Oana Goga

Numele meu este Oana Goga şi de 18 ani fac parte din Biserica Creştină “Casa Olarului”. Aici Dumnezeu a schimbat viaţa mea într-un mod radical.
Aveam doar 15 ani când am ajuns la concluzia că Dumnezeu nu există sau că e undeva acolo sus şi priveşte nepăsător neavând puterea de a se implica în destinul creaţiei Lui. Mă uitam în jurul meu la toţi oamenii care pretindeau a fi “religioşi”, dar ale căror vieţi nu reflectau deloc principii creştine şi mă gândeam că tot ce e legat de Dumnezeu e o mare ipocrizie – o idee inventată de oameni care-şi urmăreau propriile interese.

Cu această idee despre Dumnezeu, sigur că nu trăiam o viaţă exemplară din punct de vedere moral. “De ce să respect nişte reguli, care încălcate, nu au nicio consecinţă?” “De ce să nu păcătuiesc, dacă oricum nu există nimeni care mă poate judeca?” Începusem să “încerc” plăcerile vieţii – ţigările, alcoolul – lucruri care mă făceau să par “tare” în faţa prietenilor mei, dar despre care ştiam înăuntrul meu că nu aduc nici o împlinire. Credeam că banii mă pot face fericită şi că pot rezolva orice problemă din viaţa mea. Curând am aflat că ei aduc doar o fericire de moment şi că există, totuşi, lucruri care nu se pot cumpăra.

Acesta era stilul meu de viaţă până în ziua când cineva mi-a spus că Dumnezeu există cu adevărat, că El vrea să se implice în viaţa mea, că în urmă cu 2000 de ani L-a trimis pe Fiul Său, Isus Hristos, să moară pe cruce ca să plătească preţul pentru păcatele mele şi să pot avea siguranţa că voi merge în rai după ce voi muri. La început m-am împotrivit spuselor persoanei respective, apoi am început să pun mai multe întrebări. Pe măsură ce primeam răspunsuri mi-am dat seama că nimeni nu-mi mai vorbise niciodată despre Dumnezeu în felul acesta. Dacă Dumnezeu ar fi existat cu adevărat (şi aici era un mare „dacă”), asta însemna că greşisem mult faţă de El.

De asemenea, am primit şi o invitaţie la biserică (loc pe care nu îl mai frecventasem de foarte mult timp şi sincer nu eram foarte dornică să merg). În căutare de răspunsuri, am decis totuşi să merg. Acolo am întâlnit oameni diferiţi de „credincioşii” care erau în jurul meu, oameni schimbaţi cu adevărat de Dumnezeu care trăiau după principiile pe care le susţineau. Nu după mult timp am început să citesc Biblia şi mi-am dat seama că aveam o idee greşită despre Dumnezeu şi despre creştinism în general. Am descoperit un Dumnezeu care ne iubeşte, care vrea să ne ajute, să ne schimbe şi care ar vrea să fim cu El în cer după ce vom muri, dar care este în acelaşi timp sfânt şi nu poate trece cu vederea păcatele noastre, motiv pentru care L-a trimis pe Fiul Lui să moară pentru noi.

După 2 luni de când am mers prima dată la biserică, am decis să-mi cer iertare pentru păcatele mele şi să-L las pe Dumnezeu să-mi conducă viaţa. El m-a ajutat să renunţ la păcate, să trăiesc o viaţă aşa cum Îi place Lui şi știu că El continuă să lucreze în mine. Au trecut 18 ani şi nu regret decizia pe care am făcut-o în acea zi de iarnă.

În acest timp, Dumnezeu m-a binecuvântat cu un soţ bun şi cu trei copii minunaţi. Neavând nişte exemple bune, niciodată nu m-am gândit că aş vrea să-mi întemeiez o familie, dar Dumnezeu mi-a arătat cum ar trebui să fie o familie din perspectiva Lui. Prin oamenii din biserică ce ascultau de Cuvântul Lui, mi-am dat seama că imaginea mea despre viaţa de familie era complet greşită. Acum mă bucur de viaţa pe care o trăiesc în ascultare de El şi ştiu că nicăieri nu aş putea fi mai fericită decât în voia Lui!

