Blestemul generaţiilor

de Wayman Mitchell

 

Familia Kennedy are un trecut foarte interesant. Joe Kennedy făcea contrabandă cu rom în timpul Prohibiţiei[1]. El era tatăl lui John F. Kennedy care a fost asasinat după ce a devenit preşedintele Statelor Unite. Unul dintre fiii lui Joe, Joe Jr., a fost omorât în al Doilea Război Mondial, şi o fiică, Rosemary, s-a născut retardată. Edward Kennedy şi-a rupt coloana într-un accident de avion. Bobby Kennedy a fost asasinat în Los Angeles, California, când candida la preşedinţie. Edward Kennedy a sărit cu maşina de pe un pod şi a înecat-o astfel pe Mary Joe Kopechne în circumstanţe dubioase. Lucrul acesta a adus o pată reputaţiei lui pe care n-a putut s-o şteargă niciodată. Unul dintre fiii lui Edward s-a îmbolnăvit de  cancer osos când era adolescent. Fiul lui Bobby Kennedy, David, a murit din cauza unei supradoze de droguri într-o cameră de motel. Toate aceste întâmplări nefericite au făcut mulţi oameni să presupună că există un blestem asupra familiei Kennedy. Biblia vorbeşte despre blesteme de familie.

În cartea Iosua îi vedem pe copiii lui Israel care urmau să cucerească cetatea Ierihonului şi să nu lase niciun inamic viu acolo. Era un oraş blestemat – fiecare lucru era însemnat pentru judecata lui Dumnezeu. Iosua 6:26 spune: „Atunci a jurat Iosua, şi a zis: „Blestemat să fie înaintea Domnului omul care se va scula să zidească din nou cetatea aceasta a Ierihonului! Cu preţul întâiului său născut îi va pune temeliile şi cu preţul celui mai tânăr fiu al lui îi va aşeza porţile!”

1 Împăraţi 16:34 spune finalul poveştii: „Pe vremea lui, Hiel din Betel a zidit iarăşi Ierihonul; i-a pus temeliile cu preţul lui Abiram, întâiul lui născut, şi i-a pus porţile cu preţul lui Segub, cel mai tânăr fiu al lui, după cuvântul pe care-l spusese Domnul prin Iosua, fiul lui Nun.”

Aici avem un indiciu fascinant despre blestemele de familie.

Cartea Geneza povesteşte despre un bărbat şi o femeie care au fost puşi în grădină de Dumnezeu. Ei nu au ascultat Cuvântul lui Dumnezeu şi au păcătuit, şi păcatul lor a adus un blestem care se găseşte în Geneza 3:14-19. Aici sunt implicate trei personaje: Adam, soţia lui, Eva şi şarpele.

„Domnul Dumnezeu a zis şarpelui: „Fiindcă ai făcut lucrul acesta, blestemat eşti între toate vitele şi între toate fiarele de pe câmp; în toate zilele vieţii tale să te târăşti pe pântece, şi să mănânci ţărână.Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul, şi tu îi vei zdrobi călcâiul.„Femeii i-a zis: „Voi mări foarte mult suferinţa şi însărcinarea ta; cu durere vei naşte copii, şi dorinţele tale se vor ţine după bărbatul tău, iar el va stăpâni peste tine.„Omului i-a zis: „Fiindcă ai ascultat de glasul nevestei tale, şi ai mâncat din pomul despre care îţi poruncisem: „Să nu mănânci deloc din el”, blestemat este acum pământul din pricina ta. Cu multă trudă să-ţi scoţi hrana din el în toate zilele vieţii tale; spini şi pălămidă să-ţi dea, şi să mănânci iarba de pe câmp. În sudoarea feţei tale să-ţi mănânci pâinea, până te vei întoarce în pământ, căci din el ai fost luat; căci ţărână eşti, şi în ţărână te vei întoarce.”

Aici este începutul blestemului peste familia omului.

