Unde ți-e Inima

de Nicoleta Hereș

Când firavă e mintea ta,
Ai gânduri multe și mărunte,
Și se scurg toate ca un râu
Și nu le mai poți ține-n frâu,
Căci toate vor să te înfrunte;
Unde ți-e inima?

Când umbre stau în calea ta,
Şi vor să-ntunece-al tău drum;
Când parcă toate se dărâmă,
Rămâi fără de vreo fărâmă,
În urma ta, doar praf și scrum...
Unde ți-e inima?

Când prea departe-i voia Sa
Şi voia ta ai vrea s-alegi,
Te-nfurii şi suspini, şi plângi–
Tu singur, aripile-ți frângi,
Dar caută să înțelegi
Unde ți-e inima.

Când crucea ta o simți prea grea,
Când nu mai vezi deloc lumină,
Și te cuprind fiori de moarte,
Tu crezi că de El ești departe.
Când pe-ai tăi umeri cari o vină,
Unde ți-e inima?

Crezi c-ai căzut, dar nu-i așa,
Căci El, toți pașii ți-i veghează,
Iar astăzi nu mai ești pierdut.
Cuvântul Lui ți-e sabie, și brațul Lui ți-e scut,
În luptă, El te echipează,
La El ți-e inima!

Umblarea pe Apă (II)

Biserica „Casa Olarului” din Cluj-Napoca a inițiat un ciclu de studii biblice de casă care au la bază cartea lui John Ortberg, „Dacă vrei să umbli pe apă, trebuie să cobori din barcă”. Abordarea acestei istorii biblice este deosebită și încurajatoare. Pe apele învolburate ale credinței, Isus vrea să te intalnească într-un mod care te va schimba pentru totdeauna, întărindu-ți caracterul și încrederea în Dumnezeu. Vă prezentăm câteva idei selectate din al doilea capitol.

Pilda talanților este o alegorie subtilă prin care Hristos vrea să atragă atenția asupra
individualității fiecăruia și a scopului, plin de sens, cu care ne-a învestit la creație. Aceasta este învățătura cuprinsă în capitolul doi al cărții-studiu, „Nu pierde șansa vieții tale!”

Fie că e vorba de minte, abilități sau bani, șansa vieții noastre este să folosim ce am primit în
serviciul lui Dumnezeu. Acest imperativ comportă două atitudini: fie nu îndrăznim să folosim darul primit, din prea multă precauție, fie, pe deplin asumați, îl punem în negoț. Fiecare am primit cel puțin un talant, iar prin nefolosirea lui, lumea este mai săracă.

Printre motivele care ne împiedică să folosim darul primit se numără confortul, așteptarea unui moment potrivit, teama sau lenea. Pentru a face diferența în această lume, e imperios necesar să nu uităm că cerul este locul potențialului realizat, iar barca este locul potențialului îngropat….

24.02 – Concert Live și Teatru

Biserica Creștină „Casa Olarului”, Cluj-Napoca, vă invită să vă petreceți seara de sâmbătă alături de noi. Am pregătit pentru voi un spectacol live format din piese de teatru, poezie și muzică. Scopul este și va fi întotdeauna să aducem laudă și să-L slăvim pe Dumnezeul cel viu.

Evenimentul va avea loc la sediul nostru de pe str. București, nr. 15, în data de 24 Februarie 2024, la ora 19:00.

Intrarea este liberă!

Umblarea pe Apă (I)

Biserica „Casa Olarului” din Cluj-Napoca a inițiat un ciclu de studii biblice de casă care au la bază cartea lui John Ortberg, „Dacă vrei să umbli pe apă, trebuie să cobori din barcă”. Abordarea acestei istorii biblice este deosebită și încurajatoare. Pe apele învolburate ale credinței, Isus vrea să te intalnească într-un mod care te va schimba pentru totdeauna, întărindu-ți caracterul și încrederea în Dumnezeu. Vă prezentăm câteva idei selectate din primul capitol.

