Dumnezeu, adică nu mă rugam, nu Îl căutam, știam doar că există rai și iad, dar nu mă interesa treaba asta. Mai târziu am aflat despre consecințele păcatului și le-am și experimentat.

Adolescent fiind, la vârsta de 14 ani, am aflat cum e sa pierzi în viață. Familia mea a pierdut tot ce avea și, din nefericire, am ajuns să trăim pe străzile Clujului timp de doi ani. N-a fost ușor, dar, probabil, a fost cel mai bun lucru din viața mea, deoarece a fost locul unde am început să-L caut pe Dumnezeu și să-L cunosc mai bine. Poate vă întrebați de ce a permis Dumnezeu să ajungem pe stradă, dacă e chiar atât de iubitor și bun. Dumnezeu nu a permis asta, noi am permis păcatului din viața noastră să ne distrugă, pentru că Dumnezeu ne-a dat mâna liberă să facem ce vrem noi cu viața noastră. Să facem povestea mai scurtă, anii au trecut, a fost greu, au fost miracole peste măsură, dragostea lui Dumnezeu a fost și va fi mereu nemărginită.

Dumnezeu m-a călăuzit la o biserică minunată, cu oameni extraordinari. „Casa Olarului” îi spune, dacă cumva vrei să ne vizitezi. Vei găsi aici vieți care mai de care mai schimbate și restaurate de Dumnezeu, și cel mai minunat lucru, vei găsi o familie. În această biserică Dumnezeu a lucrat în viața mea, am reușit să schimb ce a fost rău în mine și să devin cel de acum, un copil al Lui. Mi-a dat o familie minunată, o soție minunată care mă iubește necondiționat și o fiică cum nu mi-am putut imagina vreodată, și cine știe câte planuri mărețe mai are Dumnezeu pentru mine! Gândește-te doar puțin, pune-te în locul meu… ce șanse aveam eu când eram pe stradă, fără mâncare, fără un loc unde să dorm, fără casă, fără masă, cum se zice?!

Vino să ne cunoaștem și să-L cunoști pe Dumnezeu, Creatorul tău și al meu… și viața ta nu va mai fi niciodată la fel!

La un moment dat, s-a gândit să mă dea, totuși, la o școală și am intrat direct în clasa a IV-a. Trebuia să fac ore suplimentare la o altă școală, să pot face față testelor, o dată la trei luni, să pot ajunge la nivelul clasei a IV-a. După școală mergeam și la lucru, împărțeam pliante si plicuri în poștă, să am și eu câțiva bani ca să-mi permit cele necesare. Trăiam de pe o zi pe alta. Nu-mi plăcea viața pe care o duceam, începeam să cresc, gândurile și frica mă copleșeau, mă întrebam ce va fi cu mine după termnarea școlii.

Creșteam într-o familie lipsită de iubire, iar pe mama o vedeam mereu necăjită și apăsată de grijile de zi cu zi. Începusem să pun în jurul meu un scut de apărare printr-o atitudine rece și fără încredere în ceilalți. Mă întrebam: „Mă voi îndrăgosti și eu vreodată? Și dacă da, el mă va iubi? Voi fi eu iubită și prețuită? Voi avea vreodată o familie și un viitor fericit? Ce va fi de viața mea?”

Oarecum eram credincioasă, căci megeam duminicile la biserica ortodoxă, dar nu simțeam nicio schimbare. Credeam că a fi creștin înseamnă să mergi din când în când la biserică. Copil fiind auzisem despre rai și iad și mă întrebam la ce biserică trebuie să merg pentru a ajunge în rai. Viața mergea înainte până într-o zi, când am început să o urăsc. Am decis să-mi pun capăt zilelor. Am avut două tentative de sinucidere. Fiind nemântuită, eram nefericită că nu mi-a ieșit ce plănuisem, că scăpasem cu viață.