Îţi mulţumesc foarte mult că ţi-ai făcut timp să citeşti mărturia mea. Dorinţa mea este ca ceea ce ai citit să te facă măcar să-ţi pui anumite întrebări despre cum vede Dumnezeu viaţa ta acum. Dacă ai muri astăzi ai merge în rai? Opreşte-te şi gândeşte-te puţin la întrebarea asta (sunt convinsă că petreci mult mai mult timp căutând răspunsuri la întrebări mai puţin importante cum ar fi „Cu ce mă îmbrac azi?” sau „Oare cine câştigă meciul în seara asta?”)! Dumnezeu a făcut partea Lui când L-a trimis pe Isus să moară pentru tine. Restul depinde de decizia ta…

DAN DUBEI

Copil fiind nu L-am cunoscut pe Dumnezeu ca un Dumnezeu al iubirii și al harului, fiind învățat să-L văd doar ca pe Cel care dă reguli și care pedepsește când sunt încălcate. De aceea, în adolescență, mi s-a părut că are sens propunerea ateistă conform căreia religia este o superstiție a oamenilor primitivi, niște legi morale pentru oameni simpli, care nu se mai aplică, sau mai exact, nu mi se aplică mie. Această idee a dus la  o viață lipsită de sens și de scop, în care plăcerea de moment și încălcarea oricărei limite impuse de societate erau singurele constante. Am ajuns sa încerc orice drog pe care am putut pune mâna. Însă, cu timpul, am început să realizez că nu voi reuși să-mi găsesc împlinirea în bani, droguri, faimă sau putere.

Când obțineam ceea ce îmi doream, rezultatul era o bucurie de moment, care era imediat înlocuită de aceeași foame pentru următoarea doză, următoarea victorie, următoarea treaptă socială, împreună cu frica de a pierde ce am obținut până acum. Am realizat ca oamenii, fie ca este vorba de prietenii, fie de relații, mă vor dezamăgi, mai devreme sau mai târziu, mai ales în contextul în care cel mai important liant dintre noi îl reprezintă plăcerea. Aceste conștientizări succesive m-au dus într-o direcție greșită, am început să văd viața ca o luptă pentru putere, în care cel care domină trebuie să se impună și să ia ce își dorește, acest rezultat fiind o consecință inevitabilă. Teoria pe care o aveam despre cum funcționează lumea a devenit în mod automat și un scop, așa că am început să mă comport în acest mod. Bineînțeles, atunci când abordezi orice interacțiune ca o luptă pentru putere, viața ta devine un conflict continuu. Acest lucru îmi confirma teoria că totul se bazează pe putere și astfel am intrat într-un cerc vicios.

Viața trăită în felul acesta este foarte stresantă, așa că am început să sufăr de anxietate, depresie și insomnii agravate de consumul de substanțe. Am încercat să-mi rezolv problemele în diferite moduri, de la practicarea sportului, arte marțiale, suplimente nutritive, consumul de psihedelice, dar toate erau ca un bandaj pus pe rană. Alinau durerea pe termen scurt, dar sursa problemei, infecția, nu era tratată. Am încercat totul ca să mă pot trata singur, fără să cer ajutor, un lucru pe care îl consideram semn de slăbiciune. Am început să fiu interesat de psihologie și am studiat diferite idei filosofice. Pe această filieră, am dat de Jordan Peterson, care este un om de știință care aborda Biblia cu respect și cu intenția de a descifra înțelesul din spatele poveștilor, nu de a o folosi doar ca pe o sursă de autoritate. Datorită lui am luat Biblia în serios și am început să studiez, în speranța că mă va ajuta să îmi rezolv problemele. Am început să înțeleg că Biblia descrie niște tipare universale și nu este doar o carte de reguli morale. Deși eram dispus să accept ideea unui Creator, nu credeam neapărat în Dumnezeul creștin și în diavol. Am început să mă rog dimineața, în timp ce alergam prin pădure. Ceream, de obicei ajutor și îndrumare, să aflu voia Lui.

