Eliberare de diavolul cu un singur ochi

de Ron Simpkins

 

Această generaţie se află sub un asalt şi arma principală este televiziunea. Ceea ce odată era considerat în afara limitelor, astăzi este acceptabil. A invadat fiecare zonă a vieţilor noastre, a deteriorat abilitatea noastră de a comunica, ne-a amortizat sensibilitatea faţă de perversiune şi violenţă, a înlocuit valorile morale cu cele materiale, a ridiculizat creştinismul şi a adus prejudicii serioase relaţiilor familiale. Ca rezultat, comportamente care erau odată considerate în afara limitelor sunt acceptabile astăzi. Televizorul, deci, nu este o simplă distracţie; este o unealtă puternică a Diavolului care asaltează umblarea creştinului cu Dumnezeu.

Standardul este Cuvântul lui Dumnezeu şi are ceva de spus despre acest subiect atât direct, cât şi indirect. 1 Tesaloniceni 5:21-23 spune:

„Ci cercetaţi toate lucrurile, şi păstraţi ce este bun. Feriţi-vă de orice se pare rău. Dumnezeul păcii să vă sfinţească El însuşi pe deplin; şi duhul vostru, sufletul vostru şi trupul vostru, să fie păzite întregi, fără prihană la venirea Domnului nostru Isus Hristos.”

2 Corinteni 3:18 afirmă: „Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.

Televizorul devine o problemă majoră în legătură cu care bisericile trebuie să ia o poziţie clară. Un vizitator care vine la una dintre bisericile noastre observă repede o diferenţă. Descoperirea poate veni în urma unei discuţii despre emisiunea de azi-noapte. Poate fi şocul avut când merge la cineva acasă şi vede că locul unde în mod normal ar trebui să stea altarul secolului douăzeci, televizorul, este gol. Pentru mulţi gândul acesta este înfricoşător. Se întreabă dacă aceştia sunt fanaticii care nu conduc maşini şi nu lasă femeile să-şi taie părul. Nu, de fapt aceştia sunt doar oameni care înţeleg chestiunile vieţii şi care vor să trăiască viaţa la intensitate maximă.

Este important să stabilim faptul că aceasta nu este o chestiune din cauza căreia merită să desparţi părtăşia. Dacă decizi să ţii televizorul în casă nu te va tortura nimeni. Nu se va face niciun ritual la miezul nopţii în curtea din faţa casei tale prin care te vom da pe mâna Satanei. Nu spunem că nu poţi să fii creştin şi în acelaşi timp să ai televizor. Credem, totuşi, că el te va afecta pe tine şi va afecta viaţa familiei tale şi puterea creştinismului tău.

Impactul asupra culturii noastre

Acum douăzeci de ani se punea această întrebare: „Ce efect va avea televizorul asupra culturii noastre?” Astăzi vedem că televizorul este cultura noastră. Deși a început timid, televizorul a ajuns să înglobeze lumea şi să afecteze tot ceea ce suntem şi gândim. Una din primele persoane din oraşul Ponca, Oklahoma, care şi-a cumpărat televizor color a fost mătuşa mea, Cleatus. Era un semn al prestigiului şi bunăstării. Stăteam lipiţi de ecran. Încă îmi aduc aminte vag când părinţii mei au adus acasă primul nostru televizor alb-negru. Era ca o magie; lumea fanteziei mele se mărea imens. Pentru un copil mic asta era o chestie foarte tare. Nu puteam să mă satur de el şi îmi amintesc că simţeam că fac parte dintr-un grup minoritar oprimat când părinţii mei mă puneau să merg la biserică duminică seară şi pierdeam „Lumea minunată a lui Disney”. Luni, la şcoală, se părea că prietenii mei numai despre asta puteau să vorbească. Trebuia să merg la biserică şi pierdeam Davey Crockett, Jiminey Cricket şi aventurile Băieţilor Hardy.

Astăzi, ceea ce odată părea un instrument inofensiv de amuzament, şi era chiar promovat ca fiind un răspuns la educaţie, s-a demonstrat a fi un pericol ascuns. Cărţile şi studiile recente făcute de cercetătorii creştini şi necreştini deopotrivă, arată îngrijorări în ce priveşte impactul televizorului asupra moralităţii, intelectului şi culturii noastre.

În special în creştinism începem să simţim consecinţele. „Moody Monthly”, „Christianity Today” şi multe alte reviste şi cărţi au dat un verdict negativ. Televizorul este principalul modelator al gândirii omului modern. O persoană obişnuită se uită la televizor şase-şapte ore pe zi. Este greu să găseşti pe cineva care chiar să recunoască faptul că se uită atât de mult, dar în mod similar, orice dependent de heroină neagă că este dependent. Se estimează că un copil obişnuit va fi privit la televizor 18.000 de ore până când termină liceul. Asta înseamnă cu 7.000 de ore mai mult decât a stat la şcoală. Televizorul va avea un impact mai mare la formarea lui decât familia sau biserica. În acest timp valorile lui se vor forma şi îşi va alege eroii. Când îţi dai seama că în toată viaţa lui va vedea 18.000 crime, lucrul acesta te va trezi la realitate. Viaţa de familie este pe locul doi după televizor şi impactul bisericii este înghiţit în umbra acestuia.

Statisticile arată că sunt mai multe case în America în care este un televizor decât cele cu instalaţie sanitară interioară. Statul Michigan a făcut un studiu în care puneau copii de patru sau cinci ani să aleagă să renunţe la televizor sau la tata. O treime a spus că renunţă la tata. Un ziar din Detroit a oferit la 120 de familii 50.000 de dolari  ca să renunţe să se uite la televizor o lună. Nouăzeci şi unu au refuzat să ia cei 50.000 de dolari. Ştiau că nu pot să renunţe la el. Acesta este drogul anilor ’80, „drogul care se bagă în priză”. Sunt prea mulţi „drogaţi cu video” în biserica lui Isus Hristos. Obiceiul lor poate fi ascuns, dar ține oamenii prizonieri în mâna lui.

Îmi aduc aminte că atunci când eram alcoolic uram când cineva ataca băutura. Când eu şi Joe Weidinger vedeam o reclamă anti-alcool la televizor începeam să aruncăm lucruri spre el. O fată frumoasă cânta şi se plimba prin pădure şi imediat ne dădeam seama că la sfârşitul reclamei va muri într-un accident de maşină din cauză că şoferul era beat. Nu vroiam să auzim aşa ceva pentru că nu vroiam să ne lăsăm de băut. Niciodată nu citeam nimic despre cancerul la plămâni şi fumat pentru că fumam şi nu mă puteam lăsa, până când am fost mântuit. Din păcate, unii creştini sunt atât de dependenţi de televizor încât mă vor „închide” acum. Au ajuns la concluzia că să te uiţi la televizor este bine pentru că toată lumea face asta. Dar noi, în calitate de creştini, avem o alegere de făcut.

