micul toboșar

Ca-n fiecare an, cu ocazia Crăciunului, suntem provocați la o analiză interioară, ca un gest reflex, emoționant. M-a fascinat mereu un anumit colind căci îi intuiam capacitatea ofertantă. ”Micul toboșar” aduce în prim-plan povestea unui băiat care vine la staulul unde s-a născut Isus pentru a-i aduce un omagiu. Pus în fața acestui fapt, înțelege că nu are niciun cadou. Magii împresionează prin opulență și exclusivitate, păstorii sunt înștiințați de un mesager divin despre împlinirea profețiilor, iar el oferă în dar doar un cântec care răsună în noapte!

Ca-n fiecare an, recitim pasaje semnificative și interpretăm în aceeași cheie simboluri și semnificații menite să ne facă mai conștienți de șansa de care omenirea a avut parte. În Luca, în prima parte a capitolul doi, se prezintă contextul istoric al nașterii lui Isus. Odată minunea înfaptuită, autorul epistolei se oprește asupra unui detaliu pe care-l consideră semnificativ. Daca Matei notează cu amănunte revelația de care au parte magii, Luca se oprește la păstorii „care făceau de strajă”, căci un ,,înger al Domnului” le aduce vestea bună ,,care va fi o mare bucurie pentru tot norodul”. În ambele cazuri, se observă disponibilitatea de a renunța la preocupările imediate și de a alerga într-un suflet să-L vadă pe Pruncul care a schimbat lumea. E un laitmotiv acesta prin care Dumnezeu se folosește de oameni fără statut social sau politic ca să producă o schimbare de direcție în destinul omenirii. În debutul lui David pe scena istoriei, un tânăr păstor, cel mai mic dintre frații lui, nu transpar nici măreția, nici rolul pe care-l va juca în crearea liniei care va culmina cu nașterea lui Isus.

Ca-n fiecare an, iată-ne stând în fața staulului, plini de uimire față de Copilul a cărui naștere a oprit timpul în loc. Și, invariabil, mi se strecoară timid în suflet întrebarea: „Ce Îi ofer eu pruncului nou-născut?” Într-o societate în care civilizația modernă a pierdut însemnele religiozității pare desuetă alinierea inimii în poziția smereniei. Magii I se închină cu daruri care anticipează simbolic parcursul tragic, dar salvator a lui Isus pe pământ. Băiatul din colind îi cere voie Mariei să cânte, iar cântecul devine o formă de închinare. Versurile acestuia pot fi ale unei reinventări, echivalente cu bătaia unei inimi pe care o putem învăța să respecte tonalitatea ritmată sau plină de candoare care reiterează interogativ dincolo de timp

”Ți-aș putea cânta

Pa rum, pum, pum

La toba mea?’