Romani 5:12, 17, 19 spune: „De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume, şi prin păcat a intrat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toţi au păcătuit…17. Dacă deci, prin greşeala unuia singur, moartea a domnit prin el singur, cu mult mai mult cei ce primesc, în toată plinătatea, harul şi darul neprihănirii, vor domni în viaţă prin acel unul singur, care este Isus Hristos!” Versetul 19 „Căci, după cum prin neascultarea unui singur om, cei mulţi au fost făcuţi păcătoşi, tot aşa, prin ascultarea unui singur om, cei mulţi vor fi făcuţi neprihăniţi.”

Când Adam a păcătuit şi a fost blestemat, blestemul nu a venit numai asupra lui, ci a început să-i afecteze şi pe urmaşii lui. În Exod 20:5 găsim o afirmaţie care este folosită de şapte ori în Biblie: „Eu, Domnul, Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc nelegiuirea părinţilor în copii până la al treilea şi la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc.” Istoria arată că există blesteme care vin asupra unor grupuri de oameni şi se transmit de-a lungul timpului, din generaţie în generaţie.

În Iosua 7, Dumnezeu le spune copiilor lui Israel că Ierihonul trebuie pus deoparte pentru El. Li se spune: „Nu veţi lua aurul şi argintul pentru că sunt închinate Domnului. Nu vei lua turme sau pradă. Toate sunt consacrate judecăţii lui Dumnezeu.”

Acan decide că Dumnezeu nu vorbeşte serios aici şi ia o manta babiloniană, aur şi argint. Rezultatul acestui lucru este că toţi copiii lui Israel au fost pedepsiţi pentru păcatul pe care l-a făcut Acan. Acan, argintul, aurul, fiii şi fiicele lui, boii, măgarii şi oile au fost toţi scoşi afară şi blestemaţi. Povestea lui Acan este un exemplu puternic despre cum poate păcatul unui singur om să afecteze o familie întreagă.

Pentru oamenii din vechime, binecuvântările şi blestemele erau nişte factori foarte importanţi pentru bunăstarea lor. Când peste o familie venea o binecuvântare, o putere supranaturală începea să stabilească cursul vieţii lor şi vieţilor următoarelor generaţii. Când venea un blestem, ei înţelegeau că începe să lucreze o altă forţă. De multe ori aceste blesteme implicau folosirea incantaţiilor, magiei şi diferitelor tipuri de vrăji. Pentru a înţelege problema multor familii din ziua de azi trebuie să înţelegem că aceste probleme trec dincolo de generaţia în care trăim acum şi îşi au rădăcina în vechime. Lucrurile care se întâmplă astăzi sunt uneori efectul păcatelor făcute de generaţiile trecute care continuă să afecteze şi vieţile noastre.

Esenţa unui blestem

Vechiul Testament este foarte exact în ce priveşte esenţa blestemelor şi putem descoperi multe lucruri interesante în el. Deuteronom 27:20-23 ne spune:

„Blestemat să fie cel ce se va culca cu nevasta tatălui său, căci ridică învelitoarea tatălui său! – Şi tot poporul să răspundă: „Amin!” Blestemat să fie cel ce se va culca cu vreo vită oarecare! – Şi tot poporul să răspundă: „Amin!” Blestemat să fie cel ce se va culca cu sora sa, fiica tatălui său sau fiica mamei sale! – Şi tot poporul să răspundă: „Amin!” Blestemat să fie cel ce se va culca cu soacra sa! – Şi tot poporul să răspundă: „Amin!”

În versetul 15 citim: „Blestemat să fie omul care va face un chip cioplit sau un chip turnat, căci este o urâciune înaintea Domnului, un lucru ieşit din mâini de meşter, şi care-l va pune într-un loc ascuns! – Şi tot poporul să răspundă: „Amin!”

Levitic 18:22-23 afirmă: „Să nu te culci cu un bărbat cum se culcă cineva cu o femeie. Este o urâciune. Să nu te culci cu o vită, ca să te pângăreşti cu ea. Femeia să nu se apropie de o vită, ca să curvească cu ea. Este o mare mişelie.”

Dumnezeu spune că aceste lucruri sunt o urâciune înaintea Lui. Zoofilia, homosexualitatea, idolatria, a avea copii nefiind căsătorit (nelegitimitate) sunt lucru care aduc un blestem peste cei care le practică. Acestea nu sunt toate motivele pentru blesteme, dar sunt unele din rădăcinile lor.