Biserica afirmă clar că dependenţii de heroină şi alcoolicii trebuie eliberaţi. Ei bine, televizorul este „drogul care se bagă în priză” al vremurilor noastre. Televizorul are o doză de dragoste de lume, ne distrage şi înăbuşă dragostea lui Dumnezeu. Trebuie doar să ne întrebăm soţia sau soţul dacă există semne de dependenţă. Se poartă tata ca un drogat, supărându-se şi ţipând „Ia mâna de pe televizorul ăla! Dă-te din faţa lui!” Stă mama cu o cutie de şerveţele suspinând la telenovele? Dacă aşa stau lucrurile, există o mare probabilitate să ai de-a face cu un dependent de televizor.

Această generaţie a încălcat orice principiu pe care am fost crescuţi să-l credem. Copiii sunt de necontrolat, obraznici, indisciplinaţi şi neascultători. Cred că un comportament răzvrătit este legat direct de influenţa televizorului. Luaţi în considerare activităţile pe care televizorul le prezintă ca fiind acceptabile şi întrebaţi-vă câţi dintre voi aţi lăsa pe cineva să vină la voi acasă ca să violeze, să ucidă, să curvească şi să practice vrăjitoria? Totuşi, dacă deţii un televizor exact asta faci. Mi-ar fi frică dacă ai ţine şerpi în casă pentru copiii tăi, ca să se joace cu ei. Ca pastor, mă tem că atât de mulţi oameni nu sunt conştienţi de efectele pe care le are televizorul asupra familiilor lor.Tu trebuie să alegi dacă valorile şi comportamentul promovate la televizor sunt potrivite pentru creştini.

După ce am păstorit câţiva ani, am văzut că cel mai radical lucru pe care poţi convinge oamenii să-l facă nu este să se roage sau să citească Biblia (deşi aceste lucruri sunt vitale), ci să-i convingi să renunţe la televizor. Am pionierat trei biserici. În fiecare din acestea, în biserică a explodat creştinismul adevărat atunci când oamenii şi-au vândut televizoarele. Peste noapte a avut loc o schimbare radicală în ce priveşte atendenţa la rugăciunea de dimineaţă, pentru că oamenii nu se mai uitau până târziu în noapte la filme şi talk-show-uri. Familiile au început să fie vindecate. Soţii şi soţiile şi-au învăţat numele unii altora şi au vorbit unul cu altul pentru prima dată după mulţi ani. Copiii nu prea ştiau ce să facă atunci când părinţii au început să vorbească şi să joace jocuri cu ei. Ce diferenţă la mese, când nu se mai uitau la „diavolul cu un singur ochi” în timp ce înfulecau piureul. Televizorul are o influenţă care se răsfrânge asupra tuturor zonelor vieţii. Când scapi de el, deseori problemele legate de disciplină încep să se rezolve şi copiilor începe să le placă la biserică.

Comunicare, gândire şi televizor

În cartea „Amusing ourselves to death”, Neal Postman vorbeşte depre impactul dăunător al televizorului asupra culturii noastre. Urmăreşte istoria comunicării umane şi îi examinează efectele asupra felului în care gândim. La început oamenii comunicau în primul rând vorbind. O persoană care memora repede era considerată inteligentă şi cu influenţă. Tiparul a schimbat toate acestea. Ideile erau acum transmise în scris. Această gândire şi studiere accelerată, care creştea cunoştinţa oamenilor despre problemele perioadei în care trăiau, puterea de evaluare şi informare. A urmat o trezire pentru că accesul oamenilor la Biblie le permitea să înţeleagă despre ce era vorba cu adevărat în Cuvântul lui Dumnezeu.

Modul preferat de a-ţi petrece timpul în America era să asculţi oratori politici şi religioşi. La târgurile din sat oratorii dezbăteau fiecare faţetă a unei probleme timp de trei sau patru ore. Cu toate acestea, chiar şi fermierii simpli, cu un pai între dinţi, veneau şi ascultau cu atenţie oameni ca Abraham Lincoln, care ţinea dezbateri despre sclavie sau predicatori care expuneau doctrine teologice.

Aceşti oratori combinau un nivel înalt de vocabular cu un mod sofisticat de prezentare. Limbajul era o artă, asociind fraze metaforice cu idei abstracte. Oamenii nu numai că ascultau, dar şi înţelegeau problemele. Ştiau ce se întâmplă în lumea lor. Puteau să asculte ore întregi la rând.

În generaţia noastră toate acestea s-au schimbat. Astăzi trăim o altă revoluţie în comunicare. Majoritatea informaţiilor pe care le primim nu mai vin prin materiale tipărite sau prin dezbateri. Televizorul a ieşit în faţă. Ca rezultat al acestui lucru, gradul de alfabetizare în America este în declin. Mai mult, sunt foarte puţini oameni care pot sta mai mult de patruzeci de minute să se concentreze pe ceva anume.

Cea mai mare parte a informaţiei pe care o primim nu este prezentată în moduri care solicită capacităţile noastre mintale sau care ne forţează să folosim logica. Dimpotrivă, totul este prezentat în spoturi de câte treizeci de secunde şi de un minut la televizor. Ca rezultat, ne schimbăm de la o cultură care abordează viaţa cu ajutorul gândirii şi intelectului la un popor influeţat de emoţii şi sloganuri. Dacă cineva are un zâmbet plăcut pe faţă presupunem că este cinstit; suntem prea ocupaţi ca să asimilăm restul de lucruri fără importanţă care sunt depozitate în creierul nostru, ca să mai verificăm credibilitatea lor. Bombardaţi de informaţii care sunt pur şi simplu lipsite de sens, prosteşti şi care nu au nimic de-a face cu vieţile noastre, ajungem să credem că problemele vieţii ar trebui rezolvate ca la televizor: în timp de treizeci până la şaizeci de minute.

Doar pentru că avem multă informaţie şi suntem saturaţi cu evenimente, nu înseamnă că înţelegem ce este adevărul. Evenimentele pe care le aflăm sunt banale şi lipsite de importanţă. Neil Postman trage concluzia că:

„Americanii sunt cei mai distraţi şi cei mai ignoranţi oameni din istoria pământului.”

Vedem asta în declinul abilităţilor de a citi şi a gândi. Educatorii sunt disperaţi încercând să găsească sursa acestui declin. Am fost profesor şi pot să-ţi spun unde să cauţi; este acea cutie colorată plină de fantezii cu diagonala de 37 de cm, care stă în majoritatea sufrageriilor.

Copiii

Cele mai mari victime ale acestei diluări a gândirii sunt copiii. Testele arată că creativitatea copiilor este în descreştere şi chiar abilităţile sociale de bază sunt afectate. Copiii nu mai ştiu să se joace sau să vorbească cu alţi copii. Nu mai ştiu să-şi facă prieteni sau să dezvolte relaţii sănătoase. Violenţa de la televizor conduce la violenţă în sălile de clasă. Ore care odată erau folosite pentru a dezvolta limbajul, imaginaţia şi abilităţile sociale sunt acum pierdute. Televizorul împiedică autonomia, încurajează pasivitatea şi scade creativitatea. Aceşti copii nu sunt participanţi în viaţă, ci doar observatori. Vieţile lor sunt irosite în faţa unui televizor.