„Nu criticul este cel important; nu cel care arată cu degetul atunci când cel puternic se
potignește sau când binefăcătorul ar fi putut face mai bine. Lauda este a aceluia care este în arenă….Care, în cel mai bun caz, cunoaște la final triumful unei mari realizări și care , în cel mai rău caz , dacă pierde, măcar pierde pentru că a îndrăznit…”

Primul capitol, „Despre cei care umblă pe ape”, aduce în prim-plan trei aspecte importante:

A. Caracteristicile celor care umblă pe ape.
B. Ce ne oprește să coborâm din barcă.
C. Binecuvântările celor care merg pe ape.

Scena din Matei 14:25-31 surprinde momentul în care din cei 12 ucenici doar unul a
experimentat umblarea pe apă. Gestul lui Petru semnifică, în plan spiritual, dorința de a face mai mult pentru Dumnezeu. În plan concret, mersul pe ape aduce cu sine beneficii pentru cei care îndrăznesc: Îl văd pe Dumnezeu în timpul furtunilor, nu se lasă opriți de frică, știu să mânuiască eșecul (Petru a strigat la Dumnezeu și a fost ajutat).

Ezitarea de a coborî din barcă este cauzată de mai mulți factori printre care merită menționați: nevoia perpetuă a individului de a se simți în siguranță, alegerea unui rău mai mic de teama de a ne înfrunta fricile. Doar cei care îndrăznesc să pășească pe ape vor experimenta miracole (precum Petru, Estera, Daniel) și vor înțelege sensul deplin al teofaniei, căci vor fi intuit că e un moment, rar, pe care Dumnezeu l-a pândit, ca să impresioneze..

SEARĂ DE FILM(17.02) – The Chronicles of Narnia: The Lion, the Witch and the Wardrobe

Una dintre cele mai îndrăgite aventuri fantastice ale secolului XX, o poveste fără vârstă, izvorâtă din imaginație pură, prinde în sfârșit viață în această adaptare uluitor de realistă, incredibil de autentică, a capodoperei lui C.S. Lewis. Producția a durat câțiva ani, fiind o premieră absolută în materie de adaptare pentru marele ecran a acestei povești clasice pline de forță, care s-a vândut în peste 100 milioane exemplare în întreaga lume.

În CRONICILE DIN NARNIA: Leul, Vrăjitoarea și Dulapul, 4 mici aventurieri care se joacă „de-a v-ați ascunselea” în casa de la țara a unui bătrân profesor dau peste un șifonier fermecat. Intrând pe ușa șifonierului, ei părăsesc Londra celui de-al doilea război mondial și pătrund în spectaculosul univers paralel cunoscut sub numele de Narnia – un regat de basm, cu proporții magice, în care animalele pădurii vorbesc, iar pe dealuri colindă făpturi mitologice.

Intrarea este liberă! Vă așteptăm cu drag!

Filmul începe la ora 18:00.

10.02 – Concert Live și Teatru

Biserica Creștină „Casa Olarului”, Cluj-Napoca, vă invită să vă petreceți seara de sâmbătă alături de noi. Am pregătit pentru voi un spectacol live format din piese de teatru, poezie și muzică. Scopul este și va fi întotdeauna să aducem laudă și să-L slăvim pe Dumnezeul cel viu.

Evenimentul va avea loc la sediul nostru de pe str. București, nr. 15, în data de 10 Februarie 2024, la ora 19:00.

Intrarea este liberă!

Imitatio

În 1827, Samuel Miller, unul dintre teologii vremii, scria:
„Oriunde te-ai afla, străduiește-te întotdeauna să capeți și să păstrezi o influență asupra
bărbaților tineri. Ei sunt speranța bisericii și a țării, iar acela care devine un instrument pentru îmbibarea minților cu sințăminte de înțelepciune, de virtute și evlavie, este unul dintre cei mai mari binefăcători ai omenirii.”

200 de ani mai târziu, ideea rămâne valabilă, iar mandatul este transmis mai departe de la o
generație la alta. Devine evidentă influența pe care cei care ne învață o au asupra bărbaților tineri, prin ucenicizare. Un astfel de exemplu îl reprezintă Andrei Barna și Cristian Lungu care au predicat duminică și ne-au oferit perspective inedite despre ce înseamnă să fii copil al lui Dumnezeu (test-suport 1 Ioan 3:1), dar și despre riscul pierderii destinului (text-suport Matei 27:3-5). Precum ei, mulți alții, reprezintă noua gardă, viitori lideri ai bisericii al căror scop va fi imitarea lui Hristos.