De asemenea, implicarea în vrăjitorie aduce un blestem. Table Ouji, globuri de cristal, cititul în palmă, analizarea scrisului, iridologia, reflexologia, acupunctura, spiritismul, ghicirea, vindecarea magică şi hipnoza sunt exemple de practici comune astăzi. Există un blestem care vine peste cel care practică aceste lucruri şi peste familia lui. Acestea nu sunt doar superstiţii ignorante, ci urâciuni înaintea lui Dumnezeu, care aduc un blestem spiritual peste cei implicaţi în ele. Puterea din spatele unui blestem este o putere demonică, ce leagă pe cineva într-un mod semnificativ.

Vechiul Testament vorbeşte despre Cain, care s-a dus pe câmp, s-a certat cu fratele lui şi l-a omorât. Nu ştiu dacă a luat o bâtă şi l-a bătut sau i-a spart capul cu o piatră, sau l-a sugrumat, dar şi-a ucis fratele. Din cauza acestei crime a venit un blestem peste viaţa lui Cain. O energie din târâmul spiritual i-a interzis să mai aibă parte de productivitatea pământului. Acea forţă invizibilă nu poate fi văzută. Lucrul care o activează este ascuns, dar în spatele acestuia este o putere demonică.

În Deuteronom 28 găsim enumerate reuzultatele înfricoşătoare care apar când ignorâm principiile Cuvântului lui Dumnezeu. Citind vei vedea rezultatele oribile asupra familiei: boală, foamete, epidemii. Neascultarea atrage după sine un blestem care este controlat de o forţă malefică.

O întâlnire

Cu câţiva ani în urmă am fost chemat să vin la o casa la 1:30 dimineaţa de un om care nu venea la biserica noastră. Cineva de la noi din biserică i-a mărturisit şi i-a spus că îl putem ajuta dacă va avea vreodată nevoie de ceva. Când am intrat în casă am văzut-o pe soţia lui fermecătoare, care se trăgea dint-o familie din India. Cum m-a văzut a ţipat atât de tare încât ţi s-ar fi ridicat tot părul din cap dacă ai fi auzit-o. Bunica şi bunicul erau înghesuiţi într-un colţ împreună cu toţi copiii. Soţul era complet uimit. Habar nu avea ce a păţit soţia lui. Ca să fiu sincer, nici eu nu eram sigur, cu excepţia faptului că ştiam că e o manifestare demonică. Ea a fugit în dormitor, iar eu şi soţul ei după ea. Ţipa suficient de tare ca să facă să cadă varul de pe pereţi şi eram sigur că poliţia avea să apară curând cu lanterne aprinse şi sirene zgomotoase. Demonul încerca să fugă de mine şi femeia a intrat într-un dulap şi s-a ascuns după nişte haine. Ţipam la demon în numele lui Isus Hristos şi încercam să înţeleg care era problema. Nu ştiam atunci lucrurile pe care le ştiu acum despre forţele demonice. I-am poruncit demonului: „Spune-mi cum te numeşti!” Femeia a continuat să ţipe, dar în final am câştigat dominare şi a început să spună un nume. în timp ce spunea numele, vocea ei se schimba într-o altă voce care era foarte seducătoare. L-am întrebat pe soţul ei: „Cine este?” El a răspuns: „E fratele ei.” Mi-am dat seama că aveam de-a face cu un demon care intrase în această femeie din cauza incestului. Când i-am poruncit demonului să plece, vocea s-a schimbat din nou. Am întrebat această nouă manifestare: „Când ai intrat în această femeie?” A urmat o poveste şocantă: demonul intrase în ea când mama ei era însărcinată cu ea de patru luni şi mersese la o vrăjitoare ca să încerce s-o avorteze. M-am uitat în partea dreaptă a dulapului şi la capătul patului era un crucifix mare. Când mi-a căzut privirea peste el, Dumnezeu mi-a vorbit: „Nu vei obţine eliberare până când nu-l scoţi de acolo.” Nici nu-mi venise bine gândul în minte când femeia a sărit din dulap, a fugit, a îngenuncheat lângă pat şi a început să îmbrăţişeze crucifixul, uitându-se la mine cu o privire ironică. Acesta a fost un exemplu despre falsitatea scenelor din filme în care preotul îl înfruntă pe Diavol cu un crucifix în mână pentru a obţine eliberare. Dumnezeu pusese în mintea mea gândul că aceasta era rădăcina motivului din cauza căruia nu obţineam eliberare. Aproape în acelaşi timp, m-am uitat în stânga la un tablou ce înfăţişa inima sângerândă a lui Isus. Nici nu mă gândisem bine la asta că ea a sărit a luat ambele obiecte şi a început să le dezmierde. Aceasta era o lecţie despre puterea forţelor spirituale. Oamenii care se trag din familii orientale sau indiene sunt deosebit de sensibili în această zonă din cauza moştenirii lor de idolatrie.