Consiliul din Colorado al Asociaţiei Internaţionale pentru Citit a publicat o broşură care afirmă:

„Studiile arată că acei copii cu vârstele cuprinse între trei şi cinci ani petrec, în medie, 54 de ore în faţa televizorului în fiecare săptămână. Până la vârsta la care copilul merge la grădiniţă, ea sau el va fi petrecut mai multe ore uitându-se la televizor decât petrece un student la facultate în patru ani de cursuri…”

Studiile indică faptul că mai mult de 12 ore pe săptămână de privit la televizor are o influenţă negativă asupra învăţatului la şcoală…Absolventul obişnuit de liceu a petrecut în jur de 11.000 de ore în sala de clasă şi 15.000 de ore în faţa televizorului. În plus, un raport al unei fundaţii naţionale de ştiinţe estimează că un copil obişnuit este expus la aproximativ 20.000 de reclame la televizor în fiecare an.

Consiliul a tras concluzia că televizorul:

• Prezintă o perspectivă despre viaţă nerealistă, suprasimplificată sau exagerată
• Învaţă comportamente îndoielnice
• Cere şi stimulează atenţia de scurtă durată
• Interferează cu activitatea fizică şi condiţia fizică bună
• Scade dorinţa de joacă
• Înlocuieşte cititul
• Împiedică imaginaţia şi blochează creativitatea
• Elimină posibilitatea de a pune întrebări şi a conversa
• Reduce abilitatea de gândire creativă

Copiii mei au un avantaj enorm faţă de colegii lor, ei ştiu cum să fie oameni. Au învăţat să vorbească şi le place să citească. Tot timpul sunt primii din clasă pentru că nu sunt limitaţi de televizor. Am citit un studiu care arăta că atunci când copiilor nu li se mai dădea voie să se uite la televizor, coeficientul lor de inteligenţă creştea cu zece puncte. Lucrul acesta are logică atunci când te uiţi la nivelul scăzut al conţinutului şi vocabularului de la televizor.

Când stai acolo, ca un cartof, în faţa ecranului, câteva lucruri se întâmplă fară ca tu să-ţi dai seama măcar. Impactul televizorului asupra procesului de gândire este deopotrivă psihologic şi cultural. Cercetările făcute asupra creierului arată că mişcarea ochiului este direct legată de gândire şi inteligenţă. Acesta este motivul pentru care, în studiul viselor, oamenii de ştiinţă au descoperit că în timp ce dormim ochii se mişcă în timp ce creierul sortează impresii şi idei. Când stai în faţa ecranului unui televizor ochii nu se mişcă. Motivul pentru care poţi sta acolo ca o legumă cinci ore la rând, este că, pe măsură ce stai cu ochii fixaţi, corpul tău începe să secrete o substanţă uşor depresantă. Aceasta îţi dă o doză slabă dintr-o substanţă chimică. Sistemul tău biologic este încărcat cu enzime şi substanţe chimice care pot exploda după aceea. Unul din motivele pentru hiperactivitatea la copii este privitul la televizor pe termen lung. Ei sunt „drogaţi” în timp ce privesc, dar întregul lor sistem este dezechilibrat, stimulându-i continuu, apoi aducându-i din nou la starea normală.

Desensibilizarea

Fiind bombardaţi cu imagini care copleşesc mintea noastră raţională, devenim insensibili la problemele vieţii. Filmele horor de astăzi nu pot arăta doar pe cineva care iese din dulap şi ţipă: „Bau!”. Nu, această generaţie a trecut cu mult dincolo de asta. Ca filmele să şocheze pe cineva, în zilele noastre, trebuie să măcelărească pe cineva încet, să-i scoată ochii sau să-i mănânce părţi ale corpului. De ce asta? Pentru că suntem desensibilizaţi.

În timpul războiului din Vietnam era normal să stai la cină şi să vezi oameni murind şi sate fiind distruse la ştirile de seară. Priveam aceste lucruri ca fiind doar nişte statistici. Puţini se gândeau la acestea imagini ca la oameni reali care erau măcelăriţi, chiar dacă vedeau sângele sau auzeau exploziile şi ţipetele. Curând am devenit detaşaţi de violenţa oribilă. În loc să fugim sau să luptăm, dădeam piureul de la unul la altul. Amuzamentul, ştirile şi, într-un final realitatea, au început să se amestece. Întreaga noastră cultură a devenit desensibilizată faţă de foametea şi violenţa din lume.

Putem vedea efectul desensibilizării treptate şi în zona principiilor morale. În anii 1950 aproape că nici nu auzeai despre o scenă din dormitor la televizor. În anii ’60, era posibil ca o emisiune să fi filmat o scenă într-un dormitor, dar acele camere aveau întotdeauna paturi de o singură persoană. An după an a existat o progresie treptată către obscenităţile, gunoiul şi impuritatea incredibilă care este obişnuită astăzi. Chiar şi creştinii sunt indiferenţi la ce se întâmplă. După ce ne obişnuim să vedem un anume comportament, începem să-l adoptăm şi noi. Pot ghici că sunt mulţi oameni care citesc asta, care sunt implicaţi în lucruri pe care nu le-ar fi făcut niciodată dacă nu le-ar fi văzut jucate şi încurajate des la televizor. Un studiu Stanford a ajuns la următoarea concluzie:

„Ceea ce privim are impact asupra imaginaţiei noastre, asupra felului în care învăţăm, asupra comportamentului nostru. Prima dată suntem expuşi la noul comportament şi caracter, apoi învăţăm să ne însuşim aceste noi comportamente şi, pasul final şi cel mai crucial, este că le adoptăm ca fiind ale noastre.”

Dacă pui o broască într-o oală cu apă rece şi apoi, treptat, ridici temperatura, broasca doar va sta acolo. Ar putea să sară, dar ea nu-şi dă seama ce se întâmplă până când moare fiartă. Fără ca oamenii să-şi dea seama, Diavolul a ridicat treptat nivelul de poluare morală a societăţii noastre. Acum, un creştin stă în faţa televizorului, noapte de noapte, şi îşi lasă propriii copii să stea lângă el în timp ce râde la glume obscene. Principiile morale ale lumii au fost întotdeauna în scădere, dar în ziua de azi, biserica le coboară direct proporţional. Lucrul care face biserica să fie afectată în zilele noastre este „cutia idiotului”.

La alpinism, oamenii se leagă adesea unul de altul, aşa încât, dacă unul alunecă, ceilalţi se pot ancora şi îl pot salva. Ar fi o prostie să te legi de cineva care a încercat să se sinucidă. El poate  aştepta până într-un moment critic, când nimeni nu se uită, se poate arunca de pe stâncă pentru a găsi nu numai sfârşitul lui, ci şi al tău. În timp ce acest lucru poate fi captivant, poate fi şi fatal. Dincolo de orice îndoială, lumea a ales un drum destinat sinuciderii spirituale. De aceea este prostesc pentru un creştin să se lege prea strâns de lume. Dar se pare că exact asta se întâmplă: familia şi moralitatea creştină se deteriorează aproape la fel de repede ca cele din lume.