Pentru cea de-a treia tentativă mă gândeam la tot felul de metode pe care să le aplic, ca să nu mai pot fi salvată. Urma o duminică și mi-a venit în gând să mă duc la biserică. La final, când preotul a zis să ne rugăm, mi-am plecat capul și am zis în gând „Doamne, dacă Tu exiști, Te rog, ajută-mă! Schimbă-mi viața, fă ca viața mea să conteze, să știu pentru ce trăiesc…” Îi spuneam lui Dumnezeu că dacă până la finele săptămânii nu se schimbă nimic, înseamnă că nu există și pot muri liniștită. Iar Dumnezeu nu m-a lăsat!

Chiar în săptămâna aceea, am primit o invitație de la unul dintre băieții din biserica la care merg acum, Robert la film, și am decis să merg împreună cu sora mea, Noemi. La rugăciunea de la final, am răspuns invitației lui Dumnezeu de a mă împăca cu El, căci mi-am amintit că I-am cerut să-mi răspundă dacă există. A fost prima oară când El mi S-a descoperit într-un mod personal, când am înțeles că El mă iubește si vrea să renunț la trecutul meu în schimbul unei vieți noi. M-am întors la Dumnezeu la 17 ani, era o seară de sâmbătă, o zi din noiembrie. De atunci El continuă să lucreze în viața mea, să mă binecuvânteze și pot spune că El mi-a dat înapoi anii trăiți fără speranță. A transformat totul într-o viață plină de pace și bucurie alături de un soț iubitor.

Mulțumesc, Doamne, că m-ai mântuit! Mulțumesc, Robert, pentru invitație!

Provin dintr-o familie cu cinci frați în care tatăl a lipsit, iar mama noastră a trebuit să ne crească și să întâmpine toate dificultățile singură, așa că, împreună cu ea, am simțit și noi povara lipsurilor. Pe lângă că nu am avut o copilărie prea fericită, în adolescență am simțit puternic nevoia de dragoste și afecțiune, nevoia de un tată iubitor și protector. Viața mea s-a schimbat datorită unor vecini care mergeau la o biserică creștină penticostală și care erau o familie unită. Mă gândeam „Ce mi-ar plăcea să merg și eu acolo…!” Îmi doream ce aveau ei: o familie plină de iubire și un scop.

Nu după mult timp, Dumnezeu mi-a ascultat rugăciunea și am fost invitată la Biserica Creștină „Casa Olarului”, din care am simțit imediat că vreau să fac parte. La această biserică, Dumnezeu mi-a schimbat modul de gândire, caracterul, m-a umplut de dragoste și bunătate, mi-a dat un scop ca să trăiesc, mi-a dat un soț care mă iubește și mă respectă, așa cum mi-am dorit. Dumnezeu a venit atât în întâmpinerea celei mai mari nevoi personale, mântuirea sufletului meu, cât și a celei mai mici. Pe lângă acestea, Dumnezeu a făcut multe minuni în viața mea! Având o relație cu El, mergând la biserică, simt că trăiesc viața la maxim!

Poate te vei gândi că nu va funcționa, că tu ai altfel de nevoi pe eu care eu nu le-am avut și că am găsit în Dumnezeu doar un refugiu pentru problemele mele. Îți mărturisesc, însă, că după 16 ani de când vin la această biserică, Dumnezeu este mai mult decât atât, mai mult decât un refugiu. Este Cel care te-a creat și oricât te-ai minți că nu ai nevoie de El, este ca și cum un copil ar spune că nu are nevoie de mama sa sau ca o mașină care circulă fără combustibil. Pentru că El te-a creat!

Dumnezeu îți dă înțelepciune cum să îți trăiești viața mai bine, fără să ai regrete, iar după ce vei muri, să mergi în cer. Aceasta este mărturia mea și te invit să Îi dai o șansă lui Dumnezeu să îți schimbe viața și să împlinească cele mai mici nevoi pe care le ai!