La începutul anului 2021, am avut două nopți de nesomn, se dădea în mine o luptă între dorința de face bine și foamea de putere. În cea de-a treia seară, în timp ce mă frământam cu aceste lucruri, mi-a venit un gând, de nicăieri, și anume că dorința de a stăpâni peste alți oameni este de la diavol. Apoi, m-am simțit copleșit de o prezență care mă făcea să mă simt protejat și iubit, am simțit o pace de nedescris și am auzit o șoaptă din adâncul conștiinței mele care m-a întrebat dacă îl primesc pe Isus în inima mea. Am zis ”Da”. În acea noapte s-a schimbat radical modul în care vedeam lumea, am primit o inimă nouă. Am înțeles că soluția pentru problemele mele și ale întregii omeniri este iubirea și că între oameni trebuie să existe o relație de colaborare și de simbioză, nu de stăpânire sau de profit. Deși citisem despre aceste idei înainte, atunci simțeam ca și cum fiecare celulă din corpul meu mă îndeamnă să iubesc și asta era exprimată printr-o senzație intensă de dragoste, de exaltare emoțională, un act de trăire supremă a comuniunii de iubire cu Dumnezeu.

Am fost umplut de Duhul Sfânt și știam acest lucru, știam că am primit o misiune și trebuie să transmit mesajul iubirii și celorlalți. De a doua zi am început să scriu despre revelațiile pe care le-am primit și să încerc să le explic într-un mod în care poate fi înțeles de alții. Am început să vorbesc prietenilor mei despre ceea ce mi s-a relevat și să încerc să fiu un exemplu pentru alții. Ca să leg ideile pe care le aveam într-un mod mai coerent, ca mesajul să poată fi înțeles și de cei din jur, m-am apucat să citesc diferiți autori precum C.S. Lewis și să ascult podcasturi de teologie și istorie, care mi-au confirmat ceea ce simțeam. Apoi am realizat că am nevoie de ajutorul unei comunități pentru a transmite mesajul lui Isus și așa am găsit această biserică, unde m-a îndrumat Dumnezeu. Dincolo de eliberarea de droguri, pornografie sau nevoia de fi plăcut de ceilalți, cel mai important e că știu că am un scop și un destin. Dumnezeu a pus în inima mea un foc, un motiv pentru care mă trezesc dimineața și asta îmi dă direcție, scop și liniștea că dacă mor mâine, am dus o viață trăită bine, servind pe Cel a creat viața din iubire și a murit ca eu să pot trăi.

Spectrul anxietății și zilele în care trăim

1.     Conduși de frică?

Spre deosebire de animale care acționează instinctiv și nu dispun de cunoștință de sine sau cel puțin de o cunoștință totală de sine, omul are voință proprie, este inteligent, iar aceste lucruri îi permit să facă o analiză a trecutului, a prezentului, să tragă niște concluzii, iar apoi „să se uite către viitor”. În noi există capacitatea de a anticipa viitorul, da a intui evenimentele care vor urma, așa că de multe ori ne proiectăm pe noi înșine în viitor sau, mai precis, facem presupuneri despre viitor. Acest lucru ar trebui să ne determine să ne pregătim pentru ceea ce ar putea urma, să devenim înțelepți și să luăm deciziile care ne-ar duce la o zi de mâine mai bună, la o lună mai productivă sau la un an nou fericit. Din păcate, nu este întotdeauna așa. Datorită faptului că omul nu are controlul total asupra viitorului său, se îngrijorează, se teme. Dintotdeauna, omul și-a dorit controlul total, deoarece nu îi place să depindă de cineva, nici măcar de Dumnezeu. În Geneza vedem că omul a ales să creadă minciuna șarpelui, aceea de a fi ca Dumnezeu, să fie el însuși propriul său Dumnezeu, fapt pe care îl întâlnim foarte des în zilele noastre. Toate acestea au avut loc din cauză că omul nu s-a încrezut în Dumnezeu, ci mai degrabă, a vrut să-și urmeze propriul lui drum.