Influenţa sistemului lumesc de valori este atât de subtil încât este aproape imperceptibil. Studiul Stanford continuă spunând:

„Informaţia este asimilată zilnic, în mod inofensiv, aproape neobservată. Nu reacţionăm la ea decât mai târziu, când nu mai suntem capabili să ne dăm seama care este cauza reacţiilor noastre.”

Cu alte cuvinte, credinţele noastre etice sunt modelate fără ca noi să ne dăm seama în mod conştient de ceea ce se întâmplă. Acest atac subtil, dar care se extinde în toate zonele vieţii este motivul pentru care există atât de mulţi oameni care nu-şi pot controla poftele. Ar fi prostesc din partea unei persoane a cărei faţă este apăsată în noroi să spună că priveşte spre cer. Este, de asemenea, prostesc să ne umplem minţile cu lumea şi să spunem că-L căutăm pe Dumnezeu cu toată inima noastră.

Sex

Cum se întâmplă asta? Duşmanul poluează încet inima noastră, jucându-se cu natura noastră decăzută prin sex. Recent am citit un raport care rezuma un studiu de douăsprezece săptămâni asupra intervalului de timp în care posturile de televiziune se bucură de o audienţă maximă. Erau 2.149 de acte de violenţă, 915 înjurături şi 2.019 de acte sexuale.

Credeam că televizorul este rău, când am scăpat de al meu, acum doisprezece ani. Acum arată aceste lucruri pe canalele creştine. Putoarea de ieri aproape că miroase bine în comparaţie cu duhoarea de azi. Orice persoană sinceră ştie că televiziunea este un tărâm cu scene sexuale. Emisiunile şi reclamele concurează să vadă cât de sus pot ajunge. Sub pretextul expresiei artistice, libertăţii de exprimare, realismului şi dreptului de a câştiga nişte bani, ecranul televizorului a fost umplut din ce în ce mai mult cu scene expresive. Astăzi foarte puţin mai este lăsat pe seama imaginaţiei. Totuşi, sexul prezentat la televizor distorsionează lumea reală. Doar 5% din scenele sexuale arătate implică un cuplu căsătorit. De ce? Nu ar fi foarte interesant să vezi oameni căsătoriţi care se culcă împreună. Trebuie să fie condimentat cu homosexuali sau o scenă de viol sau ceva pervers care să şocheze. 95% din scenele prezentate sunt perverse.

Cea mai tare chestie astăzi sunt reclamele erotice. Unele dintre ele au devenit extrem de provocatoare, mergând până într-acolo încât folosesc pornografie infantilă ca să vândă blugi. Cei care fac reclamele folosesc mesaje subliminale şi subtile care fac trimiteri sexuale. Chiar şi când urmăreşti o emisiune curată eşti bombardat cu reclame care promovează carnea şi lumea. Influenţa trece de la a fi puternică la a fi copleşitoare odată cu apariţia cablului şi a VCR-ului. Acum, dacă vrei să plăteşti 45 de dolari pe lună, poţi să aduci nişte gunoi cotat foarte sus, de primă mână la tine acasă. Dacă tu nu te uiţi la aşa ceva, probabil cineva din familia ta o face când tu nu eşti prin preajmă. Peste 50% dintre casetele video vândute sunt pentru adulţi. Acum nu mai trebuie să-ţi tragi paltonul pe tine şi să mergi la un cinema unde rulează filme porno, ci poţi sta acasă şi să te uiţi împreună cu familia.

Violenţă

Violenţa este o altă problemă majoră în intervalul de audienţă maximă al televiziunii. O scurtă privire pe programul TV îţi va arăta câte programe sunt cu adevărat educaţionale. Poate vor mai masca ceva cu o emisiune despre istorie, dar ei vând sex şi violenţă. Din ce în ce mai multe emisiuni sunt cu poliţişti, drame intense despre violenţă şi violuri. Nu e de mirare că oamenii trăiesc terorizaţi.

Un studiu făcut de Seymour Feshback de la UCLA, a adus dovezi despre cum materialele sexuale explicite fac bărbaţii insensibili faţă de viol şi chiar îi fac să-l admire. Doctorul Edward Donnerstein şi Neil Matamuth au făcut un studiu în care au expus diferite grupuri de bărbaţi atât la materiale sexuale cât şi la materiale violente arătate la televizor. Ei au tras următoarele concluzii:

1. Excită şi stârneşte sexual (în special bărbaţii)
2. Sporeşte atitudinea şi comportamentul agresiv
3. Stimulează producerea de fantezii cu violuri agresive
4. Creşte acceptarea aşa-numitelor mituri despre violuri (cum ar fi: femeile o cer, le place)
5. Scade sensibilitatea faţă de viol
6. Îi face pe bărbaţi să accepte o posibilitate crescută ca ei să violeze pe cineva – în special dacă cred că pot scăpa nepedepsiţi.

Pastorul predică împotriva televizorului.

Aceasta este cel puţin parte din motivul pentru care rata violului a crescut cu 700% în ultimii câţiva ani.

Pe măsură ce bărbaţii privesc materiale sexuale explicite, o substanţă chimică numită epinefrină este eliberată în creier, cauzând o creştere chimicală care imprimă imaginile în memorie. Funcţionează ca un drog şi face persoana să devină dependentă de senzaţie, dorind-o din nou şi din nou. Un creştin poate scăpa de pornografia grosolană, dar dacă continuă să se uite mult la televizor, cere ca focul poftei să fie aprins. Verifică-ţi inima!

O universitate a arătat unui grup de bărbaţi canalul Playboy şi pornografie timp de două săptămâni. Când au fost întrebaţi despre frumuseţea şi sex-appealul soţiilor lor au spus: „groaznic, inferior şi nesatisfăcător”. Grupul B avea vizionare restricţionată. Nu li se permitea să vadă materiale pornografice sau explicite sexual. Le-au pus aceeaşi întrebare şi ei au răspuns: „minunat, împlinitor, îmi iubesc soţia, este o femeie minunată”. Singura diferenţă era la ce se uitau.

Momeala lumii

Puterea televizorului stă în faptul că este un lucru care te seduce. Împachetează totul să arate atractiv; prezintă homosexualitatea ca un stil de viaţă atractiv, cu oameni sănătoşi, fericiţi şi plini de viaţă. Minimalizează sadomasochismul sau moartea din cauza bolii SIDA. Televizorul nu arată consecinţele sexului la întâmplare; adolescentele însărcinate sau femeile captive în sărăcie, care nu se vor căsători niciodată, care au copii, dar pe nimeni care să le susţină financiar. Nu arată herpesul sau vina oribilă care sunt consecinţele avortului. Împachetează păcatul într-un ambalaj seducător şi atrăgător care intră în casele noastre şi afectează ceea ce suntem. Ne seduce.

Televizorul are tendinţa de a dezorienta oamenii în ce priveşte moralitatea. Atacul trece prin ochi la minte, care apoi duce la inimă. Matei 12:34 afirmă:

„Pui de năpârci, cum aţi putea voi să spuneţi lucruri bune, când voi sunteţi răi? Căci din prisosul inimii vorbeşte gura.”

