1.     Conduși de frică?

Spre deosebire de animale care acționează instinctiv și nu dispun de cunoștință de sine sau cel puțin de o cunoștință totală de sine, omul are voință proprie, este inteligent, iar aceste lucruri îi permit să facă o analiză a trecutului, a prezentului, să tragă niște concluzii, iar apoi „să se uite către viitor”. În noi există capacitatea de a anticipa viitorul, da a intui evenimentele care vor urma, așa că de multe ori ne proiectăm pe noi înșine în viitor sau, mai precis, facem presupuneri despre viitor. Acest lucru ar trebui să ne determine să ne pregătim pentru ceea ce ar putea urma, să devenim înțelepți și să luăm deciziile care ne-ar duce la o zi de mâine mai bună, la o lună mai productivă sau la un an nou fericit. Din păcate, nu este întotdeauna așa. Datorită faptului că omul nu are controlul total asupra viitorului său, se îngrijorează, se teme. Dintotdeauna, omul și-a dorit controlul total, deoarece nu îi place să depindă de cineva, nici măcar de Dumnezeu. În Geneza vedem că omul a ales să creadă minciuna șarpelui, aceea de a fi ca Dumnezeu, să fie el însuși propriul său Dumnezeu, fapt pe care îl întâlnim foarte des în zilele noastre. Toate acestea au avut loc din cauză că omul nu s-a încrezut în Dumnezeu, ci mai degrabă, a vrut să-și urmeze propriul lui drum.

În perioada în care trăim, oamenii își doresc controlul total mai mult ca oricând, chiar dacă acest lucru presupune controlul altor oameni, ba chiar al întregii populații. Acest lucru fiind imposibil, problemele societății și cele individuale sunt în creștere, iar Dumnezeu fiind exclus din soluție, oamenii devin anxioși și înfricoșați. Se utilizează foarte des termeni precum „stres”, „burnout”, „overwhelming” și „mental health”. Pe rețelele de socializare este promovată ideea „If it costs your mental health, then it’s not worth it”. Trăim în zilele despre care Biblia relatează că oamenii vor fi conduși de frică, iar termenii utilizați mai sus sunt doar câteva cuvinte moderne folosite pentru teamă sau îngrijorare chiar excesivă.

„Oamenii îşi vor da sufletul de groază în aşteptarea lucrurilor care se vor întâmpla pe pământ, căci puterile cerurilor vor fi clătinate.” – Luca 21:26

2. Adânc în anxietate. Bucla cu feedback pozitiv și atacurile de panică

Există multe studii legate de anxietate referitor la modul de apariție și de manifestare, la consecințele acesteia. În următoarele rânduri vor fi expuse câteva informații esențiale despre acest subiect de actualitate maximă.

2.1.     Șablonul anxietății

Termenul predominant din mintea unei persoane cu anxietate este acel „DACĂ”. Un „DACĂ” mare care produce frică și îngrijorare legate de lucrurile care s-ar putea întâmpla. Lucrurile acestea pot fi reale sau ireale, sau mai bine zis, pot avea o probabilitate mai mare de a se petrece, sau o probabilitate mai mică, ba chiar deloc de foarte multe ori (e doar în mintea noastră). Cu toate acestea, judecând rațional și ajungând la concluzia că este bine și că suntem în controlul situației, ne gândim apoi: „DAR DACĂ TOTUȘI SE VA ÎNTÂMPLA…?” Această situație, deși din punct de vedere obiectiv nu ar avea cum să se întâmple, totuși ne îngrijorează. Problema de față, aparent, are o rezolvare ușoară. Ziua trece, observăm că pericolul real/IMAGINAR a trecut, ne punem liniștiți în pat, ușurați pentru că ne-am dat seama că totul a fost doar în mintea noastră și încet, încet ațipim. Dintr-o dată apare acel gând: „Dacă totuși, DACĂ se va întâmpla mâine? Ok, azi nu s-a întâmplat, dar DACĂ se întâmplă mâine? DACĂ mâine îmi pierd locul de muncă? Ok, tocmai am fost promovat, compania la care lucrez are profituri mari și e lider pe piața mondială, dar DACĂ se întâmplă ceva, cumva și îmi pierd locul de muncă? Aa, am uitat că la finalul săptămânii voi merge la analizele de sânge. DACĂ sunt bolnav și îmi pierd și locul de muncă ?” Putem observa că deja e o frică care o angrenează pe alta ceea ce ne duce la capitolul următor.

