Povestea din Geneza descrie cum femeia a fost zămislită din coasta lui Adam (Om) în timp ce acesta zăcea într-un somn adânc trimis de Dumnezeu. Cuvântul din ebraică tradus ca și ”coastă” este folosit în alte locuri din Biblie ca și termen arhitectural și este tradus ca ”parte” sau ”latură”. Așadar, autorul pictează o imagine a complementarității, cei doi sunt două jumătăți ale aceluiași întreg, două părți care se completează una pe alta. Dar cele două părți nu pot fi complementare decât dacă sunt într-o oarecare măsură opuse, atunci când lipsurile unei jumătăți sunt completate de către lucrurile la care cealată jumatate excelează.
Acest lucru este confirmat și în declarația divină „Nu este bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor potrivit pentru el.” Cuvântul tradus ca „potrivit” are și sensul de contrar, adică este vorba despre „un ajutor împotriva sa” sau „un ajutor potrivnic”.
Adam îl reprezintă pe Dumnezeu în fața Creației, el a primit de la El un nume și un scop și apoi, continuând lucrarea divină, Adam dă nume animalelor. Primind un nume, automat acestea primesc și un rol în Grădina Edenului.
Anticii credeau că fiecare nume are în spate o semnificație, un scop. O piatră este un lucru fără scop, materie fără folos, dar dacă un om își imaginează ca ar putea fi folosită drept ciocan, piatra primește un nume nou și un scop. Ea primește un rol în rânduirea omenească, devine folositoare. La fel ne putem imagina povestea domesticirii animalelor. Odată ce primesc un nume, o identitate, ele sunt integrate în comunitatea umană ca și animale de povară, surse de hrană etc. Bineînțeles, scopul primit nu poate fi arbitrar, trebuie să se potrivească cu natura lor. Un leu nu poate deveni animal de companie și o piatră nu poate deveni hrană de exemplu.
Dacă rolul lui Adam este să dea nume animalelor, adică să le vorbească, rolul Evei este opus, adică să asculte ce zic animalele. Așa putem înțelege cum a putut șarpele să vorbească Evei și să o înșele. Rolul atribuit femeii este să îi asculte pe cei fără nume, fără scop sau pe cei nemulțumiți de numele primit. Apoi ea transmite bărbatului ei o perspectivă nouă, și îl provoacă să găsească un nume nou sau un nume mai bun pentru cei străini, care nu fac parte din comunitate. Astfel, Eva este un ambasador al Creației înaintea lui Adam, reprezentantul tradiției și al culturii.
Dacă Adam aduce ordine și stabilitate, Eva aduce o perspectivă nouă, ceva diferit, care are rolul de a înnoi și a extinde ordinea stabilită de Adam, de a lărgi Grădina Paradisului. Însăși actul nașterii reprezintă același principiu, femeia adună materie străină, o integrează în corpul său și creează viață nouă pe care o aduce apoi în familie și în trupul comunitar, unde i se va atribui un nume și un rol.
Procesul artistic poartă același tipar: culori, materiale și concepte străine și fără legătură între ele sunt adunate de artist, care le asimilează în minte și dă naștere unei opere de artă. Arta în sine are scopul de a aduce bucurie, care reînnoiește sufletul omului, iar unele opere de artă au chiar potențialul de a influența societatea și a aduce schimbări la nivel global. De aceea orice act artistic este aproape imposibil fără să ne acceptăm și să ne cultivăm partea feminină interioară pe care fiecare dintre noi o are în măsură mai mică sau mai mare. Mai mult de atât, evoluția individuală, asimilarea de cunoștințe noi necesită deschiderea către o perspectivă diferită. Odată analizată această perspectivă, putem decide dacă merită integrată sau nu în sistemul actual de valori. Lipsa deschiderii către nou va rezulta indubitabil în stagnare și osificarea personală.
Isus Hristos, numit de apostolul Pavel noul Adam, este exemplul uman desăvârșit al acestei armonii între masculin și feminin. El dă nume și scop nou ucenicilor Săi, predică mulțimilor, dar în acel timp stă la masă cu păcătoșii și îi ascultă, îi vindecă pe cei bolnavi și dă viață celor morți.
Să ne integrăm partea feminină poate înseamna să oferim ospitalitate unor străini, precum Avraam, care a primit în cortul său pe cei trei despre care a aflat apoi că erau îngeri; să ne lăsăm câștigați de altruismul imigranților, precum Boaz, un strămoș al lui Isus, care s-a însurat cu Rut, o femeie venită din mijlocul unui popor păgân; poate însemna să ne dăm liber frâu emoțiilor precum David, căruia nu îi era frică să se bucure tumultuos, dar și să plângă în hohote când era cazul. Precum apostolul Pavel, să învățăm să ascultăm și să înțelegem o perspectivă diferită, să încercăm să creăm o punte între culturi, să păstrăm ce este cel mai important (pe Hristos) și să fim deschiși la perspectiva noii generații, în legătură cu tradițiile mai puțin relevante din punct de vedere spiritual.
Mame, surori, soții, iubite, prietene…viața noastră este plină de figuri feminine care ne-au influențat într-un fel sau altul. Fie că este vorba despre dragostea maternă, necondiționată și caldă, un partener de viață la bine și la rău sau o figură frumoasă care trezește în sufletul nostru cele mai nobile aspirații, imbolduri despre care nici nu știam că există înlăuntrul nostru; nu vom putea să înțelegem și să apreciem aceste femei într-un mod adevărat dacă nu învățăm să ne descoperim dinamismul feminin interior. Făcând acest lucru, aceste femei se transformă dintr-un simplu obiect al adorației sau al obsesiei, în persoane reale, pline de viață, cu defecte și calități, perfecte în imperfecțiunea lor. Se vor transfigura dintr-o figură adversă într-un ajutor împotriva noastră.
Casa Olarului Cluj-Napoca 