Dacă Diavolul poate pune informaţii distorsionate în mintea ta, e doar o chestiune de timp până vor ajunge la inimă.

În Cuvântul lui Dumnezeu, lumea este descrisă ca un pericol, ceva seducător, totuşi stricat. Este ca fanteziile amăgitoare ale unui drogat şi îndrăzneala nejustificată a unui beţiv. Pare atât de reală, totuşi este doar un vis. Cu toate acestea, televizorul descrie lumea ca fiind fermecătoare şi captivantă (chiar dacă batjocoreşte lucrurile lui Dumnezeu). Pe măsură ce privim fantezia captivantă care este prezentată pentru noi de televiziune, percepţiile noastre se schimbă şi acceptăm mesajul lumii: întâi ochii noştri, apoi inimile noastre.

Matei 6:22-23 ne spune: „Ochiul este lumina trupului. Dacă ochiul tău este sănătos, tot trupul tău va fi plin de lumină; dar dacă ochiul tău este rău, tot trupul tău va fi plin de întuneric. Aşa că, dacă lumina care este în tine este întuneric, cât de mare trebuie să fie întunericul acesta!”

Prin ochi, spune Isus, mintea, inima, sufletul şi duhul sunt afectate. Lucrurile la care privim determină caracterul nostru şi afectează în întregime ce suntem noi.

Noi toţi ignorăm ce nu vrem să auzim. Cei din sistemul de sănătate cheltuiesc milioane spunându-ne că dozele mari de sare sunt dăunătoare pentru inimă, dar majoritatea dintre noi pur şi simplu ignorăm informaţia şi dăm solniţa de la unul la altul. Puţini descoperă că au tensiunea sanguină mare ca rezultat al consumului excesiv de sare înainte să fie prea târziu şi încep să-şi schimbe obiceiurile alimentare, dar mulţi, dacă nu majoritatea, află doar când încep să aibă dureri oribile în piept şi când, fiind prea târziu deja, corpul începe să dea propriul avertisment. Acelaşi lucru este valabil şi pentru inima spirituală.

Conştiinţa

Conştiinţa este o unealtă vitală de orientare pentru creştin, ne ajută să discernem binele şi răul. 1 Timotei 1:5 spune: „Ţinta poruncii este dragostea, care vine dintr-o inimă curată, dintr-un cuget bun, şi dintr-o credinţă neprefăcută.” Biblia vorbeşte despre „a lupta lupta cea dreaptă, a păstra credinţa şi un cuget curat.” În Faptele Apostolilor 24 Pavel spune că se „sileşte să aibă o conştiinţă curată.” Biblia accentuează faptul că puterea este legată de o conştiinţă pură şi nepătată. O minte spirituală nu e o întâmplare, este rezultatul muncii; este biruinţa minţii naturale, carnale.

Uită-te la primul păcat. Eva a fost sedusă de Diavol când a privit spre măr. Din cauza frumuseţii lui ademenitoare, ea l-a trădat pe Dumnezeu şi a încălcat porunca Lui. Aceasta este metoda Diavolului întotdeauna. De aceea 1 Ioan avertizează despre „pofta ochilor” şi Iuda vorbeşte despre „oameni târâţi de visările lor”. Când Geneza vorbeşte despre răzvrătirea omului, vorbeşte despre cei cu „imaginaţii rele”. Televizorul este un mare pericol ascuns, calul troian al Diavolului, adus înăuntrul zidurilor protectoare ale casei pentru a trece dincolo de linia de apărare. Expunerea la televizor amorţeşte conştiinţa, privând astfel creştinul de prima lui linie de apărare împotriva lumii.

Inima

Proverbe 4:23 spune: „Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieţii.” Afecţiunile inimii fizice sunt ceva simplu. Venele şi ventriculele încep să fie înfundate de depuneri mici de colesterol. Aceşti mici invadatori mortali blochează uşor venele şi ventriculele care sunt ca nişte autostrăzi pentru sânge.

Exact în acelaşi mod este distrusă şi inima spirituală. Revărsarea de viaţă de la Dumnezeu este blocată încet. Folosind modelele lumii, care, la prima vedere, par acceptabile, dar care nu sunt creştine, Duhul este suprimat şi carnea reînvie uşor. Creştinul este bombardat, stilul lui de viaţă este ignorat, ridiculizat şi distorsionat. Încet, dar sigur, blocând inima şi privând duhul de hrană.

În Ioan capitolul 15, Isus dă o imagine despre viaţa creştină:

„Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în mine, şi în cine rămân Eu, aduce mult rod; căci despărţiţi de mine, nu puteţi face nimic. După cum mlădiţa nu poate aduce rod de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi nu puteţi aduce rod, dacă nu rămâneţi în Mine.”

Aceasta este cheia vieţii şi morţii spirituale.

Au existat relatări despre copii care au căzut în piscine, iazuri sau lacuri îngheţate. Au fost resuscitaţi după ce s-au oprit din a mai respira de treizeci până la patruzeci de minute. Acest lucru nu se întâmplă niciodată în cazul oamenilor mai în vârstă; şocul apei reci le provoacă întotdeauna un infarct. Copiii sunt mai viguroşi. Inima lor nu este blocată de poluare şi colesterol cum este cea a unui adult şi pe măsură ce corpul lor începe să se umple cu apă rece, intră într-o stare similară cu hibernarea.

Biblia spune că vom avea de înfruntat şocuri spirituale. Vor fi momente când vom fi asaltaţi de săgeţile arzătoare ale Diavolului, de confuzie şi îndoieli. O persoană a cărei viaţă este plină de această lume, a cărei inimă a fost poluată şi înfundată, nu va supravieţui acestor atacuri.

Biblia specifică clar că Dumnezeu este un dumnezeu gelos, care urăşte idolatria şi compromisul. Mânia lui Dumnezeu s-a aprins atunci când copiii lui Israel au început să dorească viaţa şi căile popoarelor din jurul lor. El nu pusese deoparte aceşti oameni ca să fie influenţaţi de religiile false ale lumii, ci ca ei să influenţeze lumea cu neprihănire şi putere. Profeţii au vorbit clar despre cum Dumnezeu a văzut această dorinţă a lor de a fi ca lumea şi a acuzat evreii că sunt ca nişte măgari în călduri care pufnesc în vânt, numind asta adulter şi spunându-le că sunt ca nişte curve.

Este un studiu interesant să te uiţi la formele pe care le luau religiile false. De-a lungul secolelor au existat multe religii cu multe nume, dar esenţa era întotdeauna aceeaşi. Fie că se numea Baal, Aştoret şi mai târziu, Venus; divinizarea naturii sexuale decăzute a fost întotdeauna punctul central al practicilor religiilor păgâne. Se practicau ritualuri sexuale sălbatice pentru a creşte fertilitatea. Violenţa sadică însoţea deseori perversiunea sexuală. Moloh, zeul crud al amoniţilor, cerea jerfe umane la schimb pentru putere. Oamenii vroiau să aibă putere şi control cu orice preţ. Chiar şi în ziua de astăzi, zeiţa Kali, care bea sângele victimelor ei, este adorată în Orient. Văzând plăcerile pe care mulţi le doresc de la violenţa aratată la televizor, ştim că această religie nu a dispărut.