Mă învârteam în același cerc vicios de ani de zile, crezând că așa îmi e mie scris, că nu am niciun scop în viață…am vrut de multe ori să îmi iau viața, pentru că nu eram fericit și nu mă bucuram de viață…dar îmi era frică să o fac.

La 19 ani, hotărâsem să plec în Spania să muncesc, trebuia să plec cu o soră de-a mea, ea
asigurându-mi tot parcursul până acolo…dar un fost coleg din liceu a insistat să mergem la Cluj să ne luăm permisele de conducere și să plecăm împreună în Anglia…și am ales să merg cu el.

Am ajuns la Cluj un pic mai devreme decât covid-ul, i-am luat-o înainte…începusem cursurile
pentru condus, dar în perioada aceea a început și pandemia de covid, așa că nu am mai putut continua orele de șofat. Am crezut că pandemia îmi încetinește destinul, pe care ușor-ușor mi-l făcusem eu însumi…un destin îmi fac și eu, și și acela este oprit de un virus. Și pe lângă destinul meu oprit, pandemia a făcut mulți oameni să fie “liberi” …liberi de contract, căci multe firme s-au închis… și am crezut că fără destinul meu, creat de mine, din cauza pandemiei nu o să mai am nimic…dar pandemia m-a ajutat…am rămas în Cluj și L-am descoperit pe Dumnezeu. Am fost chemat cu puțin timp înainte de a începe pandemia, la biserică…am mers în pantaloni scurți și restul oamenilor erau îmbrăcați cu costum. Credeam că mă dau afară că nu m-am îmbrăcat frumos…

Dar toți oamenii m-au acceptat și mi-au spus de Dumnezeu…și apoi am înțeles că Dumnezeu avea un destin mai mare pentru mine decât destinul pe care mi-l creasem eu, dacă eram dornic să accept. Să accept jertfa lui Isus pentru mine si să Îl accept pe El în viața mea. Asta pentru că prima dată, El m-a acceptat pe mine, așa cum sunt, mi-a dat un scop, și m-a iubit…

Apoi pandemia a fost unul dintre factorii care au schimbat viața mea…m-a făcut să mă apropii de Dumnezeu mai mult, să Îl descopăr, să Îl văd cum e El cu adevărat, să experimentez o viață plină de binecuvântări alături de Dumnezeu. Acum nu mai joc jocuri de noroc. El a schimbat inima mea, acum îmi iubesc părinții, iubesc oamenii, îmi iubesc viața, mă bucur de ea și de binecuvântările pe care le primesc de la Dumnezeu, la locul meu de muncă, în relațiile pe care le am, în biserică de asemenea.

Am o liniște interioară, și privesc spre viitor, spre un viitor de mână cu Dumnezeu și până în eternitate lângă Dumnezeu.

Cu această idee despre Dumnezeu, sigur că nu trăiam o viaţă exemplară din punct de vedere moral. “De ce să respect nişte reguli, care încălcate, nu au nicio consecinţă?” “De ce să nu păcătuiesc, dacă oricum nu există nimeni care mă poate judeca?” Începusem să “încerc” plăcerile vieţii – ţigările, alcoolul – lucruri care mă făceau să par “tare” în faţa prietenilor mei, dar despre care ştiam înăuntrul meu că nu aduc nici o împlinire. Credeam că banii mă pot face fericită şi că pot rezolva orice problemă din viaţa mea. Curând am aflat că ei aduc doar o fericire de moment şi că există, totuşi, lucruri care nu se pot cumpăra.

Acesta era stilul meu de viaţă până în ziua când cineva mi-a spus că Dumnezeu există cu adevărat, că El vrea să se implice în viaţa mea, că în urmă cu 2000 de ani L-a trimis pe Fiul Său, Isus Hristos, să moară pe cruce ca să plătească preţul pentru păcatele mele şi să pot avea siguranţa că voi merge în rai după ce voi muri. La început m-am împotrivit spuselor persoanei respective, apoi am început să pun mai multe întrebări. Pe măsură ce primeam răspunsuri mi-am dat seama că nimeni nu-mi mai vorbise niciodată despre Dumnezeu în felul acesta. Dacă Dumnezeu ar fi existat cu adevărat (şi aici era un mare „dacă”), asta însemna că greşisem mult faţă de El.

