În Barcă

de Nicoleta Hereș

În casa Ta, stând în genunchi, plângeam.
Plin de-ntristare și necaz, strigam:
De ce nu vii, și unde Ești, Tu, Doamne?
De ce lași frica mea să mă condamne?

Dacă Tu m-ai iertat, de ce nu Ești aici,
Și dacă mă iubești, de ce nu mă ridici?
Cum poți să spui că ierți, că-mi aduci pace,
Când vezi c-adânc, în mine, frica zace?

Tată, spune-mi, de ce dureri mă-ncearcă?
Eu voiam doar să fiu cu Tine-n barcă...
În timp ce Te luam la rost, fără izbândă,
Dușmanul meu, râzând, stătea la pândă.

Prin tot ce îți spuneam, știam că eu greșesc,
Și-atunci am zis: de ce nu pot să te slujesc?
De la o vreme și de lupta grea, am ostenit,
Și-atunci, un glas duios am auzit.

Eu, suspinând, stând pe genunchi, cu-obrazul ud,
Am înțeles că trebuie să tac, ca să Te-aud.
Am știut atunci că aud vocea Ta de Dumnezeu;
Că dintre noi, cel surd și orb eram doar eu...

Cu glasul blând, tare și clar, Tu mi-ai vorbit:
Să iei aminte la ce-ți spun, copilul Meu iubit!
Durerea ta și teama, din drum vor să te-ntoarcă;
Lasă-le-n mâna Mea, și să cobori din barcă!

Atunci când te scufunzi, când barca te-adâncește,
Să-ți amintești că Eu sunt cel care te-nsoțește!
Sunt Eu, Isus, Cel care, mereu îți e aproape;
Sprijinul tău e brațul Meu, și tu pășești pe ape!

N-am pus în tine duh de frică, ci duh de biruință;
Atunci când te zbați în furtună, alege s-ai credință!
Când spumegă, în valuri, marea, nu te lăsa zdrobit,
Căci dacă Eu am început lucrarea, Eu o voi duce la sfârșit!