În perioada în care trăim, oamenii își doresc controlul total mai mult ca oricând, chiar dacă acest lucru presupune controlul altor oameni, ba chiar al întregii populații. Acest lucru fiind imposibil, problemele societății și cele individuale sunt în creștere, iar Dumnezeu fiind exclus din soluție, oamenii devin anxioși și înfricoșați. Se utilizează foarte des termeni precum „stres”, „burnout”, „overwhelming” și „mental health”. Pe rețelele de socializare este promovată ideea „If it costs your mental health, then it’s not worth it”. Trăim în zilele despre care Biblia relatează că oamenii vor fi conduși de frică, iar termenii utilizați mai sus sunt doar câteva cuvinte moderne folosite pentru teamă sau îngrijorare chiar excesivă.

„Oamenii îşi vor da sufletul de groază în aşteptarea lucrurilor care se vor întâmpla pe pământ, căci puterile cerurilor vor fi clătinate.” – Luca 21:26

2. Adânc în anxietate. Bucla cu feedback pozitiv și atacurile de panică

Există multe studii legate de anxietate referitor la modul de apariție și de manifestare, la consecințele acesteia. În următoarele rânduri vor fi expuse câteva informații esențiale despre acest subiect de actualitate maximă.

2.1.     Șablonul anxietății

Termenul predominant din mintea unei persoane cu anxietate este acel „DACĂ”. Un „DACĂ” mare care produce frică și îngrijorare legate de lucrurile care s-ar putea întâmpla. Lucrurile acestea pot fi reale sau ireale, sau mai bine zis, pot avea o probabilitate mai mare de a se petrece, sau o probabilitate mai mică, ba chiar deloc de foarte multe ori (e doar în mintea noastră). Cu toate acestea, judecând rațional și ajungând la concluzia că este bine și că suntem în controlul situației, ne gândim apoi: „DAR DACĂ TOTUȘI SE VA ÎNTÂMPLA…?” Această situație, deși din punct de vedere obiectiv nu ar avea cum să se întâmple, totuși ne îngrijorează. Problema de față, aparent, are o rezolvare ușoară. Ziua trece, observăm că pericolul real/IMAGINAR a trecut, ne punem liniștiți în pat, ușurați pentru că ne-am dat seama că totul a fost doar în mintea noastră și încet, încet ațipim. Dintr-o dată apare acel gând: „Dacă totuși, DACĂ se va întâmpla mâine? Ok, azi nu s-a întâmplat, dar DACĂ se întâmplă mâine? DACĂ mâine îmi pierd locul de muncă? Ok, tocmai am fost promovat, compania la care lucrez are profituri mari și e lider pe piața mondială, dar DACĂ se întâmplă ceva, cumva și îmi pierd locul de muncă? Aa, am uitat că la finalul săptămânii voi merge la analizele de sânge. DACĂ sunt bolnav și îmi pierd și locul de muncă ?” Putem observa că deja e o frică care o angrenează pe alta ceea ce ne duce la capitolul următor.

2.2.     Bucla cu feedback pozitiv și atacul de panică

Imaginați-vă un sistem care generează semnale și un detector de semnale. Când un semnal este detectat, în loc să fie transmis către un alt sistem, este amplificat și reintrodus în același sistem, procesul repetându-se fără oprire. Este asemănător cu efectul de microfonie. Este ca o buclă infinită aparent care devine din ce în ce mai gălăgioasă. Gândiți-vă acum că acel sistem este creierul nostru și semnalele sunt gândurile noastre, iar modul de procesare al gândurilor noastre ne poate afecta mult. Anxietățile noastre, dacă nu sunt procesate cum trebuie, pot deveni tot mai mari, tot mai multe și tot mai apăsătoare. Se pot dezvolta fobii, iar apoi se poate ajunge la atac de panică. Exemplul de mai jos apare în cartea scrisă de Jordan B. Peterson, „12 Reguli de viață”.