De asemenea, am primit şi o invitaţie la biserică (loc pe care nu îl mai frecventasem de foarte mult timp şi sincer nu eram foarte dornică să merg). În căutare de răspunsuri, am decis totuşi să merg. Acolo am întâlnit oameni diferiţi de „credincioşii” care erau în jurul meu, oameni schimbaţi cu adevărat de Dumnezeu care trăiau după principiile pe care le susţineau. Nu după mult timp am început să citesc Biblia şi mi-am dat seama că aveam o idee greşită despre Dumnezeu şi despre creştinism în general. Am descoperit un Dumnezeu care ne iubeşte, care vrea să ne ajute, să ne schimbe şi care ar vrea să fim cu El în cer după ce vom muri, dar care este în acelaşi timp sfânt şi nu poate trece cu vederea păcatele noastre, motiv pentru care L-a trimis pe Fiul Lui să moară pentru noi.

După 2 luni de când am mers prima dată la biserică, am decis să-mi cer iertare pentru păcatele mele şi să-L las pe Dumnezeu să-mi conducă viaţa. El m-a ajutat să renunţ la păcate, să trăiesc o viaţă aşa cum Îi place Lui şi știu că El continuă să lucreze în mine. Au trecut 18 ani şi nu regret decizia pe care am făcut-o în acea zi de iarnă.

În acest timp, Dumnezeu m-a binecuvântat cu un soţ bun şi cu trei copii minunaţi. Neavând nişte exemple bune, niciodată nu m-am gândit că aş vrea să-mi întemeiez o familie, dar Dumnezeu mi-a arătat cum ar trebui să fie o familie din perspectiva Lui. Prin oamenii din biserică ce ascultau de Cuvântul Lui, mi-am dat seama că imaginea mea despre viaţa de familie era complet greşită. Acum mă bucur de viaţa pe care o trăiesc în ascultare de El şi ştiu că nicăieri nu aş putea fi mai fericită decât în voia Lui!

Îţi mulţumesc foarte mult că ţi-ai făcut timp să citeşti mărturia mea. Dorinţa mea este ca ceea ce ai citit să te facă măcar să-ţi pui anumite întrebări despre cum vede Dumnezeu viaţa ta acum. Dacă ai muri astăzi ai merge în rai? Opreşte-te şi gândeşte-te puţin la întrebarea asta (sunt convinsă că petreci mult mai mult timp căutând răspunsuri la întrebări mai puţin importante cum ar fi „Cu ce mă îmbrac azi?” sau „Oare cine câştigă meciul în seara asta?”)! Dumnezeu a făcut partea Lui când L-a trimis pe Isus să moară pentru tine. Restul depinde de decizia ta…

Când obțineam ceea ce îmi doream, rezultatul era o bucurie de moment, care era imediat înlocuită de aceeași foame pentru următoarea doză, următoarea victorie, următoarea treaptă socială, împreună cu frica de a pierde ce am obținut până acum. Am realizat ca oamenii, fie ca este vorba de prietenii, fie de relații, mă vor dezamăgi, mai devreme sau mai târziu, mai ales în contextul în care cel mai important liant dintre noi îl reprezintă plăcerea. Aceste conștientizări succesive m-au dus într-o direcție greșită, am început să văd viața ca o luptă pentru putere, în care cel care domină trebuie să se impună și să ia ce își dorește, acest rezultat fiind o consecință inevitabilă. Teoria pe care o aveam despre cum funcționează lumea a devenit în mod automat și un scop, așa că am început să mă comport în acest mod. Bineînțeles, atunci când abordezi orice interacțiune ca o luptă pentru putere, viața ta devine un conflict continuu. Acest lucru îmi confirma teoria că totul se bazează pe putere și astfel am intrat într-un cerc vicios.