Aveți ocazia să lecturați câteva dintre ideile formulate sau dezvoltate în predici.

Andrei Barna

„Când înțelegem ce preț a plătit Dumnezeu pentru noi, atunci înțelegem și valoarea noastră, deoarece pentru tine și pentru mine, Dumnezeu Și-a dat Fiul, ce a avut mai scump. Isus a murit la cruce ca să te câștige pe tine. Acest lucru nu are legătură cu ce ai făcut, nu are legătură cu cine zic ceilalți că ești, ci cu cine zice Dumnezeu că ești, pentru că, dacă Isus a venit să moară pe cruce pentru tine, înseamnă că ești foarte valoros. Unul dintre versetele mele preferate este Romani 8:32 „El, care n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?”

Cristian Lungu

„Planul lui Dumnezeu pe Pământ este de a răscumpăra lumea căzută în păcat și El vrea ca noi să facem parte din acesta. Sunt oameni care au avut un destin în Dumnezeu, dar, pe parcurs au renunțat la el, sau ca Iuda, l-au vândut. Iuda și-a vândut destinul (Isus), pentru că inima lui nu era la Dumnezeu, el nu punea cel mai mare preț pe Isus și a ajuns să Îl vândă…

În Barcă

de Nicoleta Hereș

În casa Ta, stând în genunchi, plângeam.
Plin de-ntristare și necaz, strigam:
De ce nu vii, și unde Ești, Tu, Doamne?
De ce lași frica mea să mă condamne?

Dacă Tu m-ai iertat, de ce nu Ești aici,
Și dacă mă iubești, de ce nu mă ridici?
Cum poți să spui că ierți, că-mi aduci pace,
Când vezi c-adânc, în mine, frica zace?

Tată, spune-mi, de ce dureri mă-ncearcă?
Eu voiam doar să fiu cu Tine-n barcă...
În timp ce Te luam la rost, fără izbândă,
Dușmanul meu, râzând, stătea la pândă.

Prin tot ce îți spuneam, știam că eu greșesc,
Și-atunci am zis: de ce nu pot să te slujesc?
De la o vreme și de lupta grea, am ostenit,
Și-atunci, un glas duios am auzit.

Eu, suspinând, stând pe genunchi, cu-obrazul ud,
Am înțeles că trebuie să tac, ca să Te-aud.
Am știut atunci că aud vocea Ta de Dumnezeu;
Că dintre noi, cel surd și orb eram doar eu...

Cu glasul blând, tare și clar, Tu mi-ai vorbit:
Să iei aminte la ce-ți spun, copilul Meu iubit!
Durerea ta și teama, din drum vor să te-ntoarcă;
Lasă-le-n mâna Mea, și să cobori din barcă!

Atunci când te scufunzi, când barca te-adâncește,
Să-ți amintești că Eu sunt cel care te-nsoțește!
Sunt Eu, Isus, Cel care, mereu îți e aproape;
Sprijinul tău e brațul Meu, și tu pășești pe ape!

N-am pus în tine duh de frică, ci duh de biruință;
Atunci când te zbați în furtună, alege s-ai credință!
Când spumegă, în valuri, marea, nu te lăsa zdrobit,
Căci dacă Eu am început lucrarea, Eu o voi duce la sfârșit!

SEARĂ DE FILM(27.01) – The Lost Medallion

Daniel Anderson vizitează un orfelinat și spune copiilor povestea lui Billy Stone și Allie, doi prieteni de treisprezece ani care au găsit un medalion pierdut cu secole în urmă. Pentru a salva viața lui Allie, Billy îi dă medalionul lui Cobra, un războinic rău care conduce o insulă. Pentru a salva insula din sclavie, Billy și Allie vor trebui să coopereze cu tânărul si arogantul moștenitor la tron, dar și cu un bătrân înțelept.

Intrarea este liberă! Vă așteptăm cu drag!

Filmul începe la ora 18:00.