O a treia formă a religiei false este idolatria. În Matei 6 Isus a vorbit despre dumnezeul Mamona. Pe parcursul istoriei, zei după zei au cerut adoraţie şi jertfe promiţând binecuvântări financiare în această viaţă. Se poate ca secolul XX să se fi îndepărtat de idolatria evidentă din trecut, dar duhul idolatru este încă prezent şi înfloritor. Televizorul aţâţă flăcările unei generaţii de consumatori. Pe ecran sclipesc nimicurile unei generaţii care caută plăcere. Cât de mult a modelat televizorul aspiraţiile oamenilor care nu au ştiut niciodată că le lipseşte ceva până când le-a fost afişat în culori vii? Nu numai că reclamele înflăcărează dorinţa de a avea ceva nou, dar ele stabilesc de asemnea ţeluri de împlinire şi prestigiu. Pasta de dinţi potrivită îţi face prieteni, maşina potrivită ne dă o imagine bună. Lumea nu a poziţionat niciodată onestitatea pe un loc înalt în lista ei de priorităţi, dar astăzi omul care se descurcă bine este stabilit în funcţie de ce posedă, nu de caracterul lui. Majoritatea oamenilor nu sunt foarte pretenţioşi în legătură cu modul în care obţin simbolurile statutului lor.

Isus a spus că există doar două duhuri: Dumnezeu şi Mamona, duhul posesiunilor materiale. Asta nu s-a schimbat în cei 2000 de ani care au trecut de atunci şi nu trebuie să te chinui prea tare ca să-ţi dai seama cine-l promovează pe cel din urmă.

Violenţă, sex şi tineri

Cele mai violente programe de la televizor pot fi desenele animate. Din păcate mulţi părinţi le folosesc pe post de babysitter. Un număr tot mai mare de desene animate au de-a face cu ocultismul, sunt centrate pe magie şi vrăjitorie. Nu este acesta un mediu minunat pentru copiii creştini, care îi ajută să se dezvolte şi să creadă în Isus Hristos? Nu!

Academia Americană a Pediatrilor a făcut un studiu de şaisprezece luni asupra televizorului şi a tras următoarele concluzii:

„Expunerea repetată la violenţa de la televizor poate face copilul deopotrivă să fie violent şi să accepte violenţa în viaţa reală. Privitul la televizor încurajează obezitatea. Copiii mănâncă mâncare de la fast-food care conţine multe calorii din cauza reclamelor la mâncare. Televiziunea încurajează folosirea drogurilor, a alcoolului şi tutunului făcându-le să pară atrăgătoare. Relaţiile sexuale ireale de la televizor pot contribui la apariţia sarcinilor în rândul adolescentelor.

Relaţiile de la televizor se dezvoltă rapid întotdeauna. Au la dispoziţie doar cincispreze minute pentru scena respectivă, aşa că trebui să o iei repede cu maşina şi să o arunci în pat. MTV este canalul tinerilor. Uitându-se la el, copiii află că singura putere pe care o au femeile este obţinută prin sex. Femeile sunt prezentate ca un obiect sexual în posturi foarte provocatoare. Şi ne întrebăm de ce rata sarcinilor în rândul adolescentelor atinge proporţii astronomice.

Prin ochi intră şi binele şi răul. John Bunyan a înţeles acest lucru cu sute de ani în urmă. În anii 1600, el a scris o carte intitulată „Războiul sfânt”. În această alegorie el a simbolizat omul ca un oraş atacat de Satana. Atacurile veneau prin porţile numite ochi şi ureche. Psihologii sunt de acord în această privinţă: „Uşor, evoluăm în imaginile pe care le vedem.”

Proverbe 27:20 spune: „După cum locuinţa morţilor şi adâncul nu se pot sătura, tot aşa nici ochii omului nu se pot sătura.” Matei 5:28 afirmă: „Dar Eu vă spun că oricine se uită la o femeie, ca s-o poftească, a şi preacurvit cu ea în inima lui.” În Iov 31, versiunea Amplified a Bibliei spune: „că el făcuse un legământ cu ochii lui că nu se va uita cu poftă după o fată.” Acesta este motivul pentru care Biblia ne spune să privim pe Isus şi să nu ascultăm ce spune lumea.

Mesajul promovat de media

Mesajul promovat de media nu este pasiv, ci este ceva controlat de nişte oameni care luptă pentru o cauză. Există 1.700 de ziare, 11.000 de reviste, 9.000 de posturi radio, 1.000 de canale TV, 2.500 de edituri de cărţi şi 7 studiouri de filme în Statele Unite. Acestea nu sunt controlate de mii de indivizi sau chiar sute, ci sunt în mâinile a 50 de corporaţii. George W. Cornell, un cercetător necreştin, a făcut un studiu al directorilor corporaţiilor. A descoperit că 80% dintre ei cred că homosexualitatea nu e greşită. Majoritatea nu cred că adulterul e greşit şi 90% cred cu tărie în avort. Din aceşti oameni doar 7% merg la un serviciu religios o dată pe lună. 93% nu merg niciodată. Aceştia sunt oamenii care creează programele ce modelează cultura noastră.

Soţia mea a fost crescută în străinătate deoarece tatăl ei era în serviciu militar. Acolo nu prea erau canale în engleză, deci nu a devenit dependentă. Ţin minte, într-o vineri seară, cu ani în urmă, ne uitam la „Chico and the Man” (Asta era înainte ca Freddie Prinze, cel care juca rolul lui Chico, să se sinucidă). Soţia mea a început să-mi arate cât de necreştine erau programele. Personajele creştine erau mereu ridiculizate şi portretizate ca un fel de psihopaţi, ipocriţi sau proşti. Încercam să o ignor, până când „Chico” a devenit „MASH” cu micul lui preot catolic plicticos, pe care nimeni nu-l asculta cu excepţia unui tip nebun care purta rochii. Părintele nu avea niciun răspuns la problemele vieţii, dar era bun pentru că te făcea să râzi din când în când. Apoi a apărut „Stanford şi fiul”, cu mătuşa care pretindea că e creştină. Spunea tot timpul: „Slavă Domnului! Aleluia! Glorie lui Dumnezeu!” şi apoi făcea un compromis. Mesajul era clar, creştinii sunt evident, ipocriţi. În acea seară ne-am aruncat televizorul şi nu am regretat niciodată decizia luată.

Televiziunea nu poate portretiza niciodată un creştin real. Cele mai bune portretizări pot fi descrise de un creştin adevărat ca fiind ale unor ipocriţi religioşi. Personajele vorbesc despre Biblie sau despre „omul de sus” din când în când. Pot chiar să meargă la biserică duminică dimineaţă, dar nu exagerează în zona asta. Multe emisiuni prezintă creştinii ca fiind nişte idioţi, perverşi sau criminali psihopaţi. Într-un episod recent din „Simon şi Simon” era un creştin care avea un cinema unde rulau filme pornografice.

