„În bisericile noastre, credem că Dumnezeu a lăsat conducerea în mâinile bărbaţilor. Poţi să păşeşti în oricare dintre bisericile noastre şi să vezi că sunt la fel de mulţi bărbaţi convertiţi ca şi femei. Dumnezeu vrea ca bărbaţii să se ridice, să trăiască pentru El şi să stabilească direcţia şi ritmul în care se dezvoltă biserica în raport cu evanghelizarea lumii. Una dintre caracteristicile unice ale părtăşiei noastre este că avem bărbaţi care sunt bărbaţi. Majoritatea dintre voi nu aveţi nicio idee despre cât de rar este lucrul acesta.”
Aceste cuvinte au fost scrise de către pastorul Wayman Mitchell în cartea „PowerLiving”, publicată în 1987. Probabil fondatorul părtășiei noastre nu realiza cât de profetice sunt cuvintele sale. Băieții din ziua de azi suferă de o lipsă totală de încurajare și îndrumare în procesul de descoperire și cultivare a spiritului masculin. Acest lucru este reflectat în creșterea ratelor de abandon școlar și de suicid printre bărbați, mai ales în țările dominate de cultura vestică. Criza de sens își are rădăcinile în abandonarea rolului atribuit de Dumnezeu bărbaților la crearea rasei umane. Acela de lideri, de protectori și de furnizori de hrană.
Tabăra pentru bărbați organizată de Biserica Casa Olarului este organizată anual și se desfășoară într-o zonă muntoasă. Ea își propune să trezească în participanți acest spirit masculin, înăbușit de rutina zilnică, de confort și de tehnologie. Fiind împărțiți pe echipe, pe parcursul unei zile, bărbații trec prin probe care testează rezistența fizică, determinarea, simțul de orientare, dar și camaraderia, înțelepciunea sau iscusința. La sfârșitul zilei, „pipa păcii” care încheie competiția este reprezentată printr-un guylas pregătit de către organizatori. Apoi participanții au ocazia să țină o scurtă predică pornind de la tema anuală a taberei. În acest an, textul a fost ales din Faptele Apostolilor, cu subiectul „Puși deoparte pentru Dumnezeu.”
„Pe când slujeau Domnului și posteau, Duhul Sfânt a zis: „Puneți-Mi deoparte pe Barnaba și pe Saul pentru lucrarea la care i-am chemat.”” – Faptele Apostolilor 13:2
