Categorie: Discipleship

Într-o societate care trăiește sub imperativul lui „ACUM” și a rezultatelor obținute instant, creștinismul vine cu o propunere incomodă: răbdare, autocontrol, sacrificiu. Pentru cei din postmodernism, povestea lui Avraam, care a așteptat ani buni să primească copilul promis, povestea pare desuetă. Însă „a aștepta” nu e un verb pasiv. Presupune încredere deplină în faptul că Dumnezeu știe ce face și El îi răsplătește pe cei care așteaptă. Deopotrivă, presupune smerenie, care cultivă în suflet recunoașterea faptului că nu avem control asupra situațiilor prin care trecem.

Cei care așteaptă știu că, ocazional, vor traversa etape diferite: zborul, alergarea, umblarea. Uneori nu zburăm, doar alergăm. Viața parcă ascunde miraculosul din fiecare zi. Simți tentația renunțării, dar știi că Dumnezeu găsește plăcere în ascultarea de care dai dovadă. Alteori, doar umblăm. Ca un perpetuum mobile, facem din ideea așteptării o sursă de energie. Până când Deus absconditus, pe care-L aștepți, se revelează din nou.

Pilda talanților este o alegorie subtilă prin care Hristos vrea să atragă atenția asupra
individualității fiecăruia și a scopului, plin de sens, cu care ne-a învestit la creație. Aceasta este învățătura cuprinsă în capitolul doi al cărții-studiu, „Nu pierde șansa vieții tale!”

Fie că e vorba de minte, abilități sau bani, șansa vieții noastre este să folosim ce am primit în
serviciul lui Dumnezeu. Acest imperativ comportă două atitudini: fie nu îndrăznim să folosim darul primit, din prea multă precauție, fie, pe deplin asumați, îl punem în negoț. Fiecare am primit cel puțin un talant, iar prin nefolosirea lui, lumea este mai săracă.

Printre motivele care ne împiedică să folosim darul primit se numără confortul, așteptarea unui moment potrivit, teama sau lenea. Pentru a face diferența în această lume, e imperios necesar să nu uităm că cerul este locul potențialului realizat, iar barca este locul potențialului îngropat….

„Nu criticul este cel important; nu cel care arată cu degetul atunci când cel puternic se
potignește sau când binefăcătorul ar fi putut face mai bine. Lauda este a aceluia care este în arenă….Care, în cel mai bun caz, cunoaște la final triumful unei mari realizări și care , în cel mai rău caz , dacă pierde, măcar pierde pentru că a îndrăznit…”

Primul capitol, „Despre cei care umblă pe ape”, aduce în prim-plan trei aspecte importante:

A. Caracteristicile celor care umblă pe ape.
B. Ce ne oprește să coborâm din barcă.
C. Binecuvântările celor care merg pe ape.

Scena din Matei 14:25-31 surprinde momentul în care din cei 12 ucenici doar unul a
experimentat umblarea pe apă. Gestul lui Petru semnifică, în plan spiritual, dorința de a face mai mult pentru Dumnezeu. În plan concret, mersul pe ape aduce cu sine beneficii pentru cei care îndrăznesc: Îl văd pe Dumnezeu în timpul furtunilor, nu se lasă opriți de frică, știu să mânuiască eșecul (Petru a strigat la Dumnezeu și a fost ajutat).

Ezitarea de a coborî din barcă este cauzată de mai mulți factori printre care merită menționați: nevoia perpetuă a individului de a se simți în siguranță, alegerea unui rău mai mic de teama de a ne înfrunta fricile. Doar cei care îndrăznesc să pășească pe ape vor experimenta miracole (precum Petru, Estera, Daniel) și vor înțelege sensul deplin al teofaniei, căci vor fi intuit că e un moment, rar, pe care Dumnezeu l-a pândit, ca să impresioneze..

În 1827, Samuel Miller, unul dintre teologii vremii, scria:
„Oriunde te-ai afla, străduiește-te întotdeauna să capeți și să păstrezi o influență asupra
bărbaților tineri. Ei sunt speranța bisericii și a țării, iar acela care devine un instrument pentru îmbibarea minților cu sințăminte de înțelepciune, de virtute și evlavie, este unul dintre cei mai mari binefăcători ai omenirii.”

200 de ani mai târziu, ideea rămâne valabilă, iar mandatul este transmis mai departe de la o
generație la alta. Devine evidentă influența pe care cei care ne învață o au asupra bărbaților tineri, prin ucenicizare. Un astfel de exemplu îl reprezintă Andrei Barna și Cristian Lungu care au predicat duminică și ne-au oferit perspective inedite despre ce înseamnă să fii copil al lui Dumnezeu (test-suport 1 Ioan 3:1), dar și despre riscul pierderii destinului (text-suport Matei 27:3-5). Precum ei, mulți alții, reprezintă noua gardă, viitori lideri ai bisericii al căror scop va fi imitarea lui Hristos.

Aveți ocazia să lecturați câteva dintre ideile formulate sau dezvoltate în predici.

Andrei Barna

„Când înțelegem ce preț a plătit Dumnezeu pentru noi, atunci înțelegem și valoarea noastră, deoarece pentru tine și pentru mine, Dumnezeu Și-a dat Fiul, ce a avut mai scump. Isus a murit la cruce ca să te câștige pe tine. Acest lucru nu are legătură cu ce ai făcut, nu are legătură cu cine zic ceilalți că ești, ci cu cine zice Dumnezeu că ești, pentru că, dacă Isus a venit să moară pe cruce pentru tine, înseamnă că ești foarte valoros. Unul dintre versetele mele preferate este Romani 8:32 „El, care n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?”

Cristian Lungu

„Planul lui Dumnezeu pe Pământ este de a răscumpăra lumea căzută în păcat și El vrea ca noi să facem parte din acesta. Sunt oameni care au avut un destin în Dumnezeu, dar, pe parcurs au renunțat la el, sau ca Iuda, l-au vândut. Iuda și-a vândut destinul (Isus), pentru că inima lui nu era la Dumnezeu, el nu punea cel mai mare preț pe Isus și a ajuns să Îl vândă…