Tu spui: „Eu mă uit numai la ştiri.” Nu e nimic mai denaturat decât ele.  Creştinii au organizat marşuri de sute de mii de oameni, iar media a scos la lumină doar câţiva protestatari care li le opuneau sau au ignorat evenimentul în întregime. Poţi să vezi asta în cazul campaniei pentru preşedenţie a lui Pat Robertson. Mie nu-mi place de el, dar tatăl lui a fost senator şi el este un om foarte inteligent, cu toate acestea este întotdeauna portretizat de media ca un ciudat.

Priveşte la tragedia familiei Baker. Tammy Baker a recunoscut că este dependentă de droguri. Singurul mod în care putea să stea acolo şi să zâmbească tot timpul făcându-i pe creştini să se gândească că e fericită, a fost să consume droguri. Cât de trist a fost să-l priveşti pe Jim Baker recunoscând că a fost implicat într-o legătură imorală şi că a sfârşit prin a fi şantajat. În ciuda tragediei căderii acestor cupluri, felul în care media a abordat scandalul PTL a fost el însuşi scandalos.

Nu există nicio scuză pentru acţiunile din trecut ale familiei Baker, dar au încercat să facă şi lucruri bune. Cu toate că erau milioane de oameni care se uitau la emisiuni, media i-a ignorat până când a găsit ceva murdar.

Următorul a fost Oral Roberts care a fost prezentat de media ca un clovn. E adevărat că nu sunt de acord cu tacticile lui Oral, dar pentru ce strângea bani? El vroia să trimită medici misionari în tările unde nu exista nimeni care putea ajuta oamenii de acolo. Cerea bani să ajute oamenii, dar lucrurile nu au fost prezentate aşa. El a fost prezentat ca un ciudat bolnav psihic care aude voci de la Dumnezeu. Aceasta este media.

Impactul asupra căminului

Indiferent dacă emisiunile sunt bune sau rele, televizorul are un impact devastator asupra căminului. Soţul vine acasă obosit şi, în loc să vorbească cu soţia lui, dă drumul la televizor şi stă pe canapea ca o legumă. Dacă există tensiuni în familie, această tendinţă este doar accelerată. Ambele părţi evită adevăratele probleme ale vieţilor lor într-o lume a fanteziei. De multe ori, singura persoană cu care poate vorbi o soţie este cineva de la locul de muncă. În mod tragic lucrul acesta poate avea ca rezultat o aventură.

Poate crezi că tu controlezi acest lucru. Rareori am întâlnit un cuplu unde cel puţin unul dintre ei nu-l putea controla. Şi cum rămâne cu copiii tăi? Dacă tu poţi s-o controlezi, probabil copiii tăi sunt supăraţi. E ca şi cum ai pune un vas de cristal plin cu bomboane de ciocolată în sufragerie şi le-ai spune că nu le dai deloc. Este o nebunie să încerci să-i creşti după standarde şi principii creştine şi că crezi că televizorul nu-i afectează. Mulţi tineri care au fost crescuţi în biserică au probleme. Merg la biserică doar de câteva ori pe săptămână. Majoritatea timpului lor este petrecut în faţa televizorului, râzând la glume obscene împreună cu restul familiei. Tata nu se roagă şi nu citeşte Biblia. Spune că nu are timp. Adevărul este că are mai mult timp liber decât au avut oamenii vreodată înainte, dar este petrecut în faţa televizorului. Copiii ştiu ce-l mişcă. Ştiu că părinţii lor sunt creştini şi au ceva adevărat, dar nu pot atribui binecuvântările din vieţile lor creştinismului. Ei presupun că binecuvântările sunt datorită faptului că părinţii sunt mai în vârstă sau sunt norocoşi. Mă întreb câţi copii din familii creştine s-au implicat în consum de droguri, băutură sau alte păcate tragice ale zilelor noastre pentru că nu exista un standard radical acasă. Ei sunt ghidaţi de cea mai puternică influenţă de acasă: televizorul.

Televiziunea creştină

Toate problemele despre care am discutat pe care le are televiziunea necreştină se aplică şi celei creştine. „Crucea” nu arată bine, mai bine merge cuvântul „fericit”. Nu poţi să strângi o sută zece milioane de dolari ca să conduci „Heritage U.S.A.” predicând o evanghelie nediluată. Strângi o asemenea sumă de bani spunându-le oamenilor ceea ce vor să audă, nu ce au nevoie să audă. Este un sistem de a capta atenţia care funcţionează pe imagine, nu pe adevăr. Acesta este motivul pentru care oamenii care găzduiesc emisiunile sunt întotdeauna oameni atrăgători. Lucrurile pe care le spun nu sunt supuse aceloraşi filtre ca cele ale  pastorului care locuieşte în acelaşi cartier cu oamenii din biserica lui. Rezultatul este o confuzie reală în legătură cu ce spune Biblia despre cei care încearcă să reziste în această diversitate spirituală.

Biserica versus TV

Timp de secole întregi oamenii au crezut că universul se învârte în jurul Pământului. Greşeau. Soarele este în centru sistemului solar. În ziua de azi vedem prea multe familii creştine care se învârt în jurul unui televizor, nu în jurul Bibliei.

Gândeşte-te un moment: dacă ai fi prezent la toate activităţile bisericii: şcoala duminicală, închinarea de duminică, miercuri seară, studiul biblic de vineri seară, concertul de sâmbătă, ai auzi în jur de cinci ore şi jumătate pe săptămână un tip dolofan, care nu este cel mai bun orator din lume, încercând să te convingă să trăieşti pentru Dumnezeu. Mă tem că nu am toată strălucirea şi senzaţionalul pe care o are media.  Nu am actori de milioane de dolari, scenarişti şi echipă de make-up (machiaj). Cinci ore şi jumătate pe săptămână este tot ce am ca să încerc să te întăresc pe tine şi familia ta. Dacă ai televizor acasă, te vei duce şi te vei uita mai mult la el într-o zi decât stai la biserică într-o săptămână. Vei fi bombardat de un agent intermediar  care are un mesaj.

Mare parte din confuzia şi presiunile pe care le simţi în timp ce trăieşti pentru Dumnezeu vin de la acest agent ascuns care te afectează. Epistola către Efeseni ne avertizează cu privire la „săgeţile arzătoare ale duşmanului”, gândurile care înflăcărează mintea. În trecut, căminul era un loc unde te puteai refugia de lume, dar astăzi lumea este centrul sufrageriei.

Nu spun că orice lucru la care te uiţi la televizor e rău şi că nu mai poţi să te uiţi vreodată la vreo emisiune. Una este să vezi o emisiune când eşti în vizită la cineva sau ieşi într-o seară în oraş. Alta este, în schimb, să ai televizorul la tine acasă, murdărindu-ţi mintea şi făcându-te să pierzi timp preţios.

Cei care fac reclamele nu cheltuiesc treisprezece miliarde de dolari pe an pe reclame la televizor pentru că ele nu te influenţează. 2 Corinteni 3:18 ne spune:

„Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.”

