12 reguli de viață

Pot spune că „12 reguli de viață” și autorul ei mi-au schimbat traiectoria vieții. Cultura absorbită în perioada mea de formare, m-a modelat ca un om slab. Rețelele de socializare, filmele și arta de tip mainstream, importate din Statele Unite ale Americii, instileaza în mintea celor care le consumă, ideea că Universul a apărut din nimic și că viața a apărut și a evoluat printr-un proces absolut aleatoriu. Asta duce la concluzia că nimic nu are valoare, că nimic din ceea ce facem nu contează cu adevărat. Mai mult de atât, duce la concluzia că nici oamenii nu au valoare intrinsecă. Rezultatul este o viață trăită fără direcție, în care doar plăcerea și câștigul propriu contează.

Chiar dacă nu o făceam intenționat, acțiunile mele îi răneau pe cei din jurul meu, iar influența pe care o aveam asupra oamenilor era negativă. Toate acestea, în timp ce mă mințeam pe mine însumi că sunt un om bun pentru că am intenții bune. Dar ca să folosesc o zicală importată tot din America, „Drumul către iad este pavat cu intenții bune”.

În ciuda acestei iluzii autoinduse, aceasta era doar de suprafața, în adâncul inimii mele știam că nu eram tot ceea ce puteam fi și că îmi risipesc viața. Discrepanța între modul în care trăiam și vocea care venea din subconștient, care îmi zicea că mă îndrept într-o direcție greșită a început să se manifeste prin anxietate. Aceasta se manifesta atât prin frica de oameni, cât și prin frica de a fi respins de oameni. Erau două extreme între care pendulam: una în care mă consideram superior celorlalți sau chiar îi disprețuiam și cealaltă care mă făcea să depind de părerea celorlalți despre mine, să le caut aprobarea în fiecare lucru pe care îl făceam. Am încercat multe soluții ca să ies din această stare, dar nimic nu funcționa cu adevărat, ci erau mai degrabă bandaje  puse pe rană, fără să vindece sursa infecției.

În această perioadă, un prieten mi-a trimis un clip cu Jordan Peterson, în care acesta ținea un discurs în aer liber, în campusul unei universități din Canada. În timp ce un grup de protestatari încercau să-l bruieze cu diferite dispozitive, el striga cu voce puternică și hotărâtă, vorbind despre importanța libertății de discurs ca unealtă în descoperirea adevărului. Am văzut un om care ținea piept unei mulțimi ostile, de dragul adevărului, de dragul unui lucru în care credea. Acea parte din mine, care își dorea mai mult, a fost atrasă ca un magnet de această atitudine și de acel om. Am descoperit că este psiholog și profesor universitar, iar cursurile lui pot fi găsite pe internet. Am petrecut cateva luni absorbind ca un burete tot ce avea de zis, iar când a publicat prima lui carte, „12 reguli pentru viață”, am citit-o, fiind prima carte citită după o perioadă foarte lungă de inactivitate literară. 

Alți psihologi, influenceri sau gânditori, cărora le-am studiat sistemul de gândire, în căutarea mea, ziceau lucruri pe care oamenii voiau să le audă, care sună bine. Să îți urmezi emoțiile, să nu asculți de părerea celorlalți și să faci ce îți place. În schimb, Peterson promovează adoptarea responsabilității, rostirea adevărului și o atitudine de deschidere spre creștere și schimbare continuă. Toate lucruri grele, dar de care aveam nevoie ca de oxigen. Tot în Peterson am văzut primul om de știință care lua în serios Biblia și promova principii creștine, explicând logica din spatele acestor reguli. Am înțeles că Biblia nu descrie doar un cod moral arbitrar, ci este ca o hartă care descrie cum funcționează realitatea. Că există o ordine care poate fi distinsă în Univers, tipare regulate care indică spre un Creator. 

Toate acestea m-au determinat să încep o căutare personală a adevărului, căutare care m-a adus la descoperirea că Adevărul absolut s-a revelat în Persoana lui Isus Hristos. Am realizat că, deși nu voi putea ști vreodată totul, pot să-L urmez pe Hristos, având certitudinea că El îmi va dărui lucrurile de care am nevoie cu adevărat, care nu sunt tot timpul aceleași cu lucrurile pe care mi le doresc; că El îmi va revela treptat ceea ce am nevoie să știu, atunci când voi fi pregătit să „diger” aceste cunoștințe; că în Hristos iubirea pentru adevăr și dreptate se reunește cu iubirea pentru oameni.

John Bunyan sau despre simplitatea ideilor fundamentale

Unul dintre motivele care stau la baza alegerii acestei cărți în topul „Cărți care mi-au schimbat viața” e simplitatea. În formă și în fond. Fără profunzimi interpretabile în care riști să te pierzi din cauza unei subiectivități măcinate, fără idei dogmatice care stârnesc controverse. Cred că e condiția sine qua non care o face de o constantă actualitate. Dincolo de asta, o prefer, pentru că fiecare se poate regăsi, în contextele existenței individuale, ca parte din confruntarea eroului, intitulat, nu la întâmplare, generic, Creștinul.

Lucrarea lui Bunyan reunește, sub forma unui manual de învățături, cele mai importante și simple idei ale creștinismului: să ascultăm, să ne smerim, să îndrăznim. Accentul se pune pe metafora drumului vieții, ilustrativă, cu urcușuri și coborâșuri. În aventura individuală, reușita nu e o garanție, însă ceea ce validează atitudinea e raportul încercare-eșec. Astfel, când se abate de la calea dreaptă, Creștinul ajunge în situații pe care le poate traversa numai cu ajutor divin; se victimizează, plânge, pierde, câștigă. Repetă. Ca într-un perpetuum mobile, provocările nu-l ocolesc și îi testează vigilența și încrederea. Cartea nu ilustrează virtuți umane, căci în realitate, povestea nu are mai nimic din patosul eroilor legendari.

Aventura începe când Creștinul conștientizează starea deplorabilă în care trăiește și greutatea poverii pe care o cară cu el. Avertismentul lansat, că cetatea va arde, rămâne fără ecou. Familia îi condamnă abnegația, dar el pornește la drum, fără să știe ce-l așteaptă. Rătăcirea inițială e debusolantă, dar are un firesc uman intrinsec. Îmi plac personajele create ca tipologii. Fiecare scoate în evidență o calitate sau defect uman, prin care se definește în raport cu ceilalți. Intenția e moralizatoare și atent calculată. Fiecare alt călător întâlnit va determina parcursul Creștinului, influențându-l pozitiv sau negativ.

Sugestivă e scena în care Creștinul vede un om, într-o cușcă de fier, într-o peșteră foarte întunecoasă. Dialogul e cu miez și avertizează asupra pericolului care ne pândește pe toți:

„-Ce-i cu tine?

-Eu sunt ce n-am fost altădată, răspunse omul. Am fost odinioară un adevărat credincios, vestit în ochii mei, precum și în ochii altor oameni…

-Dar acum? întrebă Creștinul. Ce ești acum?

-Sunt un om deznădăjduit…Am întărâtat mânia lui Dumnezeu și El m-a părăsit. Inima mi s-a împietrit într-atâta că nu mă mai pot pocăi.” (1998, p.45)

Limita dintre ficțiune și realitate e, așadar, sugestiv creionată. Nu degeaba avertizează autorul în epilog „Dă-ți silința să pricepi înțelesul povestirii!”