2.2.     Bucla cu feedback pozitiv și atacul de panică

Imaginați-vă un sistem care generează semnale și un detector de semnale. Când un semnal este detectat, în loc să fie transmis către un alt sistem, este amplificat și reintrodus în același sistem, procesul repetându-se fără oprire. Este asemănător cu efectul de microfonie. Este ca o buclă infinită aparent care devine din ce în ce mai gălăgioasă. Gândiți-vă acum că acel sistem este creierul nostru și semnalele sunt gândurile noastre, iar modul de procesare al gândurilor noastre ne poate afecta mult. Anxietățile noastre, dacă nu sunt procesate cum trebuie, pot deveni tot mai mari, tot mai multe și tot mai apăsătoare. Se pot dezvolta fobii, iar apoi se poate ajunge la atac de panică. Exemplul de mai jos apare în cartea scrisă de Jordan B. Peterson, „12 Reguli de viață”.

„Ceva similar se întâmplă cu persoanele care dezvoltă o tulburare din spectrul anxios, cum ar fi agorafobia. Persoanele care suferă de agorafobie pot fi atât de speriate, că aleg să nu mai iasă din casă. Agorafobia este consecința unei bucle de feedback pozitiv. Evenimentul care declanșează instalarea tulburării este, de regulă, un atac de panică. Persoana suferindă este, de regulă, o femeie la vârsta a doua care a depins prea mult de ceilalți. Poate că a trecut brusc de la dependența de tată la o relație similară cu un iubit sau un soț mai în vârstă și la fel de dominator, fără să aibă parte de o pauză sau de un episod de existență independentă. În săptămânile premergătoare manifestării agorafobiei, femeia în cauză trăiește, de obicei, ceva și anormal. Ar putea fi vorba despre ceva fizic, cum sunt palpitațiile la inimă, destul de frecvente și a căror incidență crește în timpul menopauzei când procesele hormonale care reglează dinamica fiziologică fluctuează imprevizibil. Orice modificare perceptibilă a ritmului cardiac provoacă idei despre un posibil atac de cord, dar și o afișare mult-prea-publică și stânjenitoare a suferinței post-atac (în condițiile în care moartea și umilirea publică sunt cele două frici de bază ale ființei umane). Evenimentul neașteptat care provoacă toate acestea ar putea fi un conflict în mariaj, dar și îmbolnăvirea ori chiar moartea partenerului. Ar putea fi divorțul sau spitalizarea unui amic apropiat. În orice caz, este vorba de un eveniment real care de obicei accelerează amplificarea inițială a fricii de moarte și de judecata socială.

   Poate că după șoc femeia pre-agorafobică iese din casă și se duce la cumpărături într-un mall. Dar e aglomerat și nu prea găsește loc de parcare. Asta o stresează și mai mult. Gândurile despre vulnerabilitate, care-i ocupă mintea de când a trecut prin experiența neplăcută, ies și mai mult la suprafață. Aceasta provoacă anxietate. Crește pulsul. Femeia începe să respire superficial, în ritm alert. Simte că inima a luat-o la goană și se întreabă dacă nu cumva urmează un infarct. Gândul acesta generează și mai multă anxietate. Respiră și mai superficial, sporind nivelul de bioxid de carbon din sânge. Frica suplimentară accelerează și mai tare ritmul cardiac. Ea simte asta, iar bătăile inimii cresc din nou.

   Hopa! Avem din nou o buclă de feedback pozitiv. Curând, anxietatea se transformă în stare panică, stare reglată de alte sisteme cerebrale, de cele care răspund la cele mai periculoase amenințări, atunci când se acumulează prea multă frică. Copleșită de simptomele ei, femeia fuge la Urgență, unde, după o așteptare anxioasă, îi este verificată funcționarea cardiacă. Nu e nimic în neregulă. Dar ea nu se poate liniști în urma controlului medical.