Pericole

Biblia spune că esenţele unui blestem sunt forţa şi puterea demonică. Consiliez în mod constant oameni care sunt implicaţi în homosexualitate, care au făcut incest, molestaţi sexual atunci când erau copii, violaţi sau prinşi în idolatrie şi activităţi oculte. Lucrurile acestea devin din ce în ce mai frecvente în generaţia în care trăim.

Din ce în ce mai des consiliez femei care au avortat unul, doi, trei şi uneori patru copii. Avortul este crimă. El atrage asupra sa expunerea la puterea unui blestem, care produce o legătură spirituală.

Oamenii care au făcut arte marţiale, kung-fu, karate sau orice altceva (există o mulţime de stiluri acum) s-au expus unui blestem. În spatele tuturor artelor marţiale este înrădăcinată o teologie orientală. Sunt implicate duhuri reale şi cineva nu va progresa în artele marţiale fără să aibă contact cu forţe demonice pentru a obţine putere. Şi lucrul acesta aduce un blestem. Oricine care a fost implicat vreodată în aşa ceva are nevoie de eliberare. O manifestare specifică şi comună a blestemului care însoţeşte artele marţiale este apariţia durerilor severe de stomac.

În Deuteronom 28 sunt enumerate rezultatele blestemelor care acţionează în societatea umană. E ca şi cum ai citi ziarul de dimineaţă – tragediile şi slăbiciunile sunt rezultatul blestemului care acţionează asupra omenirii.

Cu câţiva ani în urmă, am consiliat un tânăr cu soţia lui în legătură cu nişte probleme de familie foarte serioase. După vreo cincisprezece minute trăgeam concluzia şi-i sfătuiam să facă anumite lucruri când tânărul a spus: „Dragă, poţi să ieşi din cameră? Vreau să vorbesc singur cu pastorul Mitchell.” Cum a ieşit soţia lui din cameră a spus: „Pastore, nu mai pot să trăiesc cu lucrul acesta.” şi a început să-mi spună că în tinereţe fusese implicat în zoofilie. Mi-a mărturisit şi o întâlnire într-o cameră de motel care-i deschisese inima spre homosexualitate. Eu nici măcar nu menţionasem aceste subiecte, dar ele îi presau mintea şi conştiinţa chinuindu-l. Mi-am dat seama că problemele lui actuale sunt rezultatul unui blestem venit în urma păcatelor lui din trecut. Descriu puterea unui blestem; rezultatul unui popor care nu ascultă de poruncile lui Dumnezeu şi care-şi deschid inimile către alte lucruri. Consecinţele sunt distorsiune sexuală, boli mintale, boli, confuzie în minte, fobii de diferite tipuri, sărăcie şi divorţ.

Ce ar putea determina un om inteligent, educat „normal” să se dezbrace în faţa unei fetiţe de cinci sau şase ani sau să se expună în public? îţi spun eu ce: un demon. De ce un adult, care aparent este normal din toate punctele de vedere, s-ar simţi atras de un copil de cinci sau şase ani şi ar fi atât de antrenat de acestă pornire încât să abuzeze de acel copil? Un demon – este singura explicaţie posibilă. Vorbim despre capitolul 28 din Deuteronom care este prezent în generaţia noastră pentru că oamenii au pierdut controlul asupra propriilor personalităţi.