Întrebarea se pune: în ce oglindă priveşti tu? În chipul cui eşti tu schimbat? Privim la Isus şi încet ne schimbăm în acelaşi chip ca al Lui, privim la lume şi suntem schimbaţi în chipul ei. Am uitat că lumea este duşmanul nostru. Prea des, ne gândim că lucrurile lumii sunt binecuvântarea lui Dumnezeu şi credinţa ne va aduce lucrurile acestei vieţi. Dar nouă ni se spune să privim la lucrurile de sus, nu la cele pământeşti; să ne gândim la ce este curat, sfânt şi corect, nu la ce e captivant. Cartea 1 Ioan întăreşte acest lucru, accentuând că noi nu trebuie să avem nimic de-a face cu lumea.

Când Pavel a venit în Atena a fost şocat din cauza idolilor. Ştia că aceste simple reprezentări vizuale ale zeilor aveau puterea de a înşela. Erau făcuţi ca să atragă privirile şi apoi să ajungă la inimă. Ochiul controlează mintea şi inima.

Cercetările arată că mintea este ca cimentul care nu s-a întărit încă, se pot imprima modele pe el. De aceea Pavel a spus în Evrei 12:2: „Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus.” Aici, din nou, este prezentată forţa simplă, dar puternică de transformare. Compară asta cu 2 Corinteni 4:4:

„a căror minte necredincioasă a orbit-o dumnezeul veacului acestuia, ca să nu vadă strălucind lumina Evangheliei slavei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu.”

Putem să ne permitem să fim bombardaţi tot timpul de un factor care în mod atât de evident ne distrage de la Împărăţia lui Dumnezeu?

Pericol

Pe parcursul istoriei, multe popoare au fost distruse de lucruri mici, invizibile. În timpul unei vizite la o casă istorică din Colorado Springs, am văzut un tapet foarte frumos, pe care numai cei foarte bogaţi şi-l puteau permite. Ghidul ne-a spus că acest tapet a fost cauza creşterii retardului şi mortalităţii în rândul copiilor care proveneau din familii bogate, de la sfârşitul anilor 1800 până la începutul anilor 1900. Culorile frumoase de pe tapet erau obţinute folosindu-se chimicale mortale. În timp ce copiii se jucau, atingeau tapetul şi acestea intrau în organismul lor tânăr, în curs de dezvoltare. Se sinucideau. Aceste familii au cheltuit averi pe guvernante, medici şi profesori pentru a-i ajuta pe copiii lor, dar lucrul acesta era nefolositor atâta timp cât tapetul era încă pe pereţi. Dacă oamenii aceia ar fi ştiut, ar fi făcut ceva în legătură cu asta, dar ei nu ştiau. Nu şi-au dat seama niciodată care era cauza problemei.

În Roma, toate obiectele folosite pentru mâncare şi băutură erau făcute din plumb. Astăzi, ştim că plumbul este una dintre cele mai periculoase otrăvuri. În timp ce-şi beau vinul şi mâncau, se sinucideau încet, producând o scădere în rata natalităţii şi distrugerea poporului lor.

În Evul Mediu, oamenii nu urmau învăţăturile Bibliei privind metodele simple de igienizare. Îşi aruncau gunoiul şi apele menajere pe stradă. Știm acum că epidemiile oribile care au făcut ravagii în Europa, omorând milioane de oameni, au fost rezultatul acestui lucru. Dar oamenii care trăiau în acea vreme nu au văzut pericolul. Gunoiul de pe stradă era parte din viaţa lor într-o măsură atât de mare, încât nu-şi dădeau seama ce-i omora.

Televizorul este un ceva în care toată lumea e implicată. Efectele lui secundare se pot dovedi a fi la fel de periculoase pentru vieţile noastre spirituale cum au fost aceste nenorociri ale trecutului pentru vieţile fizice ale oamenilor din acele perioade. Având în vedere lucrurile care se întâmplă în ziua de azi, te provoc să te gândeşti ce ar trebui să faci în calitate de creştin. Zilele de pe urmă sunt o perioadă de revărsare a puterilor demonice. Minţile oamenilor din lume  se strică din ce în ce mai mult în ce priveşte politica, spiritualitatea şi moralitatea. Unul din mijloacele prin care se face asta este cu siguranţă televizorul. Încet şi subtil inimile sunt pregătite pentru o lume a violenţei şi imoralităţii. Din ce în ce mai mult, chestiunile vieţii sunt prezentate având două faţete, în alb şi negru, iar felul în care se prezintă este determinat de câţiva oameni vicleni.

Televizorul are un mesaj. Şi noi avem un mesaj. Noi suntem chemaţi să fim un model. Mesajul nostru este radical diferit de cel al lumii. Una dintre cele mai puternice feluri de a face asta să se vadă este o separare clară a stilului nostru de viaţă faţă de cel al lumii. Poate că tu poţi controla felul cum te uiţi la televizor, dar simplul fapt că îl ai poate fi o scuză pentru cei care nu se pot controla. Suntem chemaţi să fim un exemplu. Te provoc să te gândeşti la ceea ce faci şi la ce face Dumnezeu cu tine.

Isus i-a chemat pe ucenici să-L urmeze. În timp ce făceau asta, au existat lucruri pe care au trebuit să le lase în urmă. Nu era rău să pescuieşti, dar era prea mult de lucru la secerişul de suflete ca să-şi mai petreacă timpul pe Marea Galileii. În cazul altora, activităţile pe care le făceau în trecut erau în mod evident greşite şi Isus a zis: „Du-te şi nu mai păcătui!” Este clar că Isus nu a ezitat să le ceară să renunţe la lucrurile care îi trăgeau înapoi.

La Jocurile Olimpice atleţii fac lucruri extreme ca să aibă avantaje faţă de ceilalţi. Înotătorii se rad pe cap, pentru ca părul să nu-i încetinească. Cicliştii se rad pe picioare pentru că le este teamă că acele firicele de păr care flutură în vânt îi vor încetini. Alergătorii poartă cea mai uşoară îmbrăcăminte şi încălţăminte. Imaginează-ţi un creştin mergând împleticindu-se pe drumul vieţii, încercând să târască jumătate de lume după el. Poate la asta se gândea Pavel când a scris Evrei 12:1:

„Şi noi, dar, fiindcă suntem înconjuraţi cu un nor aşa de mare de martori, să dam la o parte orice piedică, şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne, şi să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte.”

A reluat acest subiect când a scris în 1 Corinteni 9:24-27:

„Nu ştiţi că cei ce aleargă în locul de alergare, toţi aleargă, dar numai unul capătă premiul? Alergaţi dar în aşa fel ca să căpătaţi premiul! Toţi cei ce se luptă la jocurile de obşte se supun la tot felul de înfrânări. Şi ei fac lucrul acesta ca să capete o cunună, care se poate veşteji; noi să facem lucrul acesta pentru o cunună, care nu se poate veşteji. Eu, deci, alerg, dar nu ca şi cum n-aş şti încotro alerg. Mă lupt cu pumnul, dar nu ca unul care loveşte în vânt. Ci mă port aspru cu trupul meu, şi-l ţin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat.

Această generaţie trebuie să dea drumul lumii şi să se prindă strâns de Hristos!

Ce fac? Se uită la televizor