„Ceva similar se întâmplă cu persoanele care dezvoltă o tulburare din spectrul anxios, cum ar fi agorafobia. Persoanele care suferă de agorafobie pot fi atât de speriate, că aleg să nu mai iasă din casă. Agorafobia este consecința unei bucle de feedback pozitiv. Evenimentul care declanșează instalarea tulburării este, de regulă, un atac de panică. Persoana suferindă este, de regulă, o femeie la vârsta a doua care a depins prea mult de ceilalți. Poate că a trecut brusc de la dependența de tată la o relație similară cu un iubit sau un soț mai în vârstă și la fel de dominator, fără să aibă parte de o pauză sau de un episod de existență independentă. În săptămânile premergătoare manifestării agorafobiei, femeia în cauză trăiește, de obicei, ceva și anormal. Ar putea fi vorba despre ceva fizic, cum sunt palpitațiile la inimă, destul de frecvente și a căror incidență crește în timpul menopauzei când procesele hormonale care reglează dinamica fiziologică fluctuează imprevizibil. Orice modificare perceptibilă a ritmului cardiac provoacă idei despre un posibil atac de cord, dar și o afișare mult-prea-publică și stânjenitoare a suferinței post-atac (în condițiile în care moartea și umilirea publică sunt cele două frici de bază ale ființei umane). Evenimentul neașteptat care provoacă toate acestea ar putea fi un conflict în mariaj, dar și îmbolnăvirea ori chiar moartea partenerului. Ar putea fi divorțul sau spitalizarea unui amic apropiat. În orice caz, este vorba de un eveniment real care de obicei accelerează amplificarea inițială a fricii de moarte și de judecata socială.

   Poate că după șoc femeia pre-agorafobică iese din casă și se duce la cumpărături într-un mall. Dar e aglomerat și nu prea găsește loc de parcare. Asta o stresează și mai mult. Gândurile despre vulnerabilitate, care-i ocupă mintea de când a trecut prin experiența neplăcută, ies și mai mult la suprafață. Aceasta provoacă anxietate. Crește pulsul. Femeia începe să respire superficial, în ritm alert. Simte că inima a luat-o la goană și se întreabă dacă nu cumva urmează un infarct. Gândul acesta generează și mai multă anxietate. Respiră și mai superficial, sporind nivelul de bioxid de carbon din sânge. Frica suplimentară accelerează și mai tare ritmul cardiac. Ea simte asta, iar bătăile inimii cresc din nou.

   Hopa! Avem din nou o buclă de feedback pozitiv. Curând, anxietatea se transformă în stare panică, stare reglată de alte sisteme cerebrale, de cele care răspund la cele mai periculoase amenințări, atunci când se acumulează prea multă frică. Copleșită de simptomele ei, femeia fuge la Urgență, unde, după o așteptare anxioasă, îi este verificată funcționarea cardiacă. Nu e nimic în neregulă. Dar ea nu se poate liniști în urma controlului medical.

   Pentru a transforma această experiență neplăcută în agorafobie e nevoie de încă o buclă cu feedback pozitiv. Următoarea dată când va dori să meargă la cumpărături, pre-agorafobica va deveni anxioasă, amintindu-și ce s-a întâmplat ultima dată. Va merge, totuși. Pe drum își va simți inima bătând cu putere. Asta va declanșa un nou ciclu de anxietate și îngrijorare. Pentru a evita momentul de panică, va hotărî să evite stresul magazinelor și să revină acasă. Doar că acum sistemele cerebrale ale anxietății iau notă de faptul că femeia a fugit de la cumpărături, de unde vor trage concluzia că această călătorie este cu adevărat periculoasă. Aceste sisteme sunt foarte pragmatice. Ele presupun că orice lucru de care fugi este neapărat periculos. Dovadă ar fi însăși fuga, desigur. De-acum mersul la mall este etichetat ca „prea periculos” (sau agorabica în devenire s-a etichetat pe sine ca „prea fragilă pentru a merge la cumpărături”). Poate că, în punctul acesta, lucrurile nu au ajuns încă atât de departe încât să-i creeze probleme. Mai există și alte locuri în care poate să-și facă cumpărăturile. Dar iată că următorul supermarket seamănă suficient cu fostul mall, încât să declanșeze răspuns similar. Femeia abandonează și această inițiativă, iar noul supermarket intră de-acum în aceeași categorie. Apoi va încerca să meargă la magazinul din colț. Mai departe, îi va fi la fel de greu și cu autobuzele, taxiurile și metroul. Apoi cu toate. Agorafobica va ajunge să se teamă și de propria casă, de care ar fugi dacă ar putea. Dar nu poate, așa că rămâne blocată în casă.” [1]

