Unul dintre motivele care stau la baza alegerii acestei cărți în topul „Cărți care mi-au schimbat viața” e simplitatea. În formă și în fond. Fără profunzimi interpretabile în care riști să te pierzi din cauza unei subiectivități măcinate, fără idei dogmatice care stârnesc controverse. Cred că e condiția sine qua non care o face de o constantă actualitate. Dincolo de asta, o prefer, pentru că fiecare se poate regăsi, în contextele existenței individuale, ca parte din confruntarea eroului, intitulat, nu la întâmplare, generic, Creștinul.
Lucrarea lui Bunyan reunește, sub forma unui manual de învățături, cele mai importante și simple idei ale creștinismului: să ascultăm, să ne smerim, să îndrăznim. Accentul se pune pe metafora drumului vieții, ilustrativă, cu urcușuri și coborâșuri. În aventura individuală, reușita nu e o garanție, însă ceea ce validează atitudinea e raportul încercare-eșec. Astfel, când se abate de la calea dreaptă, Creștinul ajunge în situații pe care le poate traversa numai cu ajutor divin; se victimizează, plânge, pierde, câștigă. Repetă. Ca într-un perpetuum mobile, provocările nu-l ocolesc și îi testează vigilența și încrederea. Cartea nu ilustrează virtuți umane, căci în realitate, povestea nu are mai nimic din patosul eroilor legendari.
Aventura începe când Creștinul conștientizează starea deplorabilă în care trăiește și greutatea poverii pe care o cară cu el. Avertismentul lansat, că cetatea va arde, rămâne fără ecou. Familia îi condamnă abnegația, dar el pornește la drum, fără să știe ce-l așteaptă. Rătăcirea inițială e debusolantă, dar are un firesc uman intrinsec. Îmi plac personajele create ca tipologii. Fiecare scoate în evidență o calitate sau defect uman, prin care se definește în raport cu ceilalți. Intenția e moralizatoare și atent calculată. Fiecare alt călător întâlnit va determina parcursul Creștinului, influențându-l pozitiv sau negativ.
Sugestivă e scena în care Creștinul vede un om, într-o cușcă de fier, într-o peșteră foarte întunecoasă. Dialogul e cu miez și avertizează asupra pericolului care ne pândește pe toți:
„-Ce-i cu tine?
-Eu sunt ce n-am fost altădată, răspunse omul. Am fost odinioară un adevărat credincios, vestit în ochii mei, precum și în ochii altor oameni…
-Dar acum? întrebă Creștinul. Ce ești acum?
-Sunt un om deznădăjduit…Am întărâtat mânia lui Dumnezeu și El m-a părăsit. Inima mi s-a împietrit într-atâta că nu mă mai pot pocăi.” (1998, p.45)
Limita dintre ficțiune și realitate e, așadar, sugestiv creionată. Nu degeaba avertizează autorul în epilog „Dă-ți silința să pricepi înțelesul povestirii!”
Casa Olarului Cluj-Napoca 