Anorexia, o boală în care oamenii se înfometează treptat până la moarte îşi are rădăcinile în abuzul sexual. Am slujit oamenilor bolnavi de bulimie, care mănâncă mai mult decât pot, vomită, apoi mai iau o masă şi o vomită şi pe aceea. De multe ori am văzut că rădăcina acestor boli se află în abuzuri sexuale din trecut. A fost activat un blestem şi un duh demonic lucrează în viaţa acelei persoane distrugându-i bunăstarea. Am consiliat mulţi oameni aflaţi într-o despresie de nedescris şi am descoperit că rădăcina era abuzul sexual. Am vorbit cu mulţi oameni implicaţi în homosexualitate. Fie că era vorba de o relaţie ocazională, fie că era vorba de una care s-a dezvoltat pe o perioadă mai lungă de timp, momentul în care aceasta era menţionată, producea din partea lor o reacţie imediată. În unele cazuri e posibil ca aceste persoane să nu mai fi spus nimănui despre asta, dar lucrul acesta rămâne acolo ca un cancer care-i macină şi nu vrea să plece. Vine în mintea lor, îi chinuie, îi conduce, îi deranjează distrugându-le pacea şi bunăstarea.

Rupând blestemul

Un psihiatru îţi va cere între 50 şi 150 de dolari ca să stea să-ţi asculte povestea şi să spună: „Aha, da, da, înţeleg.” şi vei pleca exact la fel cum ai venit sau mai rău. Doar Evanghelia lui Isus Hristos are puterea de a rupe blestemul. Această putere se află în răscumpararea pe care o dă Isus Hristos prin cruce.

Galateni 3:13 spune: „Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-Se blestem pentru noi”. Evanghelia lui Isus Hristos este o veste extrem de bună deoarece eliberarea de demoni şi iertarea păcatelor este parte din răscumpărare! Isus a rupt puterea forţelor demonice şi a învins Diavolul când a înviat din morţi şi S-a înălţat.

Evanghelia lui Hristos este puterea mântuirii pentru oricine crede. Acest cuvânt „crede” este un cuvânt al acţiunii. Este un cuvânt al însuşirii, înseamnă să te ridici şi să-ţi foloseşti drepturile, să apuci ceea ce ţi-a pregătit Dumnezeu şi să faci din asta proprietatea ta. În Coloseni 1:13, 14 citim: „El ne-a izbăvit de sub puterea întunericului, şi ne-a strămutat în Împărăţia Fiului dragostei Lui, în care avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor.”

Paşi spre eliberare

Sunt câţiva paşi pe care trebuie să-i urmăm pentru a primi eliberare. Primul este mărturisirea păcatelor care au adus blestemul. Nu ştiu de câte ori am ascultat persoane care descriau o problemă din viaţa lor şi nu aveau nici cea mai vagă idee care ar putea fi rădăcinile ei. Le întrebam: „Ai fost vreodată molestată când erai copil, violată sau ai fost implicată într-o relaţie incestuoasă?” Indiferent că s-a întâmplat în urmă cu un an sau cu douăzeci, în 99% din cazuri persoana începe să verse lacrimi instantaneu. Acea cicatrice oribilă este vie şi activă în vieţile lor. Poate nu au spus nimănui. Mulţi au scos-o din partea conştientă a minţii şi au alungat-o în subconştient, dar nu a dispărut. E încă foarte vie. O simplă întrebare din partea unui suflet iubitor şi prietenos scoate la lumină întreaga mărturisire că ei au participat la ceva ce nu ar vrea ca nimeni de pe pământ să ştie.

Al doilea pas este recunoaşterea participării şi vinei tale. Generaţia noastră greşeşte gândindu-se că atunci când un copil este molestat, el nu participă. Sunt de acord, copilul a fost exploatat, dar în multe cazuri există o participare voită în acea activitate şi vina este prezentă. Până când participarea şi vina nu vor fi recunoscute, nu va exista nicio eliberare. De multe ori rezultatul unei astfel de exploatări este vina şi neiertarea. Amărăciunea macină persoana în interior. Astfel de oameni trebuie să aibă dominare iertând şi rupând blestemul în mod conştient, alungând forţa care este implicată.

Când persoana a fost implicată în arte marţiale, idolatrie, vrăjitorie, sau abuz sexual, duhul trebuie alungat şi uşa trebuie închisă. Ea trebuie să renunţe la acel stil de viaţă – noi numim asta „pocăinţă”.