   Există multe alte exemple de acest fel care scot în evidență haosul provocat de anxietate. După cum am menționat în primul capitol, omul nu are controlul deplin asupra vieții, dar Dumnezeu îl are. Cum ar fi dacă ne-am încrede în El și i-am lăsa Lui poverile noastre?

„Binecuvântat să fie Domnul, care zilnic ne poartă povara, Dumnezeu, mântuirea noastră!  – Psalmul 68:19

3. Crucea de la Golgota

Povestea Bibliei, de la Geneza până la Apocalipsa, conține o serie de întâmplări ce au avut loc în trecut, dar și evenimente viitoare. Acestea reliefează starea decăzută a omului (rob al păcatului, orb din punct de vedere spiritual, fără Dumnezeu) ca urmare a depărtării de Creator, de Dumnezeul cel Viu care este sfânt, drept, dar plin de dragoste și de îndurare. Dacă anxietatea este strâns legată de percepția negativă asupra viitorului, atunci încrederea în Dumnezeu duce la o perspectivă pozitivă. Această încredere înseamnă că orice s-ar întâmpla, oricât de mult ar scăpa lucrurile de sub control, Dumnezeu ne poartă de grijă. El vrea să ne protejeze. Isus Hristos a invitat la Sine întreaga omenire. Acest apel este direcționat fiecăruia dintre copiii Săi.

„Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă.” – Matei 11:28

Sunt nenumărate probleme care ne pot fura pacea, de cele mai multe ori ne creăm probleme singuri, dar și așa El dorește să ne ajute. Biblia ne îndeamnă să ne lăsăm poverile în mâinile lui Dumnezeu pentru a avea pace, astfel încât acele gânduri anxioase, panica și îngrijorările să dispară.

„Nu vă îngrijoraţi de nimic, ci, în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri. Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus.” – Filipeni 4:6-7

Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu și tot ce este scris în ea are un scop. Isus Hristos a fost răstignit pe cruce într-un loc numit Golgota (craniul, căpățâna). Acesta era un deal sub forma unui craniu uman. E o imagine interesantă când Îl privim pe Isus crucificat pe „creștetul capului” și sângele Său căzând și curgând pe „capetele/mințile noastre”. Acesta a fost prețul plătit pentru răscumpărarea omenirii și prin acest preț plătit noi avem pace cu El.

„Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi.” – Isaia 53:5

[1]  Jordan B. Peterson, „Stai drept și trage umerii înapoi”, „12 Reguli de viață”

Andrei Barna

Exercițiu de admirație

Întâlnirea cu Dumnezeu impune o apropiere tacită, mută, aproape ca-ntr-un gest de supunere voluntară. Participarea la aceasta produce reverberație în sufletele noastre, căci devenim conștienți că pășim pe un teritoriu sacru. E momomentul în care omul este înnobilat prin asumarea unui statut nou, conferit de Mântuitor, și care anunță Marea Trimitere.

În calitate de martori ai Săi, am fost parte, noi, cei din Biserica din Cluj-Napoca, alături de Biserica din Brașov, a unei echipe de impact, sâmbătă, 10 septembrie 2022. Momentul anticipativ i-a revenit pastorului Cristi Lungu. Într-o expunere plină de sensibilitate, acesta a reamintit celor prezenți valoarea misiunii pe care o are fiecare creștin în comunitatea din care face parte.

