„Casa Olarului” a luat fiinţă într-o perioadă istorică cunoscută ca ”Jesus People Movement” (”Mişcarea Oamenilor lui Isus”), care s-a desfăşurat în America, la începutul anilor 1970. Pastorul fondator a fost Wayman Mitchell (1929-2020). El a preluat biserica din Prescott, Arizona dorind ca aceasta să aibă o influență benefică în comunitatea din care făcea parte, un aspect important al viziunii sale despre evanghelizarea lumii. Cât timp a condus biserica, pastorul Wayman a fost preocupat de formarea viitorilor lideri care să ducă mai departe atât mesajul Evangheliei, cât și viziunea bisericii din Prescott. Urmarea acestui deziderat este că în 1973 a fost deschisă prima biserică în Kearney, Arizona, iar apoi a fost trimis primul cuplu de misionari, în Mexic. Părtăşia creştină „Casa Olarului” este formată din peste 2000 de biserici deschise în mai mult de 100 de țări.
Istoric România
În contextul unei Românii măcinate de consecințele ideologiei comuniste, la Brașov, un grup de credincioși care predica Cuvântul lui Dumnezeu, avea să pună bazele unei noi biserici în luna martie, 1992. Aceasta va fi condusă de Richard Brooks, un misionar venit din America. El a avut convingerea că Dumnezeu poate schimba radical viețile oamenilor, prin alegerea conștientă și asumată de a face voia Lui, revelată prin Biblie.
ISTORIC CLUJ-NAPOCA
Începutul bisericii din Cluj-Napoca stă sub semnul demersului desfășurat de pastorul Dan Petrean și de soția sa, Delia, care s-au mutat din Brașov, în februarie 2004. Prima locație a bisericii a fost un garaj. Aici se întâlneau cei care au răspuns la mesajul predicat prin evanghelizare sau prin serile de filme creștine organizate în aer liber, in diferite locuri din oraș. Un început mic, dar care va face diferența într-un oraș bogat reprezentat ecumenic.
Din februarie 2015, biserica din Cluj-Napoca este condusă de pastorul Cristinel Lungu și de soția sa, Claudia. Preluarea acestui rol constituie un privilegiu, căci ”am găsit aici o mână de oameni buni, credincioși și dedicați lui Dumnezeu. E minunat să vedem cum Dumnezeu, în bunătatea Lui, salvează suflete și restaurează vieți, pentru că ”la ce ar folosi unui om să câștige toată lumea și să-și piardă sufletul?” Marcu 8:3
Venirea acestora marchează un moment important în evoluția bisericii, numărul celor care participă la slujbele săptămânale fiind în continuă creștere.