Puterea sângelui

Următorul pas este însuşirea remediului lui Dumnezeu, sângele care a curs pe crucea Calvarului. Dumnezeu ştie cum să vindece. Evrei 9:14 afirmă: „cu cât mai mult sângele lui Hristos, care, prin Duhul cel veşnic, S-a dus pe sine însuşi jertfă fără pată lui Dumnezeu, vă va curăţi cugetul vostru de faptele moarte, ca să slujiţi Dumnezeului celui viu!”

Dumnezeu va vindeca mintea ta de consecinţele păcatului şi va rupe blestemul. Biblia spune că Dumnezeu „ne-a izbăvit de sub puterea întunericului, şi ne-a strămutat în Împărăţia Fiului dragostei Lui, în care avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor.” (Coloseni 1:13-14).

Asta vine prin sângele Lui.

O transformare glorioasă

Dacă teologia ta spune că odată ce oamenii îngenunchează la altar şi primesc umplerea cu Duhul Sfânt, nu vor mai avea niciodată nicio problemă, atunci teologia ta este greşită. Faptul că înţelegi asta va ajuta mulţi oameni şi  va opri sesiuni de consiliere interminabile.

Un bărbat a venit în una dintre bisericile noastre şi a fost mântuit. Avea barbă mare, părul lung, mustaţă mare; arăta ca un urs. În noaptea în care a fost mântuit a fost umplut cu Duhul Sfânt pe moment. Habar nu avea ce i se întâmplase. Următoarea dată când l-am văzut era tuns şi bărbierit. Arăta ca un alt om. Chiar şi oamenii care lucrau cu el ştiau că ceva  i s-a întâmplat.

Câteva zile mai târziu a venit în biroul meu şi mi-a zis: „Pastore, am fost mântuit cu adevărat şi-L iubesc pe Dumnezeu, dar mintea mea este chinuită. Sunt atât de frământat, nu ştiu ce se întâmplă cu mine. Vreau să-L slujesc pe Dumnezeu, dar înăuntrul meu sunt zdrobit.” Pot să recunosc de mult timp acum simptomele unui blestem activ. Am început să-i pun întrebări standard, inclusiv: „La ce fel de secte ai mers?” Mersese la toate pe care ţi le poţi imagina. În timp ce eu şi Greg Johnson ne rugam cu el în acea zi, a început să urle ca un câine şi l-a speriat pe Greg Johnson în asemnea hal încât mi-a mărturisit după aceea că voia să fugă din cameră. Dar cam în treizeci de secunde, Dumnezeu l-a eliberat pe acel băiat. A fost un om schimbat. Mintea lui a fost vindecată.

Era o fată în vârstă de 28 de ani care a venit la biserică. Chiar dacă venea de aproape cinci ani, era evident că era un dezastru emoţional. Era atât de frântă încât nici măcar nu dădea mâna cu mine. Într-un final, motivată de nişte filme pe care le-am pus despre abuzul sexual, a venit şi mi-a spus: „Pastore, trebuie să vorbesc cu tine. Nu ştiu ce e greşit la mine. Nu pot să-l ating pe Duhul Sfânt. Am încercat din nou şi din nou. Sunt deprimată tot timpul.” I-am pus întrebările standard şi a început să-mi povestească cum fusese abuzată sexual de tatăl ei vitreg de la vârsta de nouă ani până la sfârşitul adolescenţei. Îi spusese mamei ei despre asta, dar mama n-a crezut-o şi mai avea puţin şi-o dădea afară din casă. Asta a produs amărăciune în inima ei. A plecat de acasă şi a trăit pe cont propriu; a fost mântuită, dar nu a putut fi umplută cu Duhul Sfânt. În momentul când am întrebat-o despre asta, a început să plângă necontrolat. Ne-am rugat şi în momentul în care mi-am pus mâinile peste ea şi am luat dominare peste acel duh, ea a început să vorbească în alte limbi, a fost umplută cu Duhul Sfânt.