Punctul culminant al zilei a fost marcat de evanghelizarea și concertul susținute în zona Livada Poștei, ocazie cu care echipa din Cluj-Napoca a avut câteva mărturii. Acestea au rememorat modul în care Dumnezeu S-a revelat în conștiință și a aprins în suflete dorul după veșnicie.

Cristian Lungu
Raul Merlan

Concertul în aer liber a răsunat pe străzile orașului și a adunat curioși. Pentru noi a fost o ocazie deosebită să le vorbim celor prezenți despre Vestea Bună și să le împărțim invitații la biserică. Au fost persoane cu care ne-am rugat și în sufletul cărora a fost plantată o sămânță care sperăm să rodească. Iar ca o complinire a întregului demers a venit cântecul Giorgianei Oprea ”Tu ești special, Isus te iubește!”

Trupa de teatru a bisericii a interpretat piesa ”Fiul Regelui”.

Rostul celor trăite și făcute, dincolo de experiența cotidiană, ne realiniază inima în poziția corectă. Care altul e rolul unei echipe de impact, dacă nu să reediteze, printr-un exercițiu de admirație, unul dintre apostolatele lăsate nouă: să răspândim Evanghelia. Pentru ca alții să o poată duce mai departe…

”Ridicați-vă ochii și priviți holdele”

Sub această egidă s-a desfășurat, la Brașov, în perioada 27 iunie-1 iulie Conferința Biblică Internațională. Aceasta se organizează bianual, începând cu anii ’90 și se bucură de participarea tuturor bisericilor din țară. Brașovul devine, pentru câteva zile, centru creștin de referință, deoarece acest răgaz pemite sufletului să se revigoreze și sensuri nebănuite se dezvăluie căutătorului asiduu.

Cu această ocazie au fost invitați să predice atât pastori din afara țării (Martin Klok- pastor în Amersfoort, Olanda; Nomdo Schuitema, pastor în Zwolle, Olanda, Mathias Kipfer – Berna, Elveția, Marian Arnăuț – Chișinău, Moldova, Marius Farcaș – Chișinău, Moldova), cât și din țară (Cristi Lungu-Cluj-Napoca, Mitică Drăghici-Ploiești, Cristi Cărămidaru – București, MIhai MIhai – Pitești, George Cernica – Constanța).

Cristi Lungu

Pastorul Ovidiu Rusu a deschis seria predicilor, în acord cu tematica conferinței și a amintit faptul că Dumnezeu provoacă limitele pe care noi înșine le-am stabiit din prea mult confort sau precauție. ”Secerișul de suflete nu are limite” devine ideea călăuzitoare a fiecărui creștin chemat să împlinească porunca Mântuitorului.

De acum, Marea Însărcinare capătă valențe noi pentru două dintre cuplurile din părtășie. Eduard și Laura Rotari (din Constanța) merg în Chișinău, în cartierul Ciocana, iar Mihai și Augustina Mihai (din Constanța) vor fi pionierii unei biserici în Budapesta. Vitalii Glopina, pastor în Lviv, Ucraina, va fi înlocuit de Veaceslav și Nina Leah.

Noi, cei din Cluj-Napoca, am avut privilegiul de a fura un moment de respiro din tumultul cotidian. Mărturie stau chipurile revigorate ale acelora care am participat la conferință. Se citește printre cuvinte fie entuziasmul reîntâlnirii, fie bucuria veștilor despre răspândirea Evangheliei.

noi 🙂

”Mi-a plăcut că au fost trimse cupluri, că au fost predici-cheie care ne ajută în mod individual” (Camelia Ambrus)

”Am fost încurajată de rapoartele pastorilor, de faptul că sunt biserici care cresc și aduc rod” (Claudia Lungu)

”Îmi place la conferință pentru că Dumnezeu mă zidește prin Cuvântul Său și pentru că am ocazia să revăd prieteni vechi” (Eli Clipa)