   Pentru a transforma această experiență neplăcută în agorafobie e nevoie de încă o buclă cu feedback pozitiv. Următoarea dată când va dori să meargă la cumpărături, pre-agorafobica va deveni anxioasă, amintindu-și ce s-a întâmplat ultima dată. Va merge, totuși. Pe drum își va simți inima bătând cu putere. Asta va declanșa un nou ciclu de anxietate și îngrijorare. Pentru a evita momentul de panică, va hotărî să evite stresul magazinelor și să revină acasă. Doar că acum sistemele cerebrale ale anxietății iau notă de faptul că femeia a fugit de la cumpărături, de unde vor trage concluzia că această călătorie este cu adevărat periculoasă. Aceste sisteme sunt foarte pragmatice. Ele presupun că orice lucru de care fugi este neapărat periculos. Dovadă ar fi însăși fuga, desigur. De-acum mersul la mall este etichetat ca „prea periculos” (sau agorabica în devenire s-a etichetat pe sine ca „prea fragilă pentru a merge la cumpărături”). Poate că, în punctul acesta, lucrurile nu au ajuns încă atât de departe încât să-i creeze probleme. Mai există și alte locuri în care poate să-și facă cumpărăturile. Dar iată că următorul supermarket seamănă suficient cu fostul mall, încât să declanșeze răspuns similar. Femeia abandonează și această inițiativă, iar noul supermarket intră de-acum în aceeași categorie. Apoi va încerca să meargă la magazinul din colț. Mai departe, îi va fi la fel de greu și cu autobuzele, taxiurile și metroul. Apoi cu toate. Agorafobica va ajunge să se teamă și de propria casă, de care ar fugi dacă ar putea. Dar nu poate, așa că rămâne blocată în casă.” [1]

   Există multe alte exemple de acest fel care scot în evidență haosul provocat de anxietate. După cum am menționat în primul capitol, omul nu are controlul deplin asupra vieții, dar Dumnezeu îl are. Cum ar fi dacă ne-am încrede în El și i-am lăsa Lui poverile noastre?

„Binecuvântat să fie Domnul, care zilnic ne poartă povara, Dumnezeu, mântuirea noastră!  – Psalmul 68:19

3. Crucea de la Golgota

Povestea Bibliei, de la Geneza până la Apocalipsa, conține o serie de întâmplări ce au avut loc în trecut, dar și evenimente viitoare. Acestea reliefează starea decăzută a omului (rob al păcatului, orb din punct de vedere spiritual, fără Dumnezeu) ca urmare a depărtării de Creator, de Dumnezeul cel Viu care este sfânt, drept, dar plin de dragoste și de îndurare. Dacă anxietatea este strâns legată de percepția negativă asupra viitorului, atunci încrederea în Dumnezeu duce la o perspectivă pozitivă. Această încredere înseamnă că orice s-ar întâmpla, oricât de mult ar scăpa lucrurile de sub control, Dumnezeu ne poartă de grijă. El vrea să ne protejeze. Isus Hristos a invitat la Sine întreaga omenire. Acest apel este direcționat fiecăruia dintre copiii Săi.

„Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă.” – Matei 11:28

Sunt nenumărate probleme care ne pot fura pacea, de cele mai multe ori ne creăm probleme singuri, dar și așa El dorește să ne ajute. Biblia ne îndeamnă să ne lăsăm poverile în mâinile lui Dumnezeu pentru a avea pace, astfel încât acele gânduri anxioase, panica și îngrijorările să dispară.

„Nu vă îngrijoraţi de nimic, ci, în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri. Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus.” – Filipeni 4:6-7

Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu și tot ce este scris în ea are un scop. Isus Hristos a fost răstignit pe cruce într-un loc numit Golgota (craniul, căpățâna). Acesta era un deal sub forma unui craniu uman. E o imagine interesantă când Îl privim pe Isus crucificat pe „creștetul capului” și sângele Său căzând și curgând pe „capetele/mințile noastre”. Acesta a fost prețul plătit pentru răscumpărarea omenirii și prin acest preț plătit noi avem pace cu El.

„Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi.” – Isaia 53:5

[1]  Jordan B. Peterson, „Stai drept și trage umerii înapoi”, „12 Reguli de viață”

Andrei Barna