Viața trăită în felul acesta este foarte stresantă, așa că am început să sufăr de anxietate, depresie și insomnii agravate de consumul de substanțe. Am încercat să-mi rezolv problemele în diferite moduri, de la practicarea sportului, arte marțiale, suplimente nutritive, consumul de psihedelice, dar toate erau ca un bandaj pus pe rană. Alinau durerea pe termen scurt, dar sursa problemei, infecția, nu era tratată. Am încercat totul ca să mă pot trata singur, fără să cer ajutor, un lucru pe care îl consideram semn de slăbiciune. Am început să fiu interesat de psihologie și am studiat diferite idei filosofice. Pe această filieră, am dat de Jordan Peterson, care este un om de știință care aborda Biblia cu respect și cu intenția de a descifra înțelesul din spatele poveștilor, nu de a o folosi doar ca pe o sursă de autoritate. Datorită lui am luat Biblia în serios și am început să studiez, în speranța că mă va ajuta să îmi rezolv problemele. Am început să înțeleg că Biblia descrie niște tipare universale și nu este doar o carte de reguli morale. Deși eram dispus să accept ideea unui Creator, nu credeam neapărat în Dumnezeul creștin și în diavol. Am început să mă rog dimineața, în timp ce alergam prin pădure. Ceream, de obicei ajutor și îndrumare, să aflu voia Lui.

La începutul anului 2021, am avut două nopți de nesomn, se dădea în mine o luptă între dorința de face bine și foamea de putere. În cea de-a treia seară, în timp ce mă frământam cu aceste lucruri, mi-a venit un gând, de nicăieri, și anume că dorința de a stăpâni peste alți oameni este de la diavol. Apoi, m-am simțit copleșit de o prezență care mă făcea să mă simt protejat și iubit, am simțit o pace de nedescris și am auzit o șoaptă din adâncul conștiinței mele care m-a întrebat dacă îl primesc pe Isus în inima mea. Am zis ”Da”. În acea noapte s-a schimbat radical modul în care vedeam lumea, am primit o inimă nouă. Am înțeles că soluția pentru problemele mele și ale întregii omeniri este iubirea și că între oameni trebuie să existe o relație de colaborare și de simbioză, nu de stăpânire sau de profit. Deși citisem despre aceste idei înainte, atunci simțeam ca și cum fiecare celulă din corpul meu mă îndeamnă să iubesc și asta era exprimată printr-o senzație intensă de dragoste, de exaltare emoțională, un act de trăire supremă a comuniunii de iubire cu Dumnezeu.

Am fost umplut de Duhul Sfânt și știam acest lucru, știam că am primit o misiune și trebuie să transmit mesajul iubirii și celorlalți. De a doua zi am început să scriu despre revelațiile pe care le-am primit și să încerc să le explic într-un mod în care poate fi înțeles de alții. Am început să vorbesc prietenilor mei despre ceea ce mi s-a relevat și să încerc să fiu un exemplu pentru alții. Ca să leg ideile pe care le aveam într-un mod mai coerent, ca mesajul să poată fi înțeles și de cei din jur, m-am apucat să citesc diferiți autori precum C.S. Lewis și să ascult podcasturi de teologie și istorie, care mi-au confirmat ceea ce simțeam. Apoi am realizat că am nevoie de ajutorul unei comunități pentru a transmite mesajul lui Isus și așa am găsit această biserică, unde m-a îndrumat Dumnezeu. Dincolo de eliberarea de droguri, pornografie sau nevoia de fi plăcut de ceilalți, cel mai important e că știu că am un scop și un destin. Dumnezeu a pus în inima mea un foc, un motiv pentru care mă trezesc dimineața și asta îmi dă direcție, scop și liniștea că dacă mor mâine, am dus o viață trăită bine, servind pe Cel a creat viața din iubire și a murit ca eu să pot trăi.