Într-o duminică dimineaţa, în biserica mea, o tânără căsătorită, în vărstă de 21 de ani a răspuns la chemarea la altar. Împreună cu alţi 250 de oameni, s-a rugat şi Dumnezeu a eliberat oameni peste tot în clădire. Ştiam că avea probleme emoţionale puternice; nu era niciodată bucuroasă. Îi plăcea să poarte cizme de cowboy, pălării şi fuste mari şi mergea apăsat ca un plugar.

Untitled-3

„Salut! Sunt un prieten vechi al tatălui tău!”

Eram îngrijorat în privinţa ei, dar niciodată nu avusesem ocazia să discut personal cu ea. În acea seară a cântat în cor şi ne-a spus mărturia ei: „De şaisprezece ani am avut o problemă foarte gravă în viaţa mea. La vârsta de cinci ani am fost molestată sexual de un bărbat mai în vârstă. Lucrul acesta a produs o amărăciune atât de mare în mine faţă de bărbaţi încât am decis că nu voi avea niciodată relaţii cu bărbaţi. Astfel am devenit lesbiană.” Fusese lesbiană până când a fost mântuită, cu doi ani în urmă, dar nu tratase cu această problemă şi nu era vindecată.” În acea duminică dimineaţă şi-a recunoscut amărăciunea adâncă, ura şi resentimentele pe care le avea. A răspuns la chemarea la altar şi după serviciul de biserică a venit la mine cu lacrimi curgându-i pe faţă şi mi-a spus că era prima dată când a plâns în ultimii şaisprezece ani. În seara aceea a venit îmbrăcată în rochie şi avea pe faţă un zâmbet mare. Miercuri seară abia o mai recunoşteai. Astăzi este o tânără încântătoare. Într-o clipă Dumnezeu a eliberat-o. „Dacă Fiul vă face liberi, veţi fi cu adevărat liberi” Aş putea să continui să vorbesc despre cazuri de transfomări glorioase. Dumnezeu rupe puterea blestemului.

Acţionează!

Poate în timp ce ai citit asta ai fost atins. Poate chiar ai început să plângi. Dumnezeu poate rupe puterea blestemului chiar acum. Recunoşti rădăcina problemei tale, sau poate vezi o cărare care duce în trecut, la familia ta; un blestem care te afectează. Simplul fapt că eşti mântuit nu înseamnă că blestemul este rupt automat, trebuie să urmezi anumiţi paşi ca să-l rupi.

Dacă ai fost implicat în arte marţiale trebuie să iei autoritate şi să renunţi la asta, recunoscând că o parte din problemă este eliberarea activităţii demonice prin participarea ta.  Dacă eşti implicat în vreo formă de idolatrie trebuie să distrugi idolii. Dacă ai cărţi despre religii oculte sau false, trebuie să le distrugi. Dacă ai fost implicat în activităţile sexuale pe care le-am menţionat, nu trebuie să le mărturiseşti soţului sau soţiei, trebuie să i le mărturiseşti lui Dumnezeu şi Dumnezeu te va elibera.

  1. Ca să fii eliberat trebuie să te rogi şi să-I mărturiseşti lui Dumnezeu, numind lucrul sau lucrurile despre care tratează Dumnezeu cu tine.
  2. Trebuie să spui numele oamenilor care au fost implicaţi şi să-i ierţi din toată inima.
  3. Trebuie să faci o mărturisire sinceră înaintea lui Dumnezeu. „Mărturisire” înseamnă “să spui acelaşi lucru pe care-l spune şi Dumnezeu despre păcatul tău”.
  4. Trebuie să-ţi însuşeşti sângele lui Isus Hristos ca El să te poată elibera. Chiar acum, trebuie să iei dominare în numele lui Isus Hristos peste orice duh care alimentează blestemul şi efectele lui în viaţa ta, să-ţi spui greşelile în rugăciune şi să pui deoparte oricât de mult timp e necesar pentru a te ruga, până când simţi victorie şi eliberare în duhul tău.

[1] În istoria Statelor Unite prohibiţia a fost o perioadă începând cu 1920 până în 1933, în timpul căreia vânzarea, producerea, consumarea şi transportarea de alcool şi băuturi alcoolice erau interzise la nivel naţional.

Un gând despre „Blestemul generaţiilor